Când cercetătorii falsifică știința

Un reportaj din The New Yorker, al lui Ben Taub (primitor de Pulitzer), apărut ieri, spune în detaliu o groaznică, groaznică poveste despre eșecurile mediului de cercetare medico-farmacologic.

Pe scurt, in 2005 un nou-născut candadian moare intoxicat cu substanțe opiacee (morfină/codeină). Mama lui primise paracetamol codeinat, considerat sigur, pentru durerile post-partum.

Un expert mondial în toxicologie, Gideon Koren, conchide că decesul e din cauză că mama are o variantă genetică rară care o face să metabolizeze codeina in cantități mari de morfină, care trec în laptele matern. Raportează cazul în the Lancet ca pe o mare descoperire medicală, conduce cercetări mari care să o confirme, se schimbă imediat practicile medicale peste tot în lume (codeina e considerată peruiculoasă, dar, pentru că trebuie să tratezi cumva durerea, alte opioide, mult mai potente, devin standard). Și cele legale: studiile sunt folosite ca apărare cazuri de moarte suspectă a sugarilor.

Un alt cercetător realizează, într-un târziu, că nu are cum să fie așa, nimic nu se potrivește, singura explicație e că copilul a fost probabil otrăvit intenționat. Un lung periplu detectivistic urmează, în urma căruia devine evident că expertul-cercetător celebru a falsificat date, a produs o cantitate prodigioasă de studii bazate pe nimic, a avut comportamente bizare și agresive față de orice coleg care l-a contestat. În cele din urmă, centrul de toxicologie perinatală pe care îl conducea, Motherisk, e deființat, și colectivul rămas în loc începe o muncă titanică de a verifica sute de cercetări publicate și de a încerca să le retragă.

Dar munca asta se dovedește a fi descurajantă. Majoritatea jurnalelor refuză să retracteze articolele. Cel original, din the Lancet, despre decesul copilului, e la locul lui, poate fi citat și folosit ca dovadă în alte studii și consensuri științifice. Moartea suspectă nu e investigată penal - și cabinetul de medicină legală e extrem de reținut în a dezvălui date.

Articolul îl citează, pe la mijloc, pe unul dintre editorii de la the Lancet, Richard Horton, care spunea, în 2015, următoarele:

“The case against science is straightforward: much of the scientific literature, perhaps half, may simply be untrue [...] In their quest for telling a compelling story, scientists too often sculpt data to fit their preferred theory of the world. Or they retrofit hypotheses to fit their data. Journal editors deserve their fair share of criticism too. We aid and abet the worst behaviours.”

Vrând să aflu mai multe despre Horton, am aflat că e, printre alte, cunoscut pentru că a refuzat îndelung să retragă un alt articol-farsă, cel al lui Wakefield, din 1998, care pretindea că dovedește că vaccinurile produc autism. A făcut-o când nu a mai avut încotro, de abia in 2010, când General Medical Council din UK a denunțat impostura. Poate că are mustrări de conștiință. Poate e lupul moralist. Poate că lucrurile sunt departe de a fi albe sau negre, și pur și simplu și cei mai deștepți oameni sunt victime de disonanță cognitivă.

Author