Biciclete și cărțile dispar. Iată de ce

Astăzi mi-am luat skateboardul în parc.

Mi-am cumpărat skateboard acum câțiva ani, când își luaseră și fetele mele, ca să ne dăm împreună. Ne-am dat împreună foarte puțin, înainte ca ele să crească și să nu mai vrea să vin cu ele. Dar mi-a plăcut să mă dau pe el, așa că mi-am adus aminte, și pentru că e vară, l-am scos de sub pat și am plecat cu el în parc.

Pe drum, mi-am dat seama ce ridicul sunt. Un bărbat de vârstă mijlocie, ditamai doftorul în plus, în pantaloni scurți și tricou vărgat, dându-se pe skateboard. „Bun” mi-am zis satisfăcut. Aveam nevoie de o doză sănătoasă de ridicul. Îl recomand cu căldură oricui. Sunt convins că dacă profesorii mei din facultate s-ar fi dat pe trotinete, ar fi fost profesori mai buni. Așa, ei doar jucau tenis, singurul sport suficient de aristocratic pentru un profesor la medicină.

În parc, pe lângă alergătorii cu trupuri superbe și la bustul gol și plin de tatuaje și boxe portabile, mulți adolescenți pe mult hulitele trotinete, scutere și bicicloide electrice. Cu câteva ore înainte, discutasem cu cineva despre cum Bucureștiul e tot mai ostil cu bicicletele și cum ele, încetul cu încetul, dispar. Sigur, încă nu au dispărut de tot: s-au scumpit teribil și bărbați de vârstă mijlocie, ca mine, dau între 2000 și 10000 de euro pe cursiere full-carbon, sau pe electrice, pe care le urcă pe mașini și le folosesc undeva departe de oraș. Cât despre tineri, copii și adolescenți, ei nu își mai iau biciclete. În schimb, își iau mijloace locomotorii electrice, cu care merg foarte repede și fac și scheme, ultragiind pe toți burghejii (măcar pentru asta și îmi sunt simpatici).

Cred că bicicletele dispar din același motiv din care dispar și cărțile. Cartea și bicicleta au multe în comun: ambele sunt invenții remarcabil de simple și eficace, apogeuri ale geniului uman, ambele te duc departe fără să aibă nevoie de întreținere complicată, ambele ar trebui să fie ieftine… Ambele au suferit mutații majore în era tehnologiei, unele monstruoase. Și ambele necesită un efort oarecare, mintal sau intelectual, pentru a le folosi.

Ori, dacă nu vrei efort, pentru că efortul este o echivalat cu durerea și durerea nu ne place, avem variante mai simple. Pentru carte, avem social media, tiktok, filmulețe pe youtube. Pentru biciclete, avem biciclete electrice, tronite, scuteruțe. (E un pic năucitor totuși să văd atât de mulți adolescenți pe biciclete electrice la noi în Herstrău, pe teren extraplat, în timp ce în alte țări sunt mai ales dedicate vârstei a treia din orașele deluroase.) Pe trotineta electrică ai aceeași senzație euforică a vitezei fără să trebuiască să pedalezi.

Eu unul cred că se pierde ceva. Nemacitind texte negre pe hârtie albă, mușchiul imaginației se atrofiază. E o satisfacție aparte în a participa la construcția lumii pe care ți-o oferă un scriitor, în a-ți imagina cum arată personajele, în a da timpului din carte propriul tău ritm, în loc să încasezi imaginile 3d imax sau cum naiba mai e Odiseea lui Nolan. E, cel puțin pentru mine, nemaipomenit să câștigi distanța prin exultarea mușchilor și a inimii și a respirației, fără nenumărate artificii, baterii, shiftere electronice și sisteme complexe de navigație. Chiar dacă e incomod.

Dar incomod nu mai e acceptabil azi, când avem atâtea alternative comode. }ncet-încet, sau poate repede-repede, cărțile și bicicletele devin rare curiozități excentrice, chestii de nișă pentru ciudați pe cale de dispariție. (Toată lumea știe că trebuie să fii complet inconștient să mergi cu bicicleta în București, ca mine, nu-i așa?) Și poate e mai bine așa. Ce știu eu.

La urma urmelor, cogitând la toate astea, spre hazul și oroarea plimbăreților din Herăstrău, la finalul zilei am căzut ca o plăcintă moale de pe skateboard și mi-am julit ambele coate.