E adevărat că lenea te face creativ?

orice minune ține trei zile, astfel că în patra zi de minimalism autoimpus am început să caut scurtături.

uitându-mă în jur după soluția salvatoare, am văzut jucăriile lui Dobby împrăștiate prin cameră și mi-am amintit că, deși câinele are un arsenal întreg de distracții canine, folosește doar câteva.

natural, m-am întrebat dacă n-ar fi oarecum minimalist din partea mea să arunc unele din jucăriile nefolosite ale câinelui. animale de pluș cu plușul smuls din ele, sfori înnodate, mingi de tenis vechi sau cauciuce colorate în formă de os.

nu mi s-a părut corect acest minimalism de gradul doi. minimalism prin interpuși. plus că se uita la mine cu privirea aia a lui. așa că m-am gândit la altceva.

întrebare: se poate considera că am eliminat o chestie din viața mea dacă pur și simplu am renunțat la ideea de a mai cumpăra chestia respectivă? dacă nu mai cumpăr acum o chestie pe care sigur aș fi cumpărat-o în viitorul apropiat, e ca și cum aș cumpăra-o acum și aș arunca-o mai târziu, cu avantajul suplimentar al economiei de bani. nu?

aceasta ar fi o formă de minimalism care face punte peste timp. minimalism transtemporal. arunc acum din gând ceva ce aș arunca fizic mai târziu. totuși, avem aici un minimalism care necesită o cantitate considerabilă de autoconvingere. în fine, dacă trebuie să mă gaslightuiesc eu pe mine că fac bine, probabil că nu fac bine.

Share

m-am gândit la altceva: să scriu fără majuscule. minimalism ortografic. măcar atât, dacă nu pot mai mult.

obosit de atâta căutare, m-am gândit la o formă de minimalism cerebral care să-mi igienizeze spațiul mintal. de exemplu: să nu mai reacționez la nebuniile care se întâmplă în fiecare zi în România sau în lume. de exemplu, să nu mă enervez că serviciile de informații au instruit profesori să-i toarne pe copiii cu potențial extremist sau teroristic.

cu toate astea, nu știu dacă e minimalist din partea mea să mă uit la ce se întâmplă în lume și să mă doară în cot. reducerea empatiei nu e semn de igienă interioară. trebuie să găsesc altceva de minimat, dar mi-e cam lene.

și nici nu-s sigur că lenea e cel mai bun catalizator pentru creativitate, așa cum se spune.

nu ajunge să ai doar lene pentru a cloci o soluție creativă la problema ta. mai trebuie acolo și niște voință, dorință, foc intern. ceva care să te mobilizeze, să te scoată din inacțiune, să-ți dea un zvâc, să te pornească. un ristretto de ambiție, ceva mic care să te pună în mișcare.

lenea e un interval. e un spectru pe care locuim toți. unii permanent, alții cu viză de flotant. unii mai aproape de lenea absolută, alții mai aproape de geniu.

deci dacă ai o situație pe care nu te poți urni s-o rezolvi, problema nu e lenea, ci faptul că nu e lenea potrivită. îți trebuie una productivă, ca tusea.

dar lene productivă e o contradicție de termeni.

dacă e lene, nu poate fi productivă. dacă e productivă, nu poate fi vorba de lene. în concluzie, lenea creativizantă e un mit. o legendă. o pastilă dulce inventată de oamenii productivi ca să-și elimine concurența. uite o teorie a conspirației care chiar stă în picioare (nu întinsă pe canapea).

pentru varianta full, te abonezi la ierbosofiile premium și râzi de toți banii

Get 50% off forever