Știi la ce m-am gândit?

Aveam la un moment dat o observație personală cu pretenții de glumă care suna în felul următor: De fiecare dată când nevasta mă întreabă “Știi la ce m-am gândit?“, mă costă o mie de euro. Nevastă-mea e o scumpete, se gândește mereu cum să facă să ne fie mai bine și, de obicei, mai binele costă. Când nu eram căsătoriți, întrebarea ei costa cam o mie de lei, dar asta se poate pune pe seama inflației, că suntem de mult timp împreună.

Sâmburele de glumă a fost sădit în sânul familiei și a încolțit cu succes. La un alt moment dat, când nevasta a întrebat “Știi la ce m-am gândit?“, copilul a răspuns “Nu, dar probabil costă vreo mie de euro“. Atunci mi-am dat seama că am atins succesul absolut în comedie și în parenting.

Așa știi că ai reușit ca comediant1, când oamenii îți țin minte materialul. Și așa știi că ai câștigat ca părinte, când ai reușit să montezi copilul împotriva celuilalt părinte.

Azi dimineață, la un al treilea moment dat, nevasta a intrat la mine-n birou cu un “Știi la ce m-am gândit?“ jucăuș pe buze. Am început instant să fac niște calcule, dar cum se întâmplă de multe ori în comedie, punch-ul a venit de unde nu mă așteptam. Soția voia doar să mutăm niște chestii prin casă. Ieftin.

Urmează încă o observație personală cu accente de adevăr amuzant: faza cu mutatul chestiilor prin casă e o chestie tipic feminină, ca un fel de ciclu mobiliar. Din când în când, la intervale aproximativ regulate, femeilor le vine să mute mobilele prin casă. Să schimbe orientarea patului. Să dea biroul la mai la geam. Să întoarcă canapeaua cu nouăjde grade. Să înlocuiască un covor cu altul. Să ceva, acolo, orice.

De data asta, soția s-a gândit să mute comoda din biroul meu, să pună un fotoliu în locul ei. O idee extraordinară, m-am și văzut stând în fotoliu, cu spatele la geam, cu o carte în mână și un ceai aburind pe pervaz. Apoi m-am văzut strângând chestiile din comodă și mi s-a aprins un beculeț minimalist. Aș putea să arunc chestii din ea, dacă tot trebuie s-o eliberez.

Zis și făcut. Am scos din comodă ghiozdanul de mers la sală, hamul pentru plimbat câinele cu scuterul, CD-urile cu poze din liceu și facultate, o borsetă de piele pe care n-am folosit-o niciodată, dar o am pentru că și tata a avut mereu borsete de piele, niște agende și jurnale vechi, o hartă a Londrei și în spate de tot am găsit ceva numai bun de aruncat. O veioză mică cu leduri pe care cred că am primit-o cadou într-o pungă de chipsuri, la cum arată.

Sincer, nu știu de unde o am. Dar știu unde o s-o las chiar azi, în drum spre sală: în cutia de reciclat electronice mici de la Leroy Merlin. Și dacă tot sunt acolo, aș putea să iau o ramă pentru printul adus din Bruxelles.

Eu consider că pot bifa minimalismul ca înfăptuit pe ziua de azi. Am scăpat de o lampă inutilă și am pus în ramă o amintire frumoasă, amintirile fiind singurele posesii cu care e ok să-ți aglomerezi existența (și pereții). Drumul spre minimalism continuă.