Autorul în căutarea a opt personaje cehoviene într-un singur actor

Aseară am avut nu doar privilegiul de a urmări spectacolul „Vanya” la POINT, de și cu Sorin Miron, după textul lui Simon Stephens, ci și bucuria de a asista la întâlnirea autorului cu actorul, pe scenă, după reprezentație. Dramaturgul s-a referit, la începutul dialogului său cu Sorin Miron, la spectacolul pe care, e aprecierea mea, dacă-l vezi, îți dai seama că face ca alte one-man-show-uri din oraș să pară pistoale cu apă. „A fost unul dintre preferatele mele. A fost cu adevărat extraordinar, o adevărată onoare. Sunt scriitori pe aici aici? Este cineva aici scriitor? Sau dramaturg? Permiteți-mi să vă spun cum e. Știți cum e să visezi noaptea? Uneori, visezi noaptea. Și apoi te trezești a doua zi dimineață și, oricui locuiește cu tine, fie că e vorba de partenerul tău, copiii tăi, părinții tăi sau oricine altcineva, îi spui: „Am avut un vis uimitor astă-noapte”. Și cel mai rău lucru pe care îl poți face este să spui altcuiva care este visul tău. Pentru că nimeni nu vrea să audă despre visul tău! Îți poți imagina cum e dacă te trezești dimineața, îi spui cuiva visul tău și ți se spune: „Stai, stai, stai, hai să scriem asta cu mare atenție”. Și hai să-i chemăm pe cei mai buni actori din lume, pe cei mai buni scenografi și cele mai bune teatre pentru a-ți pune în practică visul. Pentru a transforma lucrul pe care l-ai avut în imaginația ta în realitate. Și apoi îți poți imagina că nu numai că oamenii cu care ai lucrat ani de zile fac asta, dar un tip din București a auzit despre un vis pe care l-ai avut. Și a petrecut trei luni într-o sală de repetiții, încercând să-și dea seama cum să-ți pună în practică visul. Și apoi vii la București să-l vezi pe acest nebun. Și este cea mai devastatoare, sinceră, amuzantă, tandră, grijulie, precisă și imaginativă punerea în scenă a visului tău pe care ți-o poți încipui. Sunt atât de mișcat și sunt atât de recunoscător! Operăm într-un moment cultural construit pe polarizare, atomizare și separare.Iar în seara asta, și am mai avut asta înainte în viața mea profesională, să-mi amintesc de faptul că suntem împreună, suntem un mediu comun, este profund. Sunt atât de recunoscător. Mulțumesc”.

I-am pus două întrebări (ceva mai lungi, contextualizate, le transcriu sumar) dramaturgului britanico-irlandez care îl socotește pe Andrew Scott, protagonistul unei celebre montări britanice cu „Vanya”, cel mai bun actor din lume. Prima: cine a acum cel mai bun actor din lume? Iar a doua: pentru cine a scris această capodoperă. „Voi ignora prima întrebare. Adică, aș repeta că una dintre onorurile vieții mele profesionale este să lucrez cu actori de cel mai înalt calibru. Și, da, Sorin este un actor de cel mai înalt calibru. Au fost decizii pe care le-a luat pe care nu le-am văzut în text. Marea bucurie de a face teatru, spre deosebire de a scrie proză sau poezie, este că viața nu este viața scriitorului. Viața este infuzia imaginației scriitorului cu corpul actorului. Și asta este întotdeauna colaborativ și are întotdeauna magie. Și în seara asta, exact asta am simțit. Deci, adică, Andrew este bun. Dar Sorin este foarte, foarte special”, a răspuns Simon. Iar la cea de a doua a spus: „Când scriu o piesă de teatru, o scriu cu credința absolută că oamenii care o citesc o vor citi cât mai deschis posibil și că, dacă le place, se vor angaja să o producă. Dacă le place și sunt într-o poziție în care pot să facă asta, se vor angaja să o producă cu o inimă cât mai deschisă posibil și că actorii care lucrează la ea, regizorii care lucrează la ea, artiștii care lucrează la ea vor aduce cea mai bună lucrare a lor, oriunde s-ar afla, vor face tot posibilul. Iar publicul care vine la ea va veni cu o inimă deschisă. Nu va veni cu tot soiul de prejudecăți. Va veni gândindu-se: hai să vedem ce se întâmplă. Și iar și iar și iar, în ultimii 26 de ani, credința mea a fost răsplătită. Iar și iar și iar, mult, mult, adică, de nenumărate ori, când am spus pur și simplu, du-te și lasă-l să respire, publicul, actorii, artiștii, regizorii l-au lăsat să respire, iar asta este pur și simplu extraordinar. Și cred că pentru ei scriu. Capodopera este Cehov, așa că sarcina mea a fost doar să-l canalizez puțin cu această formă ciudată și curioasă și să găsesc un limbaj economicos și direct. Misiunea unei producții cehoviene, a unui actor cehovian, a unui regizor cehovian sau, în cazul meu, a unui traducător cehovian, este să găsească acea viață, acel sentiment de imediat și toată acea grație cu care și-a insuflat personajele cât mai direct și simplu posibil, cred. Pentru mine, este să-l iubesc pur și simplu pe Cehov. Nimeni nu-mi dă sens vieții mai mult decât el. Și știți, când iubești ceva, de multe ori vrei doar să împărtășești acea dragoste cu cât mai mulți oameni posibil. Ați văzut cât de uimitor este unchiul Vanea? Și nu este ca un spectacol de teatru ciudat, auster, rigid, în care oamenii se îmbracă precum în secolul al XIX-lea și vorbesc cumva cu bune maniere. Este vorba despre sex, violență, moarte, bani, regret, rușine, prostie și frumusețe. Toate aceste lucruri despre care este vorba în viață. Despre asta scrie el. Și vreau doar să împărtășesc asta cu oamenii. Deci cred că pentru asta scriu”.

În această dimineață, Stephens și Miron se reîntâlnesc cu publicul, într-o nouă discuție deschisă despre dramaturgie și scenă, scriere și interpretare, textul adaptat și forma sa scenică.