Casa de Rugăciune a Tatălui transformată în peșteră de tâlhari cu uși automate

Vrem trezirea Bisericii. Fiecare copil legitim al lui Dumnezeu poartă în el această tânjire. Fie că este un foc mistuitor, fie că este un muc care fumegă. Garantez că Duhul Sfant din tine te cheamă mereu și mereu la o umblare mai profundă și mai reală cu El, personal și în părtășie cu frații. Însă, până la urmă, concret, ce trebuie să facem ca să experimentăm o astfel de viață?

Dacă nu ajungem să înțelegem că fără o rugăciune (individuală și colectivă), serioasă, intensă, perseverentă, nebună (pentru mulți), costisitoare (pentru și mai mulți), nu vom reuși să ne smulgem vreodată din somnul acesta blestemat. Dacă nu vrem să acceptăm chemarea la rugăciune, înseamnă că nu am înțeles cu ce se mănâncă creștinismul și războiul spiritual în care suntem prinși cu toții, fie că realizăm ori nu.

Orice creștin încearcă să fie vigilent și să vegheze ca nu cumva să fie înșelat de vreun hristos mincinos. Foarte bine! Așa trebuie. Însuși Isus a spus că vor apărea din ce în ce mai mulți din categoria aceasta...Însă, observ că atunci când se predică despre hristoși falși, gândul majorității se îndreaptă programat (oare de către cine?) către manifestări ciudate și contrare Scripturii. Sigur, nu are ce căuta lătrătura de câine când Prezența Lui se manifestă cu adevărat (cu excepția exorcizărilor, evident), ÎNSĂ mă tot întreb de ce nu vrem să Îl auzim pe Duhul Sfânt și când ne descoperă hristoșii mincinoși care nu se manifestă ‘ciudat’ dar care bagatelizează rugăciunea, unica modalitate prin care Îl putem cunoaște și întâlni cu adevărat pe Cel ce Este?

Teologia leneșului (cum îmi place mie să o numesc) a făcut mult rău Trupului lui Hristos și este defapt învățătura distorsionată a Suveranității lui Dumnezeu. Ce spune ea? Spune multe și spune prost. Însă ce mă supără la ea este că atacă fix fundația unei vieți creștine normale. Nu vorbesc despre o viață extraordinară de umblare cu Dumnezeu, alocata unor aleși ai Lui, ci despre una esențială, de bază, de bun simț, de supraviețuire spirituală dacă vreți. Această învățătură drăcească ne spune, printre altele, (pe șleau ori camuflat) că stăruința în rugăciune nu (mai) trebuie. Dumnezeu face ce vrea, când vrea, cum vrea, cu cine vrea. Așadar, ție îți rămâne să te relaxezi și să te bucuri de ce e plăcut și frumos în viața asta. Un mod ‘pocăiesc’ de a-ți spune să te bucuri, practic, de…lume. Sună anapoda Scripturii, este?

Aș putea fi oarecum de acord cu această abordare (exclusiv de dragul discuției, dacă tot m-am pornit…), dacă, în timpul ‘câștigat’ cât am chiulit de la rugăciune, ne-am sufleca mânecile și am mărșălui pe străzi în calitate de creștini milostivi, să facem bine oamenilor. Dar, doar dupa modelul lui Isus pe care îl găsim cu subiect și predicat (să nu lăsăm loc de dezbateri) în Faptele apostolilor (10:38) Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.’ Cam ăsta e calapodul ucenicului autentic. Dacă poți ajunge la umblarea asta fără rugăciune, go for it! Dar am ceva dubii ca o să reușești...

O paranteză aici…Tot văd fapte bune (mai ales în perioada asta a anului) pe care însă, eu una, nu le pot valida în lumina Scripturii. Care e profilul creștinului din Scripturi? Cel care alege să rămână în spatele camerelor de filmat și care nu își face selfie cu copiii necăjiți pe care îi ajută. Pentru că “ucenicul” care își adună lacom like-uri cu ajutorul victimei căreia i-a întins mâna, nu este recunoscut în Împărăție! Sună dur și intens. Știu. Dar asta spune Scriptura...Când ne vom opri să ne mai sabotăm singuri? Dăm la schimb cu atâta ușurătate răsplata bogată pe care Tatăl ne-o promite dacă jucăm după regulile Lui, pe sărăcia unei aprecieri efemere de la niște oameni care, la rândul lor, accesează acel buton de like pentru o validare personală că au apreciat și ei o fapta bună. Un lanț al slăbiciunilor de tot plânsul pentru îngeri și de tot râsul pentru draci... Oh, dacă ne-am da un pas înapoi să vedem micimea și josnicia acțiunilor noastre. Ne-am trezi, ne-am pocăi și am implora după Înțelepciune ca să fim în stare să ne comportăm ca niste copii de Rege (cum și suntem!) și nu ca niște cerșetori…

Dar să mă întorc la rugăciune...Trebuie să recunoaștem că ne place teribil teologia ușilor automate. Ne poziționăm doar în fața acestor tipuri de uși care se deschid ușor, fără să depunem vreun efort, fără zgomot dacă se poate (să nu deranjăm pe nimeni, zic). Însă, în spatelor lor, evident, nu găsim semnele ucenicilor din Marcu 16, ci doar o formă de creștinism care ne amorțește conștiința. Dar nu ne (mai) deranjează neapărat. Ne mulțumim cu ce găsim… De ce? O explicație evidentă este că e mai comod să alegem acest tip de uși. Firea pământească ne prezintă în power point 10 motive pentru care nu are rostul să încercăm și alte uși (închise & cu clanța învechită - în aparență doar!), iar noi, fericiți, îi dăm dreptate… O altă cauză pentru care ne bulucim în fața acestor uși este un spirit mândru (izvorât tot din fire) care ne șoptește să alegem slava oamenilor, care ne povestește că e nedemn pentru noi să ne lăsăm văzuți de ceilalți cum batem cu disperare și lacrimi în uși care se încăpățânează să stea închise și ferecate (pentru o perioadă de timp doar). Considerăm o imagine înjositoare (chiar daca nu declarativ, evident) starea omului zugravită de către psalmist în Psalmul 123:2 . Cum se uită ochii robilor la mîna stăpînilor lor, și ochii roabei la mîna stăpînei ei, așa se uită ochii noștri la Domnul, Dumnezeul nostru, pînă va avea milă de noi.

De ce am ajuns aici? Pentru că ne încăpățânăm să recunoaștem că suntem total dependenți de El, pentru că încă ne bizuim pe capacitățile noastre intelectuale, pe resursele noastre firești (cu toate ca le punem eticheta de duhovnicești) și nu mai vrem să plătim prețul așteptării. Vrem rapid, ușor, eficient și deștept. Vrem programe în 5 părți, bine stabilite, fără să îi lăsăm vreo fărâmă de secundă Duhului Sfânt să facă ce vrea EL.

Am uitat că Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu care ascunde lucrurile? Proverbe (25:2) Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor. – Lucrurile ascunse trebuie căutate cu sudoare, cer timp să le descoperi…Dar nouă ne place o altă evanghelie…

L-am zugrăvit pe Dumnezeul Universului într-un negustor care imploră să i se cumpere marfa. Isus a spus să ne scuturăm praful de pe picioare și să ne vedem de drum dacă mesajul Lui nu e primit de oameni (Matei 10:14-15). Azi, noi ne pierdem vremea să împingem în Împărăție pe cei care nu își doresc de niciun fel. Și am ajuns să îi împingem pe oameni în Rai pentru că nu am ales, înainte de a ieși la ei, să stăm înaintea ușii închise până primim acces. Am intrat în schimb, rapid, pe ușa automată și am ieșit de acolo, pe străzi, cu o evanghelie fără greutate și aspră, lipsită de dragoste și respect. Și ne mai mirăm de ce oamenii nu prea mai vor să mearga după noi. Sau merg, dar merg șchiopătând, fără vreun rod al Duhului, fără rădăcini adânci în Hristos. Iar la prima furtună sunt spulberați...Să ne oprim să mai livrăm o evanghelie slabă, fără putere, fără soluții! O evanghelie care NU ne-a fost încredințată de Isus ci de un hristos mincinos. Face foarte mult rău... O evanghelie isteață, dar care nu rezolvă problemele reale ale omului. Repet…Modelul lui Isus este cel din Evanghelii. Fapte, nu doar vorbe.

De ce oare am ajuns să lepădăm sau să ne fie oarecum jenă de stăruința în rugăciune? De ce am ajuns să facem dezbateri obositoare în care explicăm că nu sunt ok nopțile de veghe în rugăciune? Am ajuns să le considerăm ciudate și o pierdere de vreme. Dar ne delectăm în ore interminabile de dezbateri fără sens. De ce am ajuns oare aici când Dumnezeu Însuși ne cheamă, în toată Scriptura, la perseverență în rugăciune? Ne facem că nu știm că toate trezirile spirituale din istoria creștinismului (fără nicio excepție!) au venit în urma unor ore, zile, ani de rugăciune zdravană? Nicidecum după 10 minunte anemice pe care le alocăm azi rugaciunii în epoca unor învățături extrem, extrem de păguboase care ne văduvesc de o trăire autentică și plină de viața din Duhul Sfânt, singura capabilă să dea viata și la ceilalți.

Doar celui care bate insistent ii se va deschide Ușa de către Cel care deține Cheia Luca (11:9-10) Deaceea și Eu vă spun: Cereți, și vi se va da: căutați, și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.

Doar cei care cer Duhul Sfânt cu o insistență supărătoare pentru urechile religioase, Îl vor primi Luca(11:13) Deci, dacă voi, cari sînteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I-L cer!“

Nu există altă rețetă magică. Nu există shortcut-uri în Împarăție.

Dar nu ne place lecția lui Isus despre rugăciune (Luca 11:5-8) De ce? Pentru că ne cere să lăsăm confortul, onoarea și imaginea noastră și să insistăm până obținem lucrul dorit. Cine mai alege calea asta azi? Din păcate, foarte puțini. Ne mulțumim cu firimiturile mestecate de alții care nu au plătit prețul așteptării în rugăciune și Scripturi!

Dacă cea mai scumpă lucrare a inimii Tatălui, aceea de mântuire a sufletelor oamenilor, nu poate fi declanșată fără o mijlocire serioasă din partea credincioșilor Matei(9:38), cum îndrăznim noi să bagatelizăm rugăciunea? Să o ciuntim, să o scurtăm, să o prezentăm ca pe ceva “nice to have”? Sau să nu vorbim despre ea cu insistență? Și mai cu seamă, să nu o practicăm!?

Rugăciunea este cheia oricărei activități spirituale. Fie că recunoaștem sau nu, fără o rugăciune stăruitoare vom activa doar în fire și nu în Duh. Da, săracii vor fi hrăniți, Evanghelia va fi spunsă (fără prea mult rod care să rămână și să nască Chipul lui Hristos în cei care o primesc). Da, vom face lucrări, însă nu după Voia și regulile Lui. Și orice faci din fire este destinat morții. Practic, transpiri degeaba.

De ce nu ne rugăm? Pentru că nu știm gustul real al rugăciunii. Pentru că am fost mințiți de către Înșelatorul și trimișii lui că e greu și plictisitor și fără prea mari rezultate. Și că, după lucrarea lui Isus de la Cruce, nu mai există cuvântul efort în vocabularul unui creștin. Nimic mai greșit! În rugăciune (adevărata, perseverenta, dureroasa și costisitoarea rugăciune) stau ascunse cele mai de preț bogătii ale lui Dumnezeu pe care nu le poți obține prin nicio altă metoda. Indiferent cum s-ar numi ea… Apropo, postul fără rugăciune știm cu toții cum se numește.

Nu știu ce ne mai trebuie ca să ne motiveze să ne întoarcem la vechile cărări, singurele care ne pot duce la adevărata odihnă și desfătare în El. Ieremia(6:16) Așa vorbește Domnul: „Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!”

Ce ne lipsește să facem ce trebuie pentru a avea cu adevărat rezultate? Nimic. Știm. Dar alegem să nu acționăm în baza a ceea ce știm și să pierdem timpul în dezbateri, podcast-uri, articole, predici (prea multe), povești.

Rețeta rugăciunii adevărate, care va primi mereu răspuns din partea Lui: Smerenie, Pocăință, Perseverenta si Credința că nu pierzi deloc timpul rugându-te. Apoi, repetă toți pașii de mai sus. Doar așa vom avea rezultate care sa conteze veșnic.