Până la urmă, doar Roadele contează!

Dumnezeu va judeca faptele, nicidecum doctrina cea foarte sănătoasă în care alegem să credem și pe care o fluturăm pe toate rețelele, ca și când chiar noi am fi inventat-o. Este o bătălie de nivelul grădiniței (pe care mulți dintre noi o alimentăm într-un fel sau altul) în cadrul căreia ne umflăm mușchii ca să dovedim cine crede mai corect. Însă, parcă uităm că la finalul veacului, nu teologia va conta, ci roadele concrete care s-au născut în baza acelor cunoștințe pe care le-am acumulat și pe le-am apărat vehement. Dacă acest adevăr nu ne cutremură și nu ne trezește din jocul nostru copilăresc, nu știu ce altceva ar mai face-o.

Isus a vorbit într-un mod obsesiv despre roadele pe care le așteaptă de la ucenici (nu are sens să specific aici trimiteri din Scriptură pentru că ar trebui să inserez jumătate din ea ca și exemple). Inclusiv Pavel se aștepta la un rod din partea celor din bisericile în care a predicat Romani (1:13) Nu vreau să nu știți, fraților, că, de multe ori am avut de gînd să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri

Azi, nu prea vrem să punem reflectorul pe roade pentru că știm că nu prea le vom găsi așa cum ni se solicită. Ele există mai mult pe hârtie și în studiile noastre biblice. Creștinismul modern nu dorește să supere, deci se abține să ne întrebe dacă viața noastră, care spunem că a fost atinsă de Evanghelie, produce ceva, oricât de mic și firav, aduce vreun beneficiu Împărăției și celorlalți. Iar dacă cineva îndrăznește să te întrebe despre roadele pe care Evanghelia le-a produs în viața ta ori dacă ai primit vreun semn evident, de netăgăduit de la Dumnezeul cel Viu care încă se manifestă în momentul în care este bucuros și primește jertfa pe care i-o aduci prin trăirea de zi cu zi, îl reduci la tăcere imediat sub pretext că este un legalist eretic. Nimic nou sub soare. Este fix modul în care oamenii religioși răspund în momentul în care li se cere socoteală, în momentul în care li se solicită rod. Pilda vierilor este un exemplu bun: Matei(21:34-36) Cînd a venit vremea roadelor, a trimes pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mîna pe robii lui, și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorît, iar pe altul l-au ucis cu pietre.A mai trimes alți robi, mai mulți decît cei dintîi; și vierii i-au primit la fel.

Creștinismul modern ne liniștește că nu avem nevoie de feedback de la Dumnezeu, nu mai trebuie să dovedim efectiv prin rod vizibil că suntem lucrătorii Împărăției. Iar dacă spui un alt refren, o să fii respins. E în regulă... Este o copilărie să te aștepți să fii aplaudat în lumea asta dacă chiar alegi să urmezi învățăturile lui Isus.

Vreau să atrag și eu atenția asupra unui adevăr extrem de important! Dacă roadele pe care le producem zilnic nu se aliniează prescripțiilor pe care Isus le-a dat în Scripturi, dacă există o discrepanță între ceea ce Isus ne-a spus să facem și ceea ce trăim zilnic, dacă ne permitem să ne liniștim conștiința că chiar dacă nu trăim cum a trăit Isus, nu facem lucrările Lui, că și dacă ne lăsăm înfrânți de tot felul de păcate, suntem ok și îmbrățișăm astfel o viață schizofrenică în care una zicem și alta facem, înseamnă că la un moment dat ne-am lăsat conduși de un învătător orb și nu de Duhul Sfânt. Iar sfârșitul celor care își lasă viața în mâna unui orb, indiferent câte doctorate în teologie ar avea, nu este unul bun. Luca (6:39) „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amîndoi în groapă?

Se vorbește în psihologie de codependență. De aceea relație nesănătoasă și toxică pe care o accepți și o lași să te distrugă și să îți secătuiască întreaga viață. Din păcate, văd cum mulți creștini să lasă târâți în astfel de relații demonice, într-un soi de codependență teologică și/sau pastorală. Am ajuns să iubim și să onorăm mai mult învățăturile unui om decât pe ale Mântuitorului? Extrem de trist! Niciun om, indiferent cât de bun teolog ar fi, oricâte semne și minuni ar face, nu își va da viața pentru tine și chiar dacă, să zicem, ar face-o, gestul lui nu va fi în stare să îti ofere nimic cu greutate veșnică! Așa că de ce alegi să îți clădești destinul în jurul lui? Cum știi că te găsești în această postură caraghioasă și nocivă în care ai ajuns să îti pleci genunchiul înaintea unui om muritor? E simplu. Verifică sincer dacă încerci să îi scuzi și să îi acoperi greșelile când sunt clar contrare învățăturilor Mântuitorului. Sau dacă urmezi prescripțiile lui când sunt chiar și ușor diferite de cele ale lui Hristos.

Interesant este că Dumnezeu nu scuză orbul care s-a lăsat călăuzit de un alt orb. Pe amândoi îi va pedepsi. De ce? Pentru că El deja ne-a arătat Calea. Nu ne permitem scuza că nu am știut. El este Învățătorul suprem și și-a ținut deja Predica. Ne-a spus clar ce trebuie să facem, cum trebuie să o facem și ce rezultate trebuie să obținem. Citește-ți doar Biblia!

La începutul fiecărui an stabilim ce vrem să facem în el. Foarte frumos și necesar...Doar că în domeniul spiritual, nu te mai chinui să inventezi un nou țel. Un singur lucru ni se cere: să aducem rod pentru Împărăție. Interior și exterior.

Ok. Dar, cei născuți din Duhul lui Dumnezeu vor aduce rod într-un mod natural, automat, nu? Noua viață va produce rod de la sine, corect? Deci, de ce mai trebuie să facem noi ceva? Nu există un har irezistibil care să ne facă să rodim constant și îmbelșugat? Cât mi-aș dori să fie adevărate, la firul ierbii, unele teologii!

Sigur, deosebit de important este să ne punem serios întrebarea dacă am fost cu adevărat născuți din nou. Nu putem avea pretenție să aducem rod dacă încă nu suntem o nouă creație. Ce înseamnă defapt să fii născut din nou? Simplu și cât se poate de concret (fără pretenția să ofer vreo definiție teologică!), nașterea din nou înseamnă o nouă viață pe care o primești în dar de la Tatăl, exclusiv prin lucrarea lui Isus prin intermediul Duhului Sfânt. Nu o viață îmbunătățită, ci una nou-nouță. Ne-am născut în papucii lui Adam, dar Isus a venit din Cer (dintr-o altă dimensiune) și ne-a adus vestea bună despre existența unei noi vieți, despre o nouă realitate, invizibilă și ascunsă ochilor noștri firești (În paranteză, oare cei care tăgăduiesc lumea invizibilă, supranaturală, sunt cu adevărat născuți din nou? Doar o simplă întrebare inocentă…). Învățătorul a clarificat faptul că doar cei care primesc ceea ce oferă Fiul, cei care cred în mărturisirea Lui, nu vor pieri și vor avea viața veșnică. Acum, mă interesează înțelesul acestui primesc (lambanō) din cuvântarea lui Isus din Ioan 3:11; 32. Același termen lambanō este folosit și de Pavel în Romani 5:17 când ne arată calea cum să ajungem să stăpânim în viață prin Hristos nu doar să ne târâm de pe o zi pe alta. Ce înseamnă defapt acest a primi? Trebuie să înțelegem că acțiunea de a primi ceva, presupune un act de voiță din partea ta care te face să întinzi mâna cu credință după ceea ce Isus promite să îți ofere. Nu e nimic static aici. Poate spuneți că este basic ce spun, dar cred că este extrem de important să ne oprim și să începem să definim corect, în lumina Scripturii, lucrurile de temelie ale credinței noastre. S-au strecurat multe erori… Să verificăm dacă chiar am primit ceea ce Isus are de oferit sau doar am fost liniștiți și amăgiți de alții că am obținut nașterea din nou chiar dacă în cotidianul nostru îl întâlnim doar pe Adam-ul cel vechi.

Am căutat înțelesul original al acestui cuvânt “a primi” (lambanō) și am găsit că s-ar traduce cu a lua, a apuca cu mâna. Mă așteptam, sincer, la altceva pentru că mult timp și eu am văzut credința ca pe o chestiune mistică, un fior cald, o emoție drăguță în care nu trebuie să fac nimic. Am aflat mai târziu că viața veșnică, viața nouă o primim doar dacă deschidem mâna și dăm drumul voit la ce ținem cu toții în ea de la naștere - viața pământească, firească, pe care o moștenim de la Adam. Când am primit și eu această înțelegere în urma studiului meu rapid și basic de termeni grecești, mi-a venit în minte o imagine interesantă. Știu, nu este o explicație deloc științifică ceea ce urmează să spun, însă este o imagine bună care mă ajută să creionez realitatea spirituală despre care vreau să vorbesc. Bebelușii țin pumnii strânși, corect? Pare că au deja ceva în mână pe care îl țin strâns, încă de la naștere. Interesant, nu? Există în noi, de la începutul existenței, o legătură puternică cu viața de aici și acum, o iubire naturală pentru lumea aceasta, o atracție pe care o moștenim fiecare în parte, indiferent de pedigree-ul spiritual pe care îl avem de la bunicul care și-a dat viața pentru Evanghelie...Nimeni nu este mai duhovnicesc by default decât celălalt. Toți ținem cu dinții de pământesc. Dar, pentru a putea apuca ceea ce are El de oferit, (pentru faptul că realizăm prin revelație divină că El este mai de preț și mai presus de TOT pentru ‘simplul’ motiv că vine dintr-o dimensiune superioară (Ioan 3:31) - este obligatoriu să deschidem pumnul încleștat. Aici intervine partea noastă de care unii nu vor să ne mai spună. Isus nu o va face în locul nostru. Iar această deschidere de pumn este cea mai dureroasă acțiune pe care o vei experimenta vreodată. Da, exclusiv Duhul Sfânt poate să taie cordonul ombilical pe care îl avem cu lumea, doar El ne poate naște din nou, însă trebuie să Îi permitem, să îi dăm acceptul să facă această rupere. De câte ori? Doar în momentul nașterii din nou? Nope. Mereu. Zilnic. De 70 de ori câte 7 pe zi, dacă e necesar.

Suntem mult mai limitați decât ne place să ne considerăm. Suntem incapabili să ținem în mână două lucruri în același timp. Suntem incapabili să-L iubim și pe Dumnezeu și lumea. E ori una ori alta. Trebuie să dai drumul intenționat la lume pentru a Îl avea pe Isus. Nu mai aștepta să primești puterea să învingi atracția față de lume înainte de a face tu gestul simplu și plin de credință de a îi da drumul din mâini. Orice altă învătătură care îți spune că nu trebuie să fii așa radical și că lucrurile se vor alinia, cumva, peste noapte, este scrisă în biblioteca iadului.

Dacă vom alege voit, zilnic, să renunțăm la tot ce înseamnă lume în favoarea lui Isus, abia atunci se vor ivi roadele mult așteptate. Treptat, pe nesimțite și fără efort.

Deci, pentru a aduce rod, trebuie mai întâi să fim siguri dacă suntem născuți din nou. Apoi, trebuie să fim atenți ca pământul inimii noastre să fie în permanență curățat, iar buruienile să nu existe. Trebuie ca mai întâi noi să fim bine pentru a îi putea ajuta pe alții. Am tot auzit sfatul ăsta, că trebuie să ne ocupăm de noi, de omul nostru lăuntric, însă ceea ce ne diferențiază este soluția pe care o alegem ca să realizăm acest task.

Ce deosebește o biserică de un club social? Sunt multe diferențe iar delimitarea ar trebui să fie extrem de clară și precisă, fără ambiguități și amestecuri. Însă, cea mai importantă deosebire este că în Biserică, Duhul Sfânt trebuie să fie Singurul care are dreptul de a decide, dreptul de vot. Dacă Îl lăsăm exclusiv pe El să facă organigrama, toate lucrurile se vor alinia și chiar cred că vom experimenta perioada binecuvântată a Bisericii primare. Pentru că ei asta făceau. Erau în depedență totală de El. Faptele apostolilor (13:2) Pe când slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi-i deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!”

Rețeta apostolilor? Îl slujeau pe Dumnezeu prin post și rugăciune. Și Duhul Sfânt venea cu indicații precise, îi indruma, îi mustra, îi mângâia și în plus, alegea oamenii pregătiți de El să fie trimiși în diverse lucrări. Ce facem azi diferit? Păi ne grăbim teribil și în loc să Îl așteptăm pe Duhul Sfânt să ia Cuvântul (când dorește El), să nască din nou, să ne călăuzească și să indice oamenii pe care dorește să îi folosească, luăm repede teste de identificare a darurilor spirituale și pe baza lor pregătim și trimitem oamenii în diverse lucrări. Am făcut greșeala fatală să Îl înlocuim pe Duhul Sfânt cu un teolog, ori, și mai rău, cu un psiholog dichisit, dispus să ofere la orice oră, în schimbul unui onorariu nu tocmai modest, o analiză psihologică de o acuratețe amețitoare. Și rămânem cu gura căscată la el mai ceva ca la un prooroc al Domnului pentru că ne entuziasmează teribil lumina primită de la acest om. Suntem extrem de orbi, altfel nu îmi explic de ce am făcut din psiholog un mic dumnezeu la care ne închinăm. Poate te ofensează că te-am făcut orb, însă, dacă nu am fi, l-am întreba direct pe Duhul Sfânt despre noi iar El ne-ar da o înțelegere mult, dar mult mai profundă a ființei noastre și ne-ar explica cu detalii uimitoare de ce ne comportăm într-un anumit fel, de ce facem ce facem zi după zi. Ar răspunde la toate DE CE-urile noastre care ne chinuie. Doar să Îl întrebăm și apoi să STĂM în Prezența Lui până va aduce toate răspunsurile și în plus, cu bonus! Am ajuns să construim o formă ciudată de credință (dependentă și idolatră) că un psiholog ne poate fixa! Nu-mi pasă dacă se numește consilier creștin, dacă acel om nu îți dă o singură și unică soluție și anume Persoana Domnului Isus, este doar un lup îmbrăcat în haine frumoase de oaie în compania căruia îți pierzi timpul și banii. Fugi de la el. Du-te mai degrabă la un frate simplu din biserică, plin cu Duhul Dumnezeului celui viu, fără niciun PhD în psihologie și roagă-te cu el. Garantez că vei fi vindecat și eliberat!

Poate zici că sunt înapoiată, că sunt depășită, că nu știu cu ce se mănâncă unele dereglări psihice grave și complexe din societatea noastră. Ba știu și știu încă foarte bine. Chiar am pierdut vremea pe băncile unei facultăți de Psihologie. Dar tot răul spre bine. Mi-am câștigat acum dreptul să vorbesc în acest domeniu. Pot susține la orice oră faptul că Psihologia este doar o proptea umană care nu va ajuta niciodată într-un mod desăvârșit pe nimeni. Exclusiv Scriptura are dreptate. Doar în Isus avem plinătatea, doar la El avem Singura Soluție care chiar funcționează.

Așadar, verifică sincer dacă ai primit cu adevărat nașterea din nou și apoi du-te zilnic în Prezența Celui mai desăvârșit Terapeut care îți promite și are Capacitatea să te fixeze și să te scoată din toate căderile, dezamăgirile, decepțiile tale. Dacă facem așa, rodul va fi bogat pentru Împăratul anul acesta!