Părintești. Cum mi-am făcut băiețelul să scrie și să citească.

Radu Cujba, patronul editurii Anacronic, mi-a trimis la un moment dat câteva cărți pentru copii semnate de un autor american de care nu auzisem niciodată: Thorton W. Burgess. Le-am citit și mi-au plăcut. Mi-au plăcut atât de mult, încăt m-am apucat imediat să traduc una pentru Iliuță. Care la momentul acela avea vreo patru ani și jumătate.

I-am citit prima traducere și i-a plăcut și lui. Am mai tradus o carte și apoi încă una; i-au plăcut la fel de mult. Și atunci i-am transmis lui Radu că Burgess al lui ar putea fi un mare succes. Am convenit să le scoatem și m-am apucat să traduc și restul. La un an după primul contact cu Thortnon Burgess, apăreau primele opt volume din seria Povestiri din Pădurea Verde.

Când am intrat în posesia lor și i le-am arătat lui Ilie, copilului nu-i venea să creadă că poveștile pe care i le citisem până atunci de pe foi printate căpătaseră haina aleasă a cărții. Le-am recitit pe cele trei deja cunoscute, plus restul de cinci, de câte două ori. Iliuță a prins un drag enorm de personaje - adevărul e că sunt minunate - și a început să-și imagineze dialoguri cu ele, întâmplări cu ele și așa mai departe. Erau prietenii lui imaginari. Și într-o zi i-am spus:

-Auzi? Ce-ar fi dacă le-ai scrie scrisori?

Începusem deja cu el lecțiile de scris, dar mergeau destul de greu, fiindcă n-avea motivație. I-au dat-o animăluțele lui Burgess. I-a plăcut ideea. I-am meșterit o cutie de scrisori, l-am învățat să-și facă timbre, i-am explicat cum funcționează poșta, care-i treaba cu expeditorul și destinatarul, cum se compune o scrisoare.

Primele scrisori au fost destul de scurte și de stângace, pline de greșeli adorabile:

Dar treaba a prins aripi în momentul în care Taica Oac, Petrică Iepuraș, Vulpe Roșculeț, Bobi Raton, Țepurcel Spineanu și restul trupei au început să-i răspundă!

De aici, lucrurile au devenit serioase. Ilie ajunsese să scrie trei-patru scrisori pe zi, ca să nu lase nimic nerăspuns (fiindcă nu e frumos). Și să primească trei-patru scrisori pe zi de la prietenii lui la fel de bine crescuți. Adică eu și Elena, care seara, după ce-l culcam pe țânc, ne apucam să ne schimonosim scrisurile ca să reproducem caligrafia unui raton sau a unui porc spinos.

Așa arată scrisorile și scrisul lui Ilie acum, la șase ani abia împliniți.

La citit, tot cărțile lui Burgess m-au ajutat. După prima serie de opt, am continuat traducerile. Și i le-am citit lui Ilie la fel ca pe primele, în versiune draft. Ba chiar ne-am făcut “ediția” noastră, printată, legată și colorată de noi. După care a ieșit a doua serie de opt volume la Anacronic.

Lecțiile de citire le începusem foarte devreme cu el, înainte să împlinească patru ani. Pe texte inventate de mine, special pentru nivelul și nevoile lui. La momentul despre care povestesc acum (avea vreo cinci ani copilul), putea să citească, dar destul de poticnit. Cam 10-20 de rânduri pe zi. Și nu prea îi plăcea.

Dar îi plăceau poveștile și personajele lui Burgess și mă tot bătea la cap că mai vrea. I-am zis:

- Dacă-ți mai traduc povești din Pădurea Verde, le citești tu singur?

Și i-am mai tradus încă patru sau cinci volume (care încă n-au apărut) pe care le-am transformat în material didactic pentru lecțiile de citire. Am început cu un capitol (o pagină și jumătate) pe zi și am ținut-o tot așa până când am ajuns la patru-cinci capitole per sesiune; nu-l mai puteam opri.

Iar după ce le-a terminat, s-a apucat de citit singur. Și-a luat o carte (Fridolin a lui Franz Caspar), s-a pus în hamacul din grădină și a început s-o citească. I-a luat cam zece zile. Asta se întâmpla prin iulie. Acum, la final de august, e la a zecea carte. Și nu-s cărți din acelea cu trei rânduri pe pagină și restul ilustrații, ci cărți serioase pentru copii, cu mult text.

Toată povestea asta from zero to hero a durat cam un an și jumătate. Știu că nu toți părinții au timpul și disponibilitatea de a traduce cărți pentru copiii lor. Dar dacă aveți copii și vreți să-i faceți să scrie și să citească, puteți folosi cărțile deja tipărite (le găsiți aici). O cutie de scrisori se face ușor.

Au existat și alte ramificații, pe care le-aș putea încadra la categoria miracolele copilăriei.

• La un moment dat, i-a trimis o scrisoare lui Tomi Pițigoi (personaj din cărți). Două zile mai târziu, au apărut doi pițigoi la hrănitoarea de păsări din curte. Evident, erau Tomi și nevastă-sa (guraliva de Cloe).

• I-am făcut în curte un mic heleșteu care să replice Zâmbăltoaca din povești. Imediat au crescut în jurul bălții niște plante care seamănă leit cu păpurișul. Lipsea doar locatarul bălții din cărți, bătrânul broscoi înțelept cunoscut sub numele de Taica Oac. Ei, și acum vreo trei luni Ilie a reușit să prindă un puiuț de broască de lac pe care l-am pus la heleșteu și s-a făcut ditamai broscanul.

• Într-o zi de luni i-a scris lui Vulpe Roșculeț să vină pe la el. Miercuri l-am auzit pe Ilie râzând în hohote la poartă. Se dusese la o tură cu bicicleta și dăduse nas în nas cu o vulpe!

Bine, și noi nebuni.