Etimologii (11). Ce înseamnă de fapt Parastas.

Pe la începuturile șederii mele în Elada, m-a întrebat într-o zi un vecin dacă a doua zi am de gândă să particip la parastasis. L-am întrebat cine a murit și mi-a zis că e ziua națională. M-am gândit că și pentru greci ziua națională o fi un motiv de parastas și comemorare, cum era pe vremuri 1 decembrie pentru domnul Iohannis.

M-am apucat să caut informații și uite ce-am aflat. Parastas-ul românesc e înrudit cu acest παράσταση/parastasi grecesc care azi înseamnă ceremonie, festivitate sau paradă. Greaca veche chiar are cuvântul παραστάς, pronunțat exact ca în română, care însemna ceea ce stă lângă.

Etimologic, aceste parastas și parastasi vin din rădăcina στάσις/stasis = stare, ședere, statură, loc, pilon, piatră. E înrudit cu româneștile stare, statură, stat și stază și, bănuiesc eu, și cu stană. La acest stasis s-a adăugat prefixul πάρα/para care înseamnă lângă sau vis-a-vis (și multe, multe alte lucruri, în funcție de context) și care ne-a dat paradox, parabolă, paralelă, parametru și altele.

Ca să închei, parastas-ul românesc descrie foarte corect ce se petrece la o astfel de ceremonie: se stă lângă cel răposat.

Două vorbe și despre colivă. Grecii au cuvântul κολλυβα/kolliva care se pronunță la fel ca al nostru și desemnează același lucru: un dulce care se oferă întru pomenirea morților. Rețeta grecească e ușor diferită; mie a noastră mi se pare mai bună. Dicționarele etimologice zic că româna a preluat termenul din greacă, dar nu direct, ci prin slavă (deși nu se precizează care slavă anume).

Grecii mai au un cuvânt care se pronunță exact la fel, deși se scrie ușor diferit: καλυβα/kaliva care înseamnă colibă. La aromâni i se zice și călivă. Ortodocșilor le este poate familiar dacă au auzit de așezarea monahală din Sfântul Munte numită Kavsokalivia, coliba arsă, care își datorează numele Sfântului Maxim Kavsokalivitul. Unul dintre obiceiurile sfântului era să pună foc din când în când căsuței în care locuia, pentru a nu se atașa de bunurile materiale.

Aici, etimologii sunt de acord: coliba românească vine probabil din greacă, fie direct, fie o limbă slavă. Dacă mă întrebi pe mine coliva și coliba au o înrudire pe undeva, fiindcă nu doar că sună foarte similar, ci și pentru că o colivă seamănă cu o colibă. Evident, speculez.