Fragmentarium (7). Cum a ajuns Creta pe mâna venețienilor.

Creta, ca și România, a avut ghinionul de a se situa la intersecția marilor vectori de forță și interese ai lumii. De-a lungul secolelor, Creta a ținut de Imperiul Roman de Răsărit (supranumit Bizantin), de arabii egipteni, de venețieni, de otomani și, pentru o foarte scurtă dar sângeroasă perioadă de nemții lui Hitler.

Dintre toate aceste stăpâniri, una singură nu s-a obținut prin luptă: cea venețiană, care a survenit ca efect al infamei Cruciade a Patra (1200-1204). Veneția asigura logistica și transportul pe mare al trupelor cruciate, dar cum Papa Inochentie III și liderii cruciaților nu reușiseră să strângă suficienți bani ca să plătască, dogele Enrico Dandolo a cerut “plata în natură”, adică atacuri în punctele unde poruncea el.

Și astfel cruciada, care își declarase ca țel recucerirea Ierusalimului din mâinile egiptenilor, a debutat prin a ataca rivalii Veneției de pe coasta Adriaticii (cetățile Zadar și Ragusa/Dubrovnik) și a sfârșit prin cucerirea și devastarea Constantinopolului. Ocazie cu care au ajuns la Veneția nenumărate odoare care împodobesc azi Catedrala San Marco, un lăcaș de cult ornat cu furăciuni.

Căderea definită a Imperiului Roman de Răsărit două secole și ceva mai târziu a fost favorizată de distrugerile pricinuite de cruciați în timpul asediului.

Printre căpeteniile Cruciadei s-a numărat și un anume Bonifaciu de Montferrat, nobil din Piemont, fratele lui William “Spadălungă” de Montferrat, fost duce de Jaffa și Askelon în regatul Ierusalimului.

Acest Bonifaciu pornise la drum cu impresia (sau cu promisiunea) că va primi un tron, fie la Ierusalim, fie în Bizanț. Dar după ce zidurile Constantinopolului au căzut și s-a trecut la împărțirea prăzii, lui Bonifaciu i s-a oferit “doar” Creta. Dezamăgit și neavând mijloacele s-o ia în stăpânire, noul proprietar a vândut insula venețienilor pentru 1000 de mărci de argint și în schimbul promisiunii că va primi susținere pentru tronul Salonicului. Pe care Bonifaciu l-a și primit în 1205, dar l-a păstrat păstrat doar până în 1207, când a fost ucis de vlahii lui Ioniță Caloian, conducătorul Țaratului Vlaho-Bulgar.

Dacă Bonifaciu s-a stins repede, nu același lucru se poate spune despre stăpânirea venețiană asupra Cretei, care a durat aproape 450 de ani. A fost o stăpânire tiranică, de model pur extractiv și cu o puternică dimensiune anti-ortodoxă. Veneția și-a dizlocat aproape o șesime din populația de atunci pentru a coloniza Creta, oferind cetățenilor săi statut privilegiat în raport cu populația locală, pe care s-a străduit s-o “civilizeze”, inclusiv religios.

Creta a fost creștinată încă din secolul I după Hristos de Apostolul Tit, lăsat acolo de Sfântul Apostol Pavel după naufragiul de pe coasta sudică a Cretei.

În punctul unde se crede că a debarcat Apostolul Pavel s-a construit acum mai bine de o mie de ani bisericuța din imaginea de copertă a articolului (fotografia e făcută de mine, ca să nu existe AIndoieli).