Caraghios
vine din turcescul karagöz. Acest Karagöz era protagonistul - și numele - teatrului de umbre atât de popular în lumea otomană. Îl întâlnim sub denumiri similare în multe dintre teritoriile care au fost stăpânite de turci, inclusiv în Grecia, unde spectacolele de karaghiozis sunt populare și în zilele noastre (chiar aseară l-am dus pe Iliuță la unul și s-a distrat foarte tare).
Etimologia lui karagöz nu e mai puțin interesantă. Termenul se compune din kara=negru și goz=ochi. Deci ochi negri. Din goz e foarte probabil că a descins güzel, care înseamnă frumos în turcă. Plăcut ochiului.
Prefixul kara apare în toponime precum Karadeniz (Marea Neagră) sau în patronime. Karagiannis, de pildă, înseamnă Iannis cel brunet. În paranteză fie spus, acesta era numele original al marelui dirijor austriac Herbert von Karajan, al cărui stră-străbunic era aromân din Macedonia. La noi, prefixul Cara apare în general în nume aromâne (Caramitru, Caragiu).
Argument, Argint, Argilă
au în comun rădăcina proto-indo-europeană arg, care înseamnă strălucitor, limpede. Dacă la argint lucrurile sunt destul de evidente, argument necesită o explicație suplimentară. Latinii au construit pe rădăcina arg verbul arguere = a limpezi, a lămuri, a explica. Rezultatul lui arguere este argumentum; dovada, proba, logica din spatele unei afirmații. Ca să folosesc un termen mai vechi, dar mai precis în contextul de față, a argumenta înseamnă a învedera. A pune în vedere.
Argilă e un compus grecesc pe rădăcina αργ/arg și înseamnă pământ lucios. Din același αργ provine denumirea regiunii Argolia din Peloponez și a orașului Argos.
Argonauții, pe de altă parte, și-au luat numele de la corabia pe care navigau, Argo (care se scrie Αργω, cu omega). Naut vine din grecescul ναυτις=marinar, care la rândul său vine din rădăcina ναυς/naus=navă. De aici avem navă, nautic, dar și naosul bisericilor. Deci argonauții n-au nicio treabă etimologic cu arg-ul strălucitor (dacă facem abstracție de lâna de aur).
Scris
vine din rădăcina PIE skrabh= a săpa, care s-a ramificat atât fonetic, cât și semantic.
Cel care săpa-scrijelea în piatră sau lemn, ulterior pe papirus sau hârtie se numea scrib. Iar activitatea lui - scris. În latină avem scrobis=șanț, scribo=a scrie, scrofa=cea care râcâie în pământ.
Îl regăsim pe skrabh atât în românescul a scrijeli, cât și în englezescul scrub/scrubbing.
În greacă, acel skrabh a devenit γραφ/graf. La început, γραφω/grafo însemna și a săpa, a râcâi, a scărpina. Abia ulterior a început să semnifice a scrie. De la acest verb grafo avem γραμμα/gramma=linie trasată, care în greacă înseamnă și literă. Din graf și gramma au ieșit grafie (cu toți derivații ei, caligrafie, geografie, paleografie etc.), gramatică, paralelogram și așa mai departe.

Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.