Sentimentul de vacanță

Săptămâna trecută am fost în vacanță în Grecia, într-un sat pe malul mării (evident, că cine se duce în Grecia la munte?!). Nu era vacanța mea; eram invitată în vacanța altcuiva. Și, ciudat sau nu, tocmai asta a ajutat.

Inițial, văzusem săptămâna ca pe o ocazie de “work away from home” - adică să lucrez, dar cu marea în față. Soarele, apa turcoaz, peștele proaspăt - bonusuri frumoase la un birou temporar. Dar cu câteva zile înainte să plec, m-am răzgândit. Mi-am propus ceva mai radical: să fiu în vacanță. Vacanță adevărată. Andrei, social media managerul ZEN-ISH, a zis că ar fi un fel de “proof of concept/ validarea conceptului” - să trăiesc ceea ce comunicăm. Cum duci practica în viața de zi cu zi.

Dacă stau să mă gândesc, nu mai fusesem cu adevărat în vacanță de mult timp. Oricât de frumos era locul, eram "on call". Prezentă, dar cu un ochi mereu spre telefon, spre ce mai apăruse, spre ce mai trebuia rezolvat.

În plus, nici “formatul” nu era cel obișnuit. Forma de vacanță pe care o știam cel mai bine arată altfel: călătorii doar eu cu Gabi, locuri noi, explorare, incertitudinea plăcută a unui oraș pe care nu-l cunoști. Genul ăla vine cu entuziasm, dar și cu un strop de anxietate, de energie consumată. La Vourvourou era altceva. Era liniștea de a sta pe loc.

Am anunțat lumea din timp, am aranjat lucrurile ca să nu fie nevoie de mine. Totuși, nu mi-am pus mesaj de out of office - mi-am zis că voi decide la ce mesaje răspund și la ce nu. Mi-am propus să nu deschid laptopul decât dacă chiar “arde”.

Până la finalul vacanței, am reușit să nu deschid laptopul. Când am răspuns la ceva, a fost ca să organizez sau să deleg, nu ca să rezolv. Am pus limite acolo unde era nevoie. Am făcut câteva lucruri "de birou", dar fiindcă am vrut, nu fiindcă a trebuit - și diferența asta, mică în aparență, a schimbat tot.

În fiecare dimineață am făcut yoga în grădina pensiunii, care dădea spre mare. Mă trezeam cu ușurință, curând după răsăritul soarelui, ieșeam afară și, dacă cineva dintre membrii grupului mi se alătura, era binevenit. Nu m-am dat peste cap să predau o clasă perfectă, dar m-am bucurat să dau din ce știu - am ascultat, am lăsat intuiția să lucreze, am adaptat practica pe loc. Oamenii au plecat cu ce veniseră să caute: relaxare, liniște, curiozitatea satisfăcută. Și uneori, cu câte ceva în plus, pe care nici ei nu știau că îl caută: satisfacția de a vedea că pot mai mult decât credeau, revelația că se pot baza pe corpul lor sau surpriza impactului unei mici ajustări de postură.

La fel și cu conținutul pentru comunicarea ZEN-ISH - de câteva ori am pus camera și am surprins ce se întâmpla. N-am aranjat nimic, n-am regizat, n-am cosmetizat. A fost ușor, fiindcă totul era frumos.

Nu m-am stresat să fie perfect și nici să fiu pe plac. Am făcut doar ce și cât am vrut.

În tot timpul ăsta, în spate rula o temă: ce e cu sentimentul ăsta de vacanță și cum îl aduc mai mult în viața de zi cu zi? La fel cum în yoga mă întreb cum duc liniștea, seninătatea, claritatea de pe saltea în restul zilei. Aceeași întrebare, alt context.

Sentimentul de "9 to 5": corpul și mintea mea sunt "la birou" între 9 și 17 și, dacă nu fac ceva ce ține de muncă în intervalul ăsta, simt că chiulesc - o neliniște surdă, o vinovăție fără obiect. Și asta, cu toate că sunt propriul meu șef din 2018 și că multe dintre activitățile mele se întâmplă seara sau în weekend.

"Sentimentul de “luni”: doar dacă mă gândesc la ziua de luni, simt alerta crescând, ca și cum toate lucrurile neterminate din lume mă așteaptă exact pe mine, exact acum.

Și sentimentul de anxietate: uneori, din senin, fără motiv aparent, simt că se va întâmpla ceva rău. În 99,9% din cazuri nu se întâmplă nimic.

Îți sună cunoscut? Tu ce sentimente de genul ăsta experimentezi? Ce nume le dai?

… ei bine, răspunsul nu e surprinzător, dar e util de știut. Sistemul nostru nervos nu face diferența între un pericol real și un deadline imaginar. Amigdala - centrul de alarmă al creierului - se activează la fel de energic la un email urgent ca la o amenințare reală. Când trăim mult timp în modul ăsta, nivelul cortizolului rămâne crescut, cortexul prefrontal - cel care gestionează deciziile și emoțiile - funcționează cu resursele la minimum, iar sistemul nervos pur și simplu uită cum arată liniștea.

Sentimentul de vacanță - nu neapărat cel din drum spre Grecia - activează sistemul nervos parasimpatic: odihna, regenerarea. Scade nivelul cortizolului. Activează rețeaua cerebrală care lucrează în fundal când nu suntem prinși în taskuri: apar conexiunile, creativitatea, claritatea. Amigdala se mai liniștește. Și ceva interesant se întâmplă cu percepția timpului - nu că ar trece mai încet, ci că pare mai plin, mai dens. Mai al tău.

În filosofia yoga există un concept numit santosha - mulțumirea, capacitatea de a fi împăcat cu ceea ce este, acum, fără să adaugi și fără să scoți; recunoștința. Nu e indiferență, ci o formă de prezență care nu luptă cu momentul. Alături de el, aparigraha - non-acapararea: să nu strângi mai mult decât ai nevoie. Mai multe taskuri, mai mult control, mai multă responsabilitate decât îți aparțin cu adevărat. Vacanța adevărată, în sensul ăsta, nu e un loc. E o practică de a lăsa deoparte ce nu e al tău.

Mindfulness-ul adaugă un instrument concret: observarea fără judecată. Nu “ar trebui să fiu mai relaxată” sau “de ce nu pot să mă opresc din gândit la birou?!”, ci pur și simplu să observi: ah, iată sentimentul de luni. Iată neliniștea de “9 to 5”. Momentul în care observi fără să reacționezi este momentul în care apare un mic spațiu de alegere. Și în acel spațiu poți decide altceva.

Din perspectivă de coaching, diferența esențială e între a face din obligație și a face din alegere. Același task, același efort, doar că unul vine cu tensiune în corp, celălalt cu ușurință. La Vourvourou am făcut yoga în fiecare dimineață, am creat conținut pentru social media, am răspuns la mesaje de serviciu. Dar am ales să fac toate astea. Și alegerea a schimbat tot. Nu e un truc mental, ci o recalibrare a relației cu ceea ce faci. Și, ca orice recalibrare, se exersează.

Asta înseamnă, concret, să înlocuiesc treptat:

Sentimentul de 9 to 5 cu sentimentul de weekend - lucrurile făcute în ritmul meu, munca amestecată cu pauze reale.

Sentimentul de luni cu sentimentul de vacanță - momente de resetare în care nu trebuie, ci aleg: ce mă relaxează, ce mă odihnește activ, ce îmi face plăcere.

Și sentimentul de anxietate cu ceva mai precis decât "va fi bine", și anume: orice se va întâmpla, îl voi gestiona la momentul respectiv, cât voi putea de bine, cu resursele de atunci. Nu e pozitivitate toxică. E o recalibrare a setării default.

Exact asta explorăm la primul ZEN-ISH SPECIALS din seria de vară: Dimineți leneșe - duminica asta, pe 28 iunie, la OTOTO Victoriei, de la 10:30.

O dimineață în care nu trebuie să fii nicăieri altundeva. Mișcare lentă, respirație, prezență. Sentimentul de vacanță, fără să pleci nicăieri.

Rezervă-ți locul la ZEN-ISH SPECIALS