Universul sigur are ceva cu tine

E tare enervant când ai o zi proastă, nu-i așa?

Amendă pentru parcare, ți se rupe sacoșa fix când treci strada și toate cumpărăturile se împrăștie pe trotuar, computerul îți salvează ultimul document cu o eroare fatală, iar la final îți mai intră și un spin microscopic în deget. Noroc că cineva a avut sclipirea de a inventa torturile de înghețată. Și rețelele sociale, cu news-feed-urile lor infinite.

Și mai ales cafeaua. Da, cafeaua! Aia neagră și tare, care din adâncul spumei îți șoptește misterios: „Aici se ascunde cheia tuturor problemelor tale… dar nu știu exact în care ceașcă. Așa că mai bea una, poate o nimerești pe cea câștigătoare.”

Să ai o zi proastă este, fără îndoială, traumatizant. Nimeni nu-și dorește așa ceva. Nu există om care să se trezească dimineața, să se întindă leneș și să-și spună: „Aaaah! Ce zi superbă ca să-mi meargă toate de-a curmezișul!”

Dar nu-i așa că-i ciudat când, totuși, ți se întâmplă? Parcă cineva chiar stă la un buton de comandă și-ți aruncă în cale doar funcționari isterici, porumbei cu probleme digestive și cuie ruginite care-ți dezumflă anvelopa. Dar, măi să fie, de când am semnat noi contractul pentru un serial de tip The Truman Show? Că eu unul nu-mi aduc aminte să fi primit vreun onorariu.

Uneori chiar mă sperie fenomenele astea. Pe de o parte, aștepți nu știu ce aliniere astrală — să intre Mercur în casa Leului și să iasă Marte din Berbec (habar n-am ce înseamnă tranzacțiile astea imobiliare între zodii, dar sună interesant). Un moment magic care durează doar o zi sau două, timp în care un pitic ascuns între neuroni îți strigă: „Ha-ha! De acum urmează 12 ani de succes!” Și, într-adevăr, vreo două zile florile îți zâmbesc mai amabil, e mai puțin praf pe străzi și — pfoai, n-ai să crezi! — semaforul verde parcă ține cu patru secunde mai mult. Dar asta se întâmplă rar.

Pe de altă parte, în restul timpului, când vine vorba de alinieri nefavorabile… Doamne Dumnezeule, zici că planetele au luat-o razna. Păi nu aveau ele o traiectorie ordonată în jurul soarelui? Ce-i cu harababura asta? Cum reușesc ele să facă atâtea combinații încât să se strice troleibuzul exact când te grăbești cel mai tare?

Mă prind deseori trăind cu convingerea că tot universul conspiră împotriva mea. Ieri mi s-a scurs toată pasta din pix în geantă. Balanța în conjuncție cu Mercur e de vină, sunt absolut sigur. Ce bine că am găsit cine e responsabil! Acum pot să dorm liniștit, să scormonesc cu lingura prin tortul de înghețată și să caut unde se termină, în sfârșit, wall-ul de pe Facebook.

Îți amintești scena din The Truman Show când, din neant, cade un reflector din tavanul artificial al lumii lui? Personajul principal se uită lung, fără să înțeleagă cum de pică un reflector direct din cer. Totuși, e un detali care îl pune pe gânduri.

Uite-așa mi-a căzut și mie un reflector… nu chiar în cap, dar destul de aproape, când am redescoperit o idee care m-a scuturat bine. Am amintit scurt despre ea și în podcastul de miercuri, dar simt că trebuie să mi-o repet până îmi intră definitiv în sistem.

Demult, când gândeam ca un australopitec, eram fascinat de ideea omului care evoluează din maimuță. Mă uitam la pitecantropii ăia cocoșați și eram tare mândru că am prins un loc bunicel în căruța evoluției. Adică bieții strămoși își dădeau cu bananele în cap și se speriau de foc, iar eu, privilegiat al istoriei, mă puteam juca Mortal Kombat pe un PC Pentium 2. Priveam teoria lui Darwin cu un respect aproape religios: Da, cel mai puternic câștigă cursa. Clar. Game Over!

Ani de zile am crezut asta, pentru că tot ce auzeam în jur se potrivea perfect. La școală, profesorii ne avertizau că „e concurență mare”. La liceu ne băteau la cap că „sunt puține locuri la facultate și trebuie să te lupți”. În prima zi de facultate, profesorul ne-a întâmpinat sever: „Aveți grijă, cei de la taxă vă suflă în ceafă, iar viața profesională e o junglă!” Păi și ai mei ce să mai spună? „Trebuie să înveți, băiete, că lumea e… cum e.”

Am fost programați o viață întreagă să vedem în celălalt un potențial rival, un dușman, cineva care vrea să ne ia locul. Teoria adaptării celui mai puternic intrase în noi ca uleiul pe o pereche de pantaloni tocmai cumpărați de la mall. Nu ești puternic? Ești sortit dispariției.

Așa a apărut o nouă specie: Homo Nu-pot-face-nimicus. Sau omul-victimă. N-ai puterea la tine? Te-ai lins pe bot, ne vedem în altă galaxie.

Iar acum… cade al doilea reflector din neant.

Păi, stai puțin! Eu am auzit și altceva. Am auzit că omul este creat pentru a fi creator. Am cunoscut oameni minunați care au grijă de alții fără să ceară nimic în schimb. Știu persoane care își sacrifică timpul și sănătatea pentru ca unor străini să le fie bine. Oameni care sunt dovezi vii ale unei idei scandalos de simple: omul este creat pentru a trăi în cooperare și iubire.

Am scotocit puțin prin istorie și am descoperit ceva interesant. Conceptul ăsta dur de „supraviețuirea celui mai tare” nici măcar nu-i aparține cu adevărat lui Darwin în forma în care ne-a fost vândut. Ideea că viitorul aparține doar celor puternici a fost promovată intens de Herbert Spencer — tăticul a ceea ce numim azi „darwinism social”. Un aristocrat victorian care își bea ceaiul din cești cu foiță de aur purtate pe tăvi de argint, convenabil convins că statutul și puterea lui erau pur și simplu „rezultatul evoluției”.

Și ca să punem cireașa pe tort: Charles Darwin însuși a scris clar că, la speciile superioare (și mai ales la om), empatia, altruismul și cooperarea sunt principalele avantaje evolutive care au asigurat dăinuirea noilor generații. Nu pumnul strâns, ci mâna întinsă.

Hai să ieșim din platou.

Deci, e clar? Pentru mine devine tot mai limpede. Am trăit într-o iluzie. Faptul că avem o zi proastă nu e altceva decât reflexul unei stări de tensiune continuă — o frică ce ne fierbe la foc mic și care ne face să vedem în orice mărunțiș o amenințare la adresa siguranței noastre.

Slavă Domnului că s-a stricat troleibuzul! Poate că chiar nu trebuia să ajung acolo.

Mi-a intrând un spin în deget? Un mic semnal de alarmă să fiu mai prezent și mai atent.

Porumbeii îți ciufulesc pălăria? Minunat, ce bine e să poți zbura!

Sunt un om între oameni — ce dar uriaș să fii înconjurat de atâtea inimi capabile să primească și să dăruiască iubire.

În final, îți propun un mic exercițiu pentru weekendul ce urmează:

1. Alege un incident: Adu-ți aminte de un singur eveniment enervant din ultimele zile (sigur găsești unul din cele câteva zeci).

2. Schimbă cadrul: Priveste-l din alt unghi. Nu cumva se ascunde acolo o mică lecție? Sau poate a fost doar o întâmplare banală fără nicio miză?

3. Pune-i o notă de umor: Încearcă să-l privești cu haz, cu îngăduință și cu relaxare. Cum ar putea să devină o secvență din „Stan și Bran”?

În momentul în care poți râde de micul tău dezastru de peste zi, pășești ușor în afara rolului de victimă. Ieși de pe platoul de filmare unde se rulează în buclă episodul 4583 din „Frica și Indignarea”.

Iar partea cea mai frumoasă? Odată ce părăsești tu platoul, îi vei inspira și pe cei din jur să facă același lucru.

Îți mulțumesc pentru că alegi să trăiești în curaj, să fii inspirație, și astfel, să faci lumea asta puțin mai bună!

Te îmbrățișez cu drag,

Ștefan

P.S. 1 — Asta-i chiar culmea! Exact ieri, când făceam ultimele retușuri la înregistrarea audio a acestei „Scrisori…”, mi s-a blocat computerul și a trebuit să iau totul de la zero. Nu glumesc! Ca pachetul să fie complet, am primit și o notificare de la o firmă de curierat pentru facturi neplătite — pe care, desigur, le plătisem… dar în alt cont. Drăguț, nu-i așa?

Acum însă, după ce toate s-au așezat în matca lor, te asigur că dacă intri pe linkul de mai jos și comanzi cartea „Îndrăznește! Ghid practic de evadare”, o vei primi intactă, fără semne de furie din partea curierului. Te invit cu drag să o parcurgi: vei găsi acolo o mulțime de povești care te vor ghida către un mindset construit pe apreciere, curaj și pe exercițiul de a vedea partea bună chiar și atunci când simți că-ți cade tavanul în cap.

Găsești cartea aici:

👉 https://www.emag.ro/indrazneste-ghid-practic-de-evadare-stefan-ruxanda-t-1-2024/pd/DWWR2CYBM/

P.S. 2 — Îți povesteam data trecută despre comunitatea Substack Premium. În această perioadă, explorăm împreună cele mai puternice forțe ale psihologiei noastre. Vorbim despre Nevoia de Semnificație și, în curând, despre Nevoia de Conexiune și Iubire.

Dacă alegi să te alături acestei comunități, vei primi în fiecare zi de luni o ediție specială a „Scrisorii de la un prieten”, concepută special pentru a-ți cultiva un mindset puternic de creștere. În plus, abonații Premium primesc aceste scrisori și în format audio — iar înregistrările sună cam așa:

🎧 un fragment din „Scrisoarea…” de azi:

🎧 un fragment din „Scrisoarea…” de luni:

O parte din contribuția fiecărui abonat Premium merge direct către asociații care sprijină oameni aflați în situații extrem de dificile. Săptămâna aceasta am fost din nou alături de Centrul Social „Leagăn plin de stele” de la Mănăstirea Turnu și de Asociația „Salvează o inimă”.

Te aștept cu drag să creștem și să ajutăm împreună!