Cel mai important lucru pe care l-am învățat în ultimii ani, printre specialiști și cercetători în diverse ramuri ale conservării naturii este că nu mai e suficient să ai rapoarte și statistici care să-ți explice tehnic și riguros de ce o specie sau o zonă verde ar trebui protejată într-un fel sau altul. Avem nevoie tot mai mare să traducem știința prin imagini, povești și experiențe de la fața locului, care să ne ajute să ne conectăm la o lume despre care habar nu aveam, dar care contează. Mai presus, avem nevoie să înțelegem ce spun despre lumea în care trăim poveștile pe care le citim, vedem, auzim.
În nota asta, împărtășesc una dintre bucuriile acestui început de an:
Pe 21 martie 2026 o să am plăcerea să beau o cafea și să mă conversez cu jurnalista de mediu Gloria Dickie în fața a „doar” vreo 500 de oameni la The Power of Storytelling (PoS). Dacă nu ai mai fost la PoS, e OK, am fost eu și pentru tine încă de la începuturi; e ca un fel de Crăciun al jurnaliștilor, dar și al oricui vrea să învețe să-și povestească mai cu sens afacerea, munca din ONG sau viața proprie.
Încă de la prima ediție, alegerea speakerilor (un mix de străinătățuri și locale), primirea, găzduirea și curatoria discuțiilor din program se întâmplă cu multă grijă la detalii. E unul dintre proiectele DoR importante și anuale, la care am pus umărul mai toată echipa redacției; și noi am crescut PoS și PoS ne-a crescut pe noi. Acum, dincolo de închiderea redacției, mă bucur că din 2025 conferința a revenit și a căpătat o viață proprie, cu ajutorul unor colegi vechi și a unora noi.
Cea de-a XI-a ediție te-așteaptă la Capitală între 21-22 martie 2026 la Nord Events Center by Globalworth și se întâmplă în jurul temei Speranță. Hope. Parcă intră bine și e chiar necesară – având în vedere sumedenia de contexte complicate în care încercăm să fim, fie că sunt legate de scumpiri, de alegeri, de războaie, de corupție, de plecări din țară, de discriminări, de singurătate sau de căldură mare.
Vom vorbi despre speranță nu ca despre consolare sau negare, ci ca despre o intervenție cu intenție: ne imaginăm, creăm, reparăm ce putem. Apărem (doar primul și cel mai important pas în jurnalism – și nu numai – is showing up). Așa că e genul de speranță care există tocmai pentru că nu știm ce se va întâmpla, iar uneori statul ăsta în incertitudine e un exercițiu tare valoros, chiar dacă aparent e tare inconfortabil. Te aștept, deci, să trecem împreună peste disconfort și să aflăm ce ne-așteaptă dincolo de el.
Bilete la The Power of Storytelling aici
Apropo de disconfort și speranță – eu sper doar să nu leșin pe scenă. Am învățat de-a lungul anilor despre mine că nu-mi place; pardon, îmi provoacă tone de anxietate orice rol de moderator (îi mai spun „orice cu public”), așa că am început să refuz cu intenție orice colaborare în direcția asta. PoS și Gloria sunt singura mea excepție dragă și de-abia aștept să-mi trimit anxietatea la reciclat.
Ca jurnaliști de mediu, documentăm adesea povești de pe terenuri și din comunități care nu ajung în centrul știrilor și burtierelor TV, dar care sunt prinse în tot felul de tranziții importante – fie că vorbim de lipsa apei, de zone post industriale, de tăieri de păduri sau de conviețuirea dintre oameni și animale.
Totodată, lucrăm într-un moment în care jurnalismul se simte tot mai fragil și e într-o continuă schimbare – fie că ne referim la format, platforme sau despre faptul că poate ar trebui să ne specializăm toți pe combătut dezinformări mai întâi.
În toată incertitudinea, munca așezată a Gloriei Dickie, în frunte cu Eight Bears, face conexiunile necesare despre care-ți spuneam la început – între știință și experiență, între teorie și puls la fața locului, între urgență și răbdare.
Iar cartea Eight Bears nu este doar despre ce specii de urși mișună astăzi prin lume, ci despre granițe, coexistență și ce mai înseamnă astăzi ea, într-o lume care se tot încălzește. Mie, una, îmi amintește - și, da, îmi dă speranță - că jurnalismul de mediu poate fi riguros fără a fi distant și personal fără a pierde credibilitatea.
Conversația noastră e o invitație să vorbim despre ce poate face încă jurnalismul de mediu, sub ce forme, cu ce se luptă și ce putem învăța și aplica noi din toată munca Gloriei.
🐻 Înainte de PoS, dau doar un pic din casă despre Eight Bears, unde Gloria Dickie pornește de la o observație simplă: urșii nu sunt doar animale sălbatice, ci personaje centrale în memoria colectivă. În unele culturi sunt strămoși sau spirite protectoare; în altele, simboluri ale forței brute sau ale națiunii. Această încărcătură mitică influențează și felul în care îi protejăm sau îi persecutăm.
🐻 Cartea îți mai arată cum viitorul celor opt specii de urși depinde mai puțin de biologie și mai mult de relația noastră cu natura. Căci, ce surpriză, conservarea funcționează doar acolo unde comunitățile locale sunt implicate, despăgubite corect și incluse în soluții. Fără sprijin social și beneficii concrete, politicile de protecție rămân fragile.
În Arctic, mai ales în zona Golful Hudson, urșii polari petrec tot mai mult timp pe uscat, din cauza topirii gheții. Cum vânează foci aproape exclusiv de pe gheață, perioadele mai lungi fără gheață înseamnă înfometare, scădere în greutate și mai puțini pui. Ursul polar a devenit, astfel, simbolul vizibil al unei crize climatice pe care o punem greu în imagini imediate.
Cartoful nostru fierbinte. În România știm că trăiește una dintre cele mai mari populații de urs brun din UE. Revenirea speciei în mai multe regiuni europene arată că protecția legală poate funcționa. Însă uite că succesul aduce după el conflicte și segregare: sunt animale care caută hrană în sate, fermierii sunt frustrați, iar dezbaterile publice sunt aprinse despre cote, intervenții și recensământ.
În China, investițiile în rezervații și coridoare ecologice au ajutat Giant panda să fie reclasificat din „pe cale de dispariție” în „vulnerabil”. Este un caz rar în care voința politică, finanțarea consistentă și mândria națională s-au blenduit într-o poveste de succes.
American black bear trăiește adesea aproape de oameni, inclusiv în suburbiile din SUA. Acolo unde comunitățile au introdus tomberoane securizate și campanii de educare, conflictele s-au redus. Mesajul simplu? Coexistența este posibilă cu măsuri simple, personalizate și consecvente.
În mai multe țări asiatice, Asian black bear (ursul gulerat/ tibetan) este ținut în captivitate pentru extragerea bilei, folosită în medicina tradițională. Cartea descrie condițiile din aceste „ferme” și eforturile activiștilor de a promova alternative sintetice, subliniind tensiunea dintre tradiție și etică.
În India, Sloth bear este implicat în numeroase atacuri asupra oamenilor, adesea din cauza întâlnirilor accidentale în zone cu vegetație deasă. Fragmentarea habitatului și presiunea umană cresc probabilitatea acestor incidente.
Sun bear, cel mai mic dintre urși, suferă din cauza defrișărilor masive pentru plantații de palmier în Indonezia și Malaezia. Deși poate că îți pare puțin cunoscută, este una dintre speciile cele mai amenințate.
Spectacled bear trăiește de-a lungul Anzilor. Extinderea agriculturii montane îi reduce habitatul, dar inițiativele locale de compensare a fermierilor și ecoturismul oferă modele promițătoare de coexistență.
Una peste alta, mesajul cărții este că soarta urșilor reflectă propria noastră relație cu lumea naturală și că pericolele care dau târcoale acestor animale preconizează și felii importante din viitorul nostru.
Sper să ne vedem curând la conferință! Îți las aici și lista completă cu speakeri, iar aici un draft de program pentru cele două zile packed cu speranță. Dacă nu poți ajunge, ne recitim mintenaș pe-aici!
Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.