RSS Amplifier

PUBLICISTUL by Horia Ghibuțiu · Jul 9, 2026

Probabil cea mai bună întrebare din lume

0
Sign in to vote or save

PUBLICISTUL by Horia Ghibuțiu · PUBLICISTUL by Horia Ghibuțiu

„Dacă ar face Carlsberg jurnaliști...”, a comentat o anume Claudia Lane în social media. Iar utilizatoarea Linda Johansson i-a răspuns: „probabil ar fi cei mai buni din lume”.

Acest amuzant schimb de replici a avut loc în subsolul unui videoclip distribuit după conferința de presă a lui Mark Rutte, secretarul general al NATO, la finalul summitului de la Ankara. Momentul de vîrf al conferinței de presă a fost întrebarea pe care i-a pus-o „Rasmus Svaneborg, de la agenția de știri daneză Ritzau”, așa cum s-a prezentat jurnalistul, șefului NATO.

Cu o cămașă șifonată, cum îi stă bine unui reporter de teren, stând aplecat, fiindcă e înalt, ca să vorbească direct în microfon, Rasmus l-a tutuit pe Mark, dacă tot se vorbește despre parteneriat în alianța nord-atlantică, în timp ce alți jurnaliști au preferat să i se adreseze secretarului general folosind titulatura acestuia.

Și l-a întrebat, în esență, unde i s-a dus respectul de sine când a stat lângă președintele american, în întâlnirea dinaintea deschiderii oficiale a summitului de la Ankara. Întrebarea a durat 25 de secunde. Bun, a fost mai mult decât o întrebare. A fost o interpelare. O confruntare necruțătoare.

Iată intervenția lui Rasmus: „Mark, stai lângă Donald Trump în momentele în care acesta vorbește despre cucerirea Groenlandei, despre atacuri la adresa aliaților precum Spania, despre declanșarea războaielor comerciale – lucruri pe care vechiul Mark Rutte nu pare că le-ar fi aprobat. Are acest lucru vreun efect asupra respectului tău de sine atunci când stai lângă el în felul acesta și nu spui nimic?”.

Șeful NATO a replicat fără să clipească (e de presupus că Rutte i-a vorbit întregii audiențe, nu doar reporterului): „Știți, eu recunosc întotdeauna meritele atunci când este cazul, și cred că ar trebui să-l lăudăm pe Donald Trump pentru faptul că NATO este mult mai puternică. Desigur, acest lucru are legătură cu amenințarea rusă, are legătură cu războiul din Ucraina, dar are, de asemenea, o legătură foarte strânsă cu faptul că președintele Trump realizează acum ceea ce, încă de pe vremea lui Eisenhower, Statele Unite au încercat să realizeze: echilibrarea cheltuielilor între SUA și Europa. Și asta face Europa mai puternică. Face ca Europa să fie un partener mai relevant pentru Statele Unite. Acesta este caracterul transformator al acestui summit — ceea ce s-a întâmplat la Haga, punerea în aplicare de la Haga încoace — acest summit reprezintă un moment în care facem bilanțul, și cred că acest lucru este extrem de important. Iar în ceea ce privește Groenlanda, am explicat deja: ne-am întâlnit la Davos și am spus: «sunt de acord cu dumneavoastră în ceea ce privește Rusia, în ceea ce privește accesul Chinei la Extremul Nord, dar să facem asta împreună. Avem NATO pentru asta — să colaborăm în acest sens». Exact asta facem”.

În logica glumei citate la începutul acestui articol, întrebarea pusă de reporterul danez probabil e cea mai bună din lume. Spun „probabil” pentru că cea mai bună întrebare jurnalistică din lume ar trebui să provoace și un răspuns pe măsură. Or, deși am transcris ce a spus Mark Rutte (non-răspunsul său a durat un minut), de răspuns, n-a răspuns nimic. Motiv pentru care șeful NATO merită cu o bere daneză. Probabil că ajută inclusiv la respectul de sine.

No posts

Read the original on publicistul.substack.com

Comments

Nothing yet. Say the first thing.

    Sign in to join the conversation.