Făt-Frumos Milițian

Când domnișoara învățătoare Raluca m-a întrebat în clasa a 2-a ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare, am declamat fără ezitare: “Pictor!”. Pentru că, în România din 1991 și cu mintea de 7 ani, asta era singura meserie de care auzisem ce putea fi practicată de un pasionat al desenului, cum eram eu.

E drept că dacă m-ar fi întrebat cu câțiva ani înainte, răspunsul meu ar fi fost diferit, pentru că o perioadă de timp în frageda pruncie am avut ca scop în viață să devin “Făt-Frumos Milițian“. Încă mai sper la una din cele 2 meserii de acolo.

Dar grafician, ilustrator sau animator nu erau termeni familiari, iar meseriile descrise cu atât mai puțin. Așa că mi-am petrecut școala generală imaginându-mi, în mod naiv și eronat, cum voi folosi pictura pentru a-mi hrăni familia și pornirile creative, deși, privind obiectiv, nu-mi plăcea să pictez, ci să desenez.

Odată cu pubertatea, care a adus schimbarea de voce și păr în locuri din care și azi încerc să-l stârpesc, a venit și o înțelegere un pic mai largă a lumii, și am descoperit arhitectura. Combinația dintre arta neîngrădită, pasională și rigurozitatea matematicii și fizicii și-a găsit loc fertil în mintea mea în formare.

“Arhitect!” am anunțat lumii și am început pregătirea în particular pentru examenul de admitere. Timp de 3 ani de zile am mers de două ori pe săptămână la cursuri după școală, am făcut mii de desene acasa, pe stradă și la Muzeul Satului și mi-am construit o fundație solidă până în ziua de azi pentru desen în toate formele lui (mai puțin pictură, aia în continuare nu-mi place).

Viața a avut alte planuri și azi nu practic arhitectură, ci stand-up. Dintr-o perspectivă externă, timpul petrecut în facultate și învățând să desenez a fost o greșeală. Dar bucuria pe care mi-o aduce în continuare desenul și libertatea creativă pe care mi-o oferă abilitățile dobândite contrazic premisa unei erori.

Dacă aș lua-o de la capăt, aș schimba multe lucruri. Dar aș învăța să desenez din nou (să pictez tot nu).

La final vreau să recomand o carte excelentă, indiferent dacă te pasionează sau nu desenul și arta în general - “Agonie și extaz” de Irving Stone. Pentru cineva cu porniri creative este o carte care ți se duce direct în suflet. Pentru oricine altcineva, este biografia romanțată a lui Michelangelo, povestită absolut minunat.