Vilegiatura - refugiul bucureștenilor în verile călduroase

Poate părea un subiect desuet să vorbești despre caniculă când ne-am cam plictisit de frig şi vreme rea, dar sper că așa ne mai încălzim puțin.

Înainte să existe aerul condiționat și încălzirea globală, bucureștenii îmbrăcați la costum sau în rochii ample sufereau din pricina temperaturilor ridicate și se ascundeau prin trăsuri sau pe sub umbrele.

Batista era nelipsită, la fel și paharul cu apă rece. Indicele de confort termic sau real feel nu erau termeni folosiți în vorbirea curentă, însă vilegiatura apărea deseori în conversațiile celor mai înstăriți.

VILEGIATURĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatură s. f.] – Din fr. villégiature.

Vilegiatura nu era doar un concediu, ci mai degrabă definea mutarea într-o altă casă pe perioada verii. De obicei era vorba de casa de la ţară, mai rar o casă de vacanţă. Cine n-avea nici una, nici alta, sigur avea prieteni la care să meargă în vizită.

Bucureştiul devenea destul de anost pe perioada verii, aşa că nu erau multe motive să rămâi. Majoritatea revistelor îşi suspendau activitatea*, iar teatrele se pregăteau pentru stagiunea următoare. În funcţie de avere, familiile plecau prin străinătate, la Marea Neagră sau la locuinţa de vacanţă de la munte.

La Marea Neagră se mergea, în general, la Constanţa sau la Băile Movilă (care au devenit ulterior staţiunea Eforie Sud), despre care am povestit în newsletterul despre Eforia Spitalelor Civile.

Boemii scriitori sau pictori ai capitalei se retrăgeau la Balcic, staţiunea preferată a Reginei Maria dar şi o destinaţie la modă în rândul celor mai înstăriţi.

Astăzi nu mai mergem în vilegiatură, ci în concediu sau vacanţă. Şi, din păcate, nu ne mai permitem să lipsim o lună-două de acasă.
—
*(aici este un contraexemplu celebru, Revista avangardistă UNU, la care scriau nume precum Tristan Tzara, Geo Bogza şi Saşa Pană. Numărul lor estival era editat cu 8 pagini complet goale, pe care era trecut doar numele revistei şi semnăturile tuturor celor care nu au scris respectivele pagini).

O reclamă din Gazeta de Transilvania din 1925, pentru întâlnirile cu “o celebră ocultistă” care prezice trecutul, viitorul şi prezentul.

Interesant este că domnişoara J. A. aduce liniştea şi niciodată vrajba conjugală.
Probabil că era un topic sensibil, bărbaţii fiind greu de convins să le dea bani soţiilor pentru astfel de preziceri, chiar dacă celebra ocultistă abia sosise “din locurile Sfinte”.