Soba ca ”mobilă națională”

Probabil că e desuet să vorbim despre sobe în 2026, mai ales în miezul verii, dar am ajuns la cartea În misiune în România a lui Paul Bléry, un pilot francez care a luptat pe meleagurile țării noastre în Primul Război Mondial.

Așa cum am povestit și cu alte ocazii, relatările străinilor sunt foarte importante pentru că ne oferă o perspectivă diferită asupra țării, locuitorilor, chiar și asupra obiceiurilor sau a mobilierului.

E important să vedem ce spun alții despre noi, chiar dacă concluziile respective sunt bazate pe interacțiunile autorilor și au, deci, un caracter subiectiv. Nu e suficient să ne considerăm cei mai ospitalieri, cei mai agili, cei mai descurcăreți, dacă toate calitățile respective sunt doar în mintea noastră.

Așa că fiecare carte de memorii care descrie poporul român ne ajută să ne înțelegem mai bine pe noi înșine.

Bléry a ajuns în Iași în noiembrie 1916 și nota chiar în primele zile:

Românul este amabil prin natura lui; este și ospitalier. Se atașează foarte repede de cineva, se împrietenește imediat. Cordialitatea este spontană de o pare și de alta.

E posibil ca percepția ofițerului francez să fie influențată de două amănunte: în primul rând călătorise din Franța pe mare, până în Rusia. Și chiar dacă cele două țări erau aliate, rușii nu i s-au părut deloc prietenoși. În al doilea rând, românii au fost întotdeauna francofili, iar apariția unui ofițer în uniforma albastră franceză era privită cu multă speranță (spre deosebire de uniformele verde închis ale rușilor, care erau cam ocolite, după cum povestește chiar Bléry).

Ofițerul ajunge la Bârlad până la urmă, unde trebuia să aștepte venirea unui avion pe care să-l piloteze, și este găzduit de una dintre familiile înstărite din oraș. Aici, Bléry notează niște observații interesante despre modul în care românii se raportau la sobe în urmă cu 100 de ani.

Soba este un calorifer care arde lemn și are proprietatea, precum cuptoarele de brutărie, să păstreze căldura vreme de mai multe ore.
Soba este o mobilă națională.
Nu există locuință românească, oricât de umilă, în care să nu o găsim: modestă, ciobită, poate chiar decrepită, dar mereu cu micile sale coloane de ipsos, fiecare fiind o țeavă de unde radiază o dulce dogoare.
Soba, cu căldura ei familială, este imaginea căminului românesc. Este unul dintre zeii casei. (…)
Soba are ceva din farmecul zilelor de demult.
Este împodobită cu ornamente inutile. (…)
Soba este taina Orientului.

Cu siguranță tânărul Paul Bléry era vrăjit de această zonă aflată la porțile Orientului, care împrumuta o mulțime de elemente din Imperiul Otoman și care reprezenta un mix exotic de vechi și nou, Occidental și Oriental.

Însă observațiile francezului sunt corecte, soba era tratată cu mare atenție și reprezenta un indicator al statutului social atunci când avea și rol decorativ.

În imaginea de mai jos sunt niște aviatori români, Vasile Niculescu (Pilotul Marii Uniri) și Victor Precup, într-o colorizare făcută de Stelian Popa. Cadrul este din 1918, iar avionul este un Farman F40, aparat de zbor francez, introdus în 1915 în dotarea armatei franceze (și ulterior în Corpul Aerian al României).

Am ales imaginea ca să vedeți cam cum arătau avioanele de luptă la momentul respectiv.