Nu o să ghiciți niciodată care a fost cea mai tare și mai tare cruciadă din toate timpurile

Că tot veni vorba despre cruciade, nu se poate să nu v-o povestesc pe cea mai tare și mai tare din toate timpurile. Nu se poate și veți vedea de ce! Asta s-a numit cruciada norvegiană, și a avut loc între anii 1107 și 1111. S-a întâmplat nu la multă vreme după prima cruciadă din istorie căci, na, veștile circulau mai greu în vremea aia, și au ajuns ceva mai târziu în Norvegia.

Înainte de a începe, trebuie menționate însă câteva detalii. Mai precis, creștinarea nordicilor a fost una dubioasă rău, proces îngreunat în primul rând de faptul că ăia erau mai grei de cap și nu reușeau să prindă o idee. Ideea respectivă era aia cu iubirea dușmanilor și întoarcerea celuilalt obraz. Într-o cultură care te învăța din fragedă pruncie cum să întorci adversarul pe dos dacă se uita urât la tine, nicidecum obrazul, era ceva mai complicat să le explici ălora să se lase pălmuiți a doua oară. Așa că s-a pus accent mai mult pe fazele cu apocalipsa, că acolo era cu război între facțiuni, bine versus rău, și așa le-a mai venit și ălora inima la loc.

Acum, cu ideea asta în minte, a aflat regele Sigurd I al Norvegiei că s-a pus de bătaie între creștini și păgâni, iar pe el nu îl chemase nimeni. Așa că s-a autoinvitat. Ca să nu se ducă cu mâna goală, chiar dacă ajungea la spartul târgului, a luat și vreo 5.000 de băieți și fete școliți în arta scoaterii măselelor dintr-un singur pumn și a plecat la sfântul război.

După cum am menționat deja, prea multe nu pricepuseră ei din creștinism, așa că nici nu aveau o idee foarte clară despre cine trebuia luat la omor și cine nu. Prin urmare, au început omorul chiar cu ai lor, că tot prinseseră pe mare niște vikingi care se întorceau din concediu, unde se bucuraseră și ei de puținele distracții ale vremii, respectiv măcel, jaf și viol. I-au bumbăcit bine pe ăia, le-au furat tot, și au plecat să ierneze în Anglia căci, în entuziasmul pregătirilor, au omis că plecaseră fix când venea gerul lui Marcoci.

Când au terminat șederea, spre primăvară, era așa curat pe acolo de zici că se reîntorsese preistoria. Un băț de lemn nu mai găseai prin casele englezilor. Apoi, ce-au făcut ei, pe unde au hălăduit, nu se știe clar dar, în Spania, au ajuns iarna următoare. Au iernat și acolo, numai bine ca să îl atace pe nobilul care îi găzduise, și să îi fure și ăluia tot. Plus să spargă capetele tuturor vecinilor care comentau aiurea când erau jefuiți.

Au urmat expediții prin toate insulele posibile, care nu văzuseră în viața lor vikingi, ba și puțin prin nordul Africii unde, printre fapte notabile de arme, notăm răpirea unui harem întreg al unui șeic, emir sau ce era ăla. S-a negociat răscumpărarea, iar cruciații noștri au returnat toate gagicile, așa cum era prevăzut în contract, vii și nevătămate. Ce uitase șeicul să stipuleze în contract s-a observat vreo nouă luni mai târziu, când i s-a umplut casa de bucurie, dar și de copii blonzi și roșcați, de nici nu putea să îi numere pe toți. (Mențiune! Vedeți că povestea cu haremul marocan se repetă și la o altă expediție vikingă, petrecută cu vreo 150 de ani mai devreme, deci fie aveau deja o tradiție, fie povestea a plăcut așa tare norvegienilor de au pus-o în cârca mai multora).

Între timp, după ce umflase botul deopotrivă la creștini și păgâni, a ajuns și Sigurd în Țara Sfântă, a participat la vreo două asedii, după care și-au băgat toți ai lui picioarele căci ei nu aveau de gând să fie puși în subordinea regelui Baldwin I. Nu de alta, dar nici ăla nu știa săracul cum să mai oprească jafurile ăstora. Zis și făcut, s-au îmbarcat cu destinația Constantinopol, că le-a zis lor cineva că se plătea regește pentru mercenari în garda varegă. Chiar așa și era, iar soldații au rămas mai toți la bizantini, lăsându-l pe Sigurd I să se descurce cum o ști.

Ăla a traversat Bulgaria, voievodatele de la nordul Dunării, sau ce o fi fost pe acolo, Ungaria șamd și, într-un final, a ajuns la el acasă în Norvegia. Nu făcuse nicio brânză dar, să fim fair play, nu pierduse nicio bătălie în toată aventura asta, ceea ce dădea foarte bine la golaveraj, dar și la poveștile spuse cu băieții la o bere. Pierduse doar armata. În întregime. Dar ăia îl abandonaseră de bună voie, la primul contract mai bănos. Asta a fost cruciada norvegiană, de ținut minte, că alta nici n-a mai avut loc!