Despre cruciadele păstorilor ați auzit? Dacă nu, ar fi bine să vă așezați înainte

Dacă după episodul privitor la cruciada norvegiană ați avut impresia că nu se poate mai rău, nici nu bănuiți ce vă așteaptă. De ce? Păi, uite, azi vom vorbi nu despre una, ci despre două cruciade dubioase rău de tot. De ce două? Pentru simplul fapt că se numesc la fel. Mai exact, cruciadele păstorilor. Mă rog, numai cruciade nu au fost ele, căci nu le-a solicitat niciun Papă, dar așa au rămas în istorie. Dacă n-ați auzit de ele până acum, fiți pe fază că merită!

1. Prima a avut loc în anul 1251, în nordul Franței. De la ce a plecat toată tevatura? De la regele Ludovic al IX-lea care, de bine ce plecase într-o cruciadă pe bune, a fost capturat în Egipt. Pe fondul acestui eveniment, s-a trezit un popă ungur, Jacob pe numele său, să facă scandal prin nordul Franței. Jacob ăla a pretins că a vorbit direct cu Divinitatea, motiv suficient de credibil ca să strângă vreo 60.000 de sărăntoci și să plece cu ei spre Paris. Acolo spera să primească OK-ul ca să îi ducă pe nebuni în Egipt, și să îl elibereze pe rege. Problema era că de abia au nimerit drumul spre Paris. Cât despre cel spre Egipt, Dumnezeu cu mila, chiar nu îl știa nimeni.

De la ce s-a plecat și unde s-a ajuns e însă cale lungă. Nu de alta, dar cruciada asta s-a transformat brusc într-o veritabilă mineriadă. Să-i spunem păstoriadă, de dragul discuției! Pe scurt, a ieșit haosul de pe lume, în care cruciații ăștia de ocazie au atacat o sumedenie de mănăstiri, au bătut bine popii creștini, i-au aruncat în râuri, apoi s-au orientat către evrei, ucigând din ăștia cu sutele. Au mai și terorizat câteva orașe prin Franța, au ciomăgit bine studenții, câțiva nobili, suficient cât să o lase nervii pe regina mamă și să trimită un corp de armată după ei.

Bătăliile care au urmat au fost deosebit de spectaculoase, mai ales prin prisma duratei lor extrem de reduse. Mai precis, nici nu începeau bine, că se sfârșeau cu fuga cruciaților. Puși în situația de a se bate cu unii care chiar se pricepeau la așa ceva, revoltații și-au pierdut brusc interesul pentru războaie, sfinte sau nu, încă de la primele bețe pe cârcă. În ce îl privește pe Jacob, ăsta călcase cel mai rău lumea pe bătături, așa că i s-a luat piuitul imediat de cum a fost semnalat. Și cu asta s-a încheiat prima cruciadă a păstorilor.

2.A doua cruciadă de genul ăsta s-a petrecut în anul 1320, tot în nordul Franței. Se zice că un puștan, păstor, a intrat în contact cu Divinitatea, care i-ar fi comunicat că trebuie să strângă o armată și să elibereze Peninsula Iberică de sub ocupație musulmană. Rog a se reține crunta lipsă de inspirație a propagandiștilor vremii, care au pornit a nu știu câta cruciadă fix cu aceeași placă strepezită, cea a tânărului păstor. În fine.

Dat fiind faptul că propaganda funcționa la cote maxime, iar logica simplă părea să lipsească cu desăvârșire, s-au adunat și de data asta câteva zeci de mii de sărăcii puse pe fapte mari. Dotați cu un entuziasm uriaș și cu o inteligență invers proporțională, cruciații au plecat după mauri, ucigând cam tot ce le ieșea în cale. Cum mauri nu erau în Franța, s-au mulțumit cu evreii. Dacă tot erau pe acolo, au luat la rând și leproșii, nobilii, preoții și orice formă de autoritate. Au devastat Parisul, au jefuit tot ce se putea, au eliberat deținuții și aproape l-au luat ostatic pe regele Filip al V-lea. A ieșit cu scandal, cu armată, iar gloata a fost gonită peste graniță.

Ajunsă în Aragon, ceata asta pestriță a făcut ce știa ea cel mai bine, adică să atace evreii. După cum lesne se observă, tot nu a avut de-a face cu maurii. A avut însă cu armata regelui Iacob al II-lea de Aragon, căci ăsta avea datoria să își apere toți supușii, evrei sau nu. Și fix asta a făcut. S-a lăsat cu o papară zdravănă, cu vreo câteva sute de arestări, plus câteva execuții pentru ăia mai agitați. Servită cu propriul medicament, gloata s-a dispersat rapid și așa s-a finalizat și a doua cruciadă a păstorilor.

Una peste alta, nu au fost ele cele mai faimoase, nici cele mai reușite, nici măcar cele mai spectaculoase, dar sunt elocvente din toate punctele de vedere pentru ceea ce înseamnă propaganda, manipularea și, mai ales, noaptea minții. Nu omiteți faptul că în ambele mișcări, nemulțumirea gloatelor era cauzată în primul rând de faptul că regii aflați la putere nu mai organizau cruciade. Iar norodul chiar are nevoie de circ, poate chiar mai mult decât de pâine.