O bucurie mai mare!

Cel mai josnic rol pe care îl putem interpreta înaintea Mântuitorului este de luptător sângeros și lipsit de milă împotiva fratelui nostru în Hristos. Indiferent care este subiectul dezbaterii, dezbinarea în Trupul lui Hristos îmi face rău. Și mă gândesc că dacă mie îmi provoacă această durere, oare inima Lui cum se simte?

Da, sunt conștientă că nu e nimic nou sub soare, știu că s-a jucat această piesă hidoasă de nenumărate ori până acum în istorie, fără pic de reverență, în fața Celui care a dat totul pentru noi. Însă, nădăjduiesc că ne putem opri din jocul acesta mizerabil…Câtă vreme avem suflare în noi, încă putem să ne dezicem de rolul acesta drăcesc care aduce atâtea implicații dezastruoase. Nu există suficient spatiu să detaliem vreodată toate stricăciunile pe care un astfel de război le aduce...Și doar simplul motiv că ne pierdem fantastic timpul prețios și extrem de limitat pe care îl avem alocat aici și acum, ar trebui să ne convingă să renunțăm la orice dispută care nu aduce onoare Regelui. Da, chiar dacă știm sigur că adevărul este de partea noastă, trebuie să alegem să renunțăm! Dacă prin cuvintele mele nu răspândesc aromele regalității Sale, înseamnă că am vorbit doar în numele meu, îmbătat de firea mea. Iar firea aduce doar moarte.

Având în vedere cum ne comportăm, cum ne gestionăm viața și resursele, cum ne pierdem timpul, pare că trăim cu credința că vom trăi veșnic aici și acum. Am uitat că suntem trecători, că suntem doar o suflare, un abur care se arată puțin si apoi piere. Că istoria nu a început și nu se va termina cu noi. Uităm, știu… Dar este obligatoriu să ne aducem aminte de vremelnicia noastră pentru a fi în stare să ne cântărim foarte bine cuvintele.

Ce trebuie să facem concret? Să ne oprim. Cu toții. În fiecare dimineață să începem ziua prin a ne opri pentru a Îl căuta pe El. Pentru a Îl auzi. Știu că știm teoria. Însă, dacă nu Îi găsim cu adevărat Fața, ne vom aventura în lume și pe social media în numele nostru, nicidecum în Numele Lui așa cum pretindem. Vom pieri în nebunia unui Don Quijote rătăcit. Ne vom duce în puterea noastră, în inteligența noastră, vom face voia noastră. Rezultatul? Vom răspândi doar o mireasmă cu iz puternic de moarte.

Adevărata bucurie nu constă în a spune adevărul. Bucuria autentică este în a îi auzi Glasul. Ioan făcea lucrarea lui Dumnezeu într-un mod ireproșabil, proclamând cu putere cel mai pur adevar. Însă el (cel mai mare om născut din femeie) își extrăgea bucuria din sunetul Glasului Mirelui, nicidecum din prelegerile fără cusur pe care le rostea glasul lui: Ioan(3:29) …prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: și această bucurie, care este a mea, este deplină.

Există, deci, o bucurie mai mare decât aceea de a spune adevărul!