Trăim între două liste.
To-do list.
To-be list.
Și apoi ne mirăm că viața ni se pare atât de serioasă.
De parcă ar fi doar un proiect cu deadline.
Text within this block will maintain its original spacing when published
Cum ar fi dacă am merge la restaurant și am comanda o spumă de viață împlinită, cu confit de iubire și garnitură de speranță?
Cum ar fi dacă am lua viața mai puțin în serios?
Dacă am avea mai puține așteptări și mai multă bucurie?
Mai puține obiective și mai multe obiceiuri?
Cum ar fi dacă, pe lângă ceea ce trebuie făcut ca adulți responsabili, am face loc și trăirii?
Jocului.
Păcii cu oamenii.
Și, poate, păcii cu noi înșine.
Cum ar fi dacă n-aș mai fi doar un nume, despre care nici nu mai știu dacă este cu adevărat al meu?
Dacă aș fi, pur și simplu, fiica iubită a universului.
Sau o femeie frumoasă și blândă.
Sau o mamă bună pentru oamenii mari.
Dar chiar...
Cum ar fi?
Poate că nu vom afla niciodată cum ar fi fost dacă.
Dar putem afla cum este de aici înainte.
Nu putem schimba primul gust.
Dar îl putem alege pe următorul.
Poate că asta înseamnă, până la urmă, maturitatea.
Nu să uiți ce ai gustat.
Ci să nu mai lași trecutul să aleagă meniul în locul tău.
Iar dacă tot nu există garanții...
Poate că merită să comandăm, din când în când, și ceva ce n-am mai gustat.
S-ar putea să descoperim că viața avea o aromă pe care nimeni nu ne-o descrisese.
Și că nu era nevoie să devenim altcineva.
Ci doar să îndrăznim să ne așezăm, în sfârșit, la propria masă.
Noroc.
— A.
Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.