Viata e o eroare a universului

Incep sa cred din ce in ce mai tare ca viata in univers este o eroare materiala si e inutila. Iar cea umana cu atat mai mult.

De aceea cam orice facem e o lupta continua sa nu disparem. Pentru ca starea de fapt e cea de non-existenta a vietii organice intrupate. Ne intamplam si noi in materia asta, intr-o forma sau alta.

Daca ar fi fost sa fim parte din plan, cred ca existenta fiecarei fiinte vii ar fi fost scutita de suferinta. Noi existam impotriva firii.

Constiinta universala e probabil doar faptul de a fi al materiei, energiei si altei forme de agregare, înțelese asa precar si incomplet de noi.

Si aproape ma bucur ca viata asta e finita. Pentru ca asa si suferinta si zbaterea si tot chinul si cautarea de a ne fi bine sunt finite. Daca am fi vii infinit, am cazni infinit.

Nu cred in rai sau altceva. E doar o revenire la o forma sau la un nimic de-a dreptul linistit.