ADEVĂRATUL CHIP AL STATULUI ITALIAN ÎNTRE ANII 1900 ȘI 1946

Numele oficial al Italiei între 1900 și 1946 a fost Regatul Italiei, Regno d'Italia.

Perioada fascistă: Între anii 1922 și 1943, statul a fost condus de regimul fascist al lui Benito Mussolini, dar numele oficial al țării a rămas tot Regatul Italiei.

Sfârșitul regatului: În iunie 1946, în urma unui referendum, Italia a devenit Republică, Repubblica Italiana.

EVENIMENTE ȘI TRANSFORMĂRI MAJORE PE PLAN INTERN ALE STATULUI ITALIAN ÎNTRE ANII 1900 ȘI 1946

Statul italian a trecut între 1900 și 1946 prin transformări politice majore, trecând de la o Monarhie Liberală la Regimul Fascist al lui Benito Mussolini, iar apoi la Republică, în 1946. Perioada a fost marcată de participarea la Primul Război Mondial, ascensiunea fascismului, dezastrul din Al Doilea Război Mondial și un referendum istoric.

Perioada Liberală și Primul Război Mondial, între anii 1900 și 1922

● Ascensiunea industrială, între 1900 și 1914: Nordul Italiei s-a dezvoltat economic rapid, în timp ce sudul a rămas agricol și sărac, accentuând decalajul regional.

● Războiul din Libia, între 1911 și 1912: Italia a cucerit noi teritorii în Africa de Nord pentru a-și afirma statutul de mare putere colonială.

● Primul Război Mondial, între 1915 și 1918: Deși inițial neutră, Italia a intrat în război alături de Antantă prin Tratatul de la Londra. Conflictul a adus teritorii noi, cum ar fi Trieste și Trentino, dar cu costuri umane uriașe și o criză economică gravă, ceea ce în epocă s-a numit "o victorie mutilată".

Ascensiunea și Regimul Fascist, între anii 1922 și 1943

● Marșul asupra Romei, în 1922: În urma instabilității politice și a grevelor, Benito Mussolini a preluat puterea după o demonstrație a fasciștilor, fiind numit Prim-Ministru de regele Victor Emanuel al III-lea.

● Dictatura fascistă, între 1925 și 1926: Opoziția a fost desființată, presa a fost cenzurată, iar Mussolini a devenit "Il Duce", transformând statul italian într-o dictatură totalitară.

● Politica externă agresivă: Italia a invadat Etiopia în 1935 și s-a aliat cu Germania nazistă în 1936 formând Axa Roma-Berlin și a participat la Războiul Civil Spaniol de partea dictatorului fascist Franco.

● Al Doilea Război Mondial, între 1940 și 1943: Intrat în război alături de Hitler în 1940, regimul s-a prăbușit pe măsură ce armata italiană a suferit înfrângeri majore mai cu seamă în Rusia, iar aliații au debarcat în Sicilia în iulie 1943, lună în care Mussolini a fost demis de Rege și arestat.

Prăbușirea Fascismului și Nașterea Republicii, între 1943 și 1946

● Armistițiul și ocupația, începând cu septembrie 1943: Italia a semnat un armistițiu cu Aliații. Germania a ocupat centrul și nordul Italiei, unde Mussolini a fost instalat în fruntea unui stat marionetă numit Republica Socială Italiană, în timp ce în sud se afla regatul aliat cu Aliații. O puternică mișcare de rezistență cu vederi socialiste, "Resistenza", a luptat împotriva germanilor.

● Eliberarea, în aprilie 1945: Forțele aliate și partizanii au eliberat nordul Italiei, iar Mussolini a fost capturat și executat.

● Referendumul Instituțional din 2 iunie 1946: Italienii au votat cu o majoritate clară de 54% în favoarea abolirii Monarhiei și instaurării Republicii Italiene. Femeile au votat pentru prima dată la nivel național în cadrul acestui scrutin.

PUNCT DE VEDERE REFERITOR LA COLABORAREA CASEI REGALE ITALIENE CU DICTATORUL FASCIST BENITO MUSSOLINI

Da, Italia a avut Rege pe tot parcursul regimului lui Benito Mussolini. Regele care a domnit în această perioadă a fost Victor Emanuel al III-lea din dinastia de Savoia.

● Numirea în funcție a lui Mussolini: După „Marșul asupra Romei” din octombrie 1922, regele Victor Emanuel al III-lea l-a numit oficial pe Benito Mussolini ca Prim-Ministru al Italiei, refuzând să declare starea de asediu împotriva fasciștilor.

● Păstrarea monarhiei: Deși Mussolini a instaurat o dictatură fascistă și a preluat controlul absolut sub titlul de "Il Duce", Italia a rămas oficial un regat, Regatul Italiei, iar Regele a continuat să fie șeful de stat nominal.

● Demiterea lui Mussolini: În iulie 1943, pe fondul dezastruos al campaniei militare italiene alături de naziștii germani din al Doilea Război Mondial, regele a luat în sfârșit o decizie radicală: l-a demis pe Mussolini și a ordonat arestarea lui în 25 iulie 1943, retragându-i sprijinul politic.

● Contextul arestării: Marele Consiliu Fascist și-a retras sprijinul politic și i-a anulat prerogativele de conducător. Regele l-a demis oficial pe Mussolini în timpul unei întâlniri la reședința regală, Villa Savoia din Roma. Imediat după întrevedere, Mussolini a fost urcat într-o ambulanță și plasat în detenție.

● Evenimente ulterioare: Câteva luni mai târziu, în septembrie 1943, a fost eliberat în cadrul unei operațiuni speciale germane, anume Operațiunea Eiche.

● Moartea lui Benito Mussolini: A fost capturat și executat de partizanii italieni la 28 aprilie 1945.

● Contextul cronologic al Ruperii Alianței între Rege și dictatorul fascist numit anterior de acesta:

- În 24 și 25 iulie 1943: Marele Consiliu Fascist l-a retras pe Mussolini din funcție, iar regele l-a numit prim-ministru pe mareșalul Pietro Badoglio.

- Pe 3 septembrie 1943: Noul guvern italian a semnat în secret Armistițiul de la Cassibile cu Aliații, anume cu Marea Britanie și Statele Unite.

- Pe 8 septembrie 1943: Armistițiul a fost făcut public la radio de generalul Dwight D. Eisenhower și mareșalul Pietro Badoglio, fost adjunct al lui Mussolini, marcând ieșirea oficială a Italiei din Axa Berlin-Roma-Tokio și totodată denunțarea alianței militare cu Germania hitleristă.

- Reacția Germaniei: Forțele naziste au declanșat imediat Operațiunea Eiche, ocupând centrul și nordul Italiei, dezarmând trupele italiene și eliberându-l ulterior pe Mussolini pentru a conduce un stat marionetă, Republica Socială Italiană.

Acțiunile Regelui Victor Emanuel al III-lea

● Fuga din Roma: După anunțarea armistițiului cu Aliații din septembrie 1943, Regele, împreună cu guvernul lui Pietro Badoglio, a părăsit în grabă Roma și s-a mutat la Brindisi și ulterior la Salerno, lăsând capitala sub ocupație germană.

● Constituirea Regatului Sudului: A condus teritoriile italiene aflate sub control aliat.

● Declarația de război împotriva Germaniei: La 13 octombrie 1943, regele a semnat oficial declarația de război adresată Germaniei, transformând Italia în cobeligerant alături de Aliați.

● Transferul de putere: În iunie 1944, după eliberarea Romei, criticat aspru pentru compromisurile sale anterioare cu fascismul și alianța cu Germania hitleristă și pentru fuga din 1943, regele și-a numit fiul, pe Prințul Umberto, locțiitor al regelui, regent, retragându-se de facto de la conducere.

PREZENTARE A SITUAȚIEI GENERALE A CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL IN OCTOMBRIE 1943 PENTRU A ÎNȚELEGE DECIZIA DE "ÎNTOARCERE A ARMELOR" A REGELUI ITALIEI

În iulie 1943, situația de pe Frontul de Răsărit din Rusia a fost dominată complet de declanșarea Bătăliei de la Kursk, între 5 iulie și 23 august 1943, cea mai mare confruntare de tancuri din istorie, în care Armata Roșie a oprit ultima mare ofensivă strategică a Germaniei naziste. Anterior forțele militare ale Rusiei învinseseră la Stalingrad într-o bătălie care a durat peste o jumătate de an si care a definit și a declanșat înfrângerea nazismului. Eșecul germanilor alături de aliații lor români, italieni și unguri la Kursk a marcat pierderea definitivă a inițiativei strategice pe Frontul de Răsărit si a declanșat o contraofensivă generală a forțelor militare rusești.

Totodată, Aliații debarcă în Sicilia, operațiune cunoscută sub numele de cod "Husky", inițiată în noaptea de 9 spre 10 iulie 1943. Această campanie majoră s-a încheiat la 17 august 1943 prin alungarea trupelor germane și italiene de pe insulă.

Regele Italiei îl suspendă pe dictatorul fascist Mussolini abia după două săptămâni de la debarcarea Aliaților în Sicilia, înțelegând mai mult ca sigur că "partea" aleasă este o cauză pierdută. Cam atât despre moralitatea și etica "regalității" atât în particular cât și în general.

EVENIMENTE ȘI TRANSFORMĂRI MAJORE ALE IMPERIULUI COLONIAL ITALIAN ÎNTRE ANII 1900 ȘI 1946

Imperiul Colonial Italian între 1900 și 1946 a fost marcat de o expansiune agresivă în Africa și Balcani, urmată de un colaps total la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial.

Evoluția sa a transformat Italia dintr-o putere colonială minoră într-un pretins „Nou Imperiu Roman” sub dictatura fascistă a lui Benito Mussolini, culminând, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial cu pierderea tuturor teritoriilor de peste mări.

Cronologia expansiunii și a transformărilor majore ale Imperiului Colonial Italian

• Între 1911 și 1912: Războiul Italo-Turc. Italia atacă Imperiul Otoman și cucerește Libia, anume provinciile Tripolitania și Cyrenaica, precum și arhipelagul Dodecanez din Marea Egee.

• 1919: Tratatele de pace de după Primul Război Mondial. Italia primește teritorii în Europa, anume Istria, Trieste și Trentino, dar este profund nemulțumită deoarece nu primește promisele coloniile germane din Africa.

• 1922: Ascensiunea Fascismului. Benito Mussolini preia puterea și lansează conceptul de "Spazio Vitale", "spațiu vital" și reînvierea Imperiului Roman, "Mare Nostrum".

• Între 1923 și 1932: Supunerea Libiei. Regimul fascist reprimă brutal rezistența libiană condusă de Omar al-Mukhtar, folosind lagăre de concentrare ale morții și atacuri frecvente cu arme chimice.

• Între 1935 și 1936: Al Doilea Război Italo-Ethiopian. Italia invadează Etiopia încălcând normele Ligii Națiunilor. Trupele italiene folosesc din nou arme chimice. Regele Victor Emmanuel al III-lea este proclamat Împărat al Etiopiei.

• 1936: Formarea Africii Orientale Italiene (AOI). Etiopia este unită oficial cu coloniile mai vechi, adică Eritreea și Somalia Italiană.

• 1939: Anexarea Albaniei. Italia invadează și anexează Regatul Albaniei, transformându-l într-un protectorat personal al Coroanei Italiei.

• Între 1940 și 1943: Al Doilea Război Mondial și Pierderea Coloniilor. Italia intră în război alături de Axa Nazistă. Până în 1941, britanicii eliberează Etiopia și cuceresc AOI, Africa Orientală Italiană în 1943, forțele Axei Naziste capitulând în Libia.

• 1946: Formalizarea prăbușirii. Odată cu abolirea Monarhiei și proclamarea Republicii Italiene, imperiul este dizolvat oficial, lucru consfințit ulterior prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947.

GENOCID, JAF ȘI CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII COMISE DE IMPERIUL COLONIAL ITALIAN ÎNTRE ANII 1900 ȘI 1946

Exploatarea în Imperiul Colonial Italian între 1900 și 1946 s-a manifestat prin cuceriri militare brutale, represiune violentă, drenare de resurse, deposedări de terenuri ale nativilor și modificări demografice forțate în teritoriile din Africa, anume Libia, Eritreea, Somalia, Etiopia și diverse zone pe conturul Mării Mediterane, atât sub Regimul Regal Liberal, cât și mai apoi sub cel Fascist, cu și mai mare amplitudine.

Formele de exploatare și control au inclus:

1. Violență și represiune: Utilizarea gazelor otrăvitoare, a bombardamentelor și a lagărelor de concentrare pentru a frânge rezistența locală, ca de exemplu, în Libia până în 1932 și în Etiopia după invazia dintre anii 1935 și 1936.

2. Colonizare agrară: Strămutarea a zeci de mii de fermieri din Italia în Libia, Quarta Sponda și Africa Orientală Italiană, odată cu exproprierea pământurilor fertile ale populației indigene.

3. Segregare rasială: Legi dure de apartheid și interzicerea căsătoriilor mixte sau a coabitării sub fascism, în special în Etiopia și Eritreea.

4. Infrastructură în scop militar-economic: Construirea de mii de kilometri de drumuri și căi ferate destinate exclusiv extragerii resurselor și controlului rapid al teritoriilor colonizate prin folosirea sclaviei.

LIBIA

În 1935, Regimul Fascist de la Roma finalizase deja "pacificarea" Libiei, supunând mii de libieni la tortură și masacre și privându-i de pământ și animale. În timpul Campaniei Libiene, Generalul Rodolfo Graziani a fost suficient de eficient în ucidere pentru a-și câștiga porecla de "măcelarul din Fezzan".

Sute de mii de nativi au fost strămutați de pe pământurile lor și împinși în deșert unde au murit de foame și de boli.

ETIOPIA

Trupele italiene au intrat în Addis Abeba, capitala Etiopiei, în 1936. O trăsătură definitorie a Italiei lui Mussolini a fost ambiția sa de a se extinde prin cuceriri fără a ține cont de legile războiului sau de drepturile omului. Principiul fascist de bază era "spazio vitale"sau "spațiul vital", un concept absolut analog direct al "Lebensraum"-ului nazist.

Italia a câștigat acest al Doilea Război din Etiopia în 1936, după ce pe primul înainte de 1900 îl pierduse, Etiopia fiind probabil singura țară care a respins o putere colonizatoare, învingând-o fără drept de apel. Începând cu octombrie 1935, peste o jumătate de milion de italieni au decimat etiopienii neinstruiți și prost echipați folosind tancuri moderne, arme automate, avioane și gaze chimice.

În ciuda faptului că erau obligate prin Protocolul de la Geneva din 1925, care interzicea utilizarea armelor chimice, forțele italiene au desfășurat până la 500 de tone de gaz muștar în Etiopia, adesea cu permisiunea și la îndemul direct al lui Mussolini. Într-un mesaj, Ducele l-a autorizat pe mareșalul Pietro Badoglio "să folosească pe scară largă orice fel de gaz toxic și aruncătoare de flăcări". Badoglio a fost foarte fericit să se conformeze, aruncând 40 de tone de gaz muștar numai asupra etiopienilor care se retrăgeau din bătălia de la Amba Aradam.

Atacul italian de la Amba Aradam, început fără declarație de război, s-a dovedit prea mult pentru Etiopia. În timpul discursului său dramatic adresat Ligii Națiunilor în mai 1936, împăratul etiopian Haile Selassie a descris cum "zeci de mii de etiopieni au căzut victime ale gazului toxic italian". Dar pentru Etiopia, războiul a fost doar începutul suferinței.

În iulie, după ce Mussolini a declarat că "Etiopia este italiană" forțele de ocupație au închis sute de nobili și funcționari etiopieni de nivel superior, în timp ce au trimis alți patrioți, intelectuali, persoane educate și familiile lor în lagărele de concentrare. Forțele de ocupație italiene vor continua să viziteze violențele extreme asupra civililor și luptătorilor de rezistență deopotrivă, masacrând numai într-o singură etapă aproximativ cinci mii de etiopieni refugiați într-o peșteră uriașă, la Ametsegna Washa.

Mareșalul Rodolfo Graziani a contribuit la multe dintre atrocitățile pe scară largă ale Italiei în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. După cum a spus Graziani, "Ducele va avea Etiopia, cu sau fără etiopieni".

Un alt italian cunoscut în Etiopia a fost Pietro Maletti. Ca și Graziani, Maletti a jucat un rol masiv în ororile libiene și și-a extins recordul atunci când a ordonat uciderea a două mii de călugări creștini și pelerini la mănăstirea Debre Libanos, pe care oamenii săi ulterior au jefuit-o și distrus-o. Etiopia a trebuit să aștepte până în 1941 pentru a se putea elibera de flagelul italian.

Al Doilea Război Mondial: Violența Italiei atinge un nou nivel

Mussolini în 1941: "Orice s-ar întâmpla, Italia va mărșălui cu Germania, cot la cot, până la capăt".

Italia nu a putut egala Germania nazistă pentru distrugerea pură și mizeria umană la scară industrială, dar asta nu i-a împiedicat pe fasciștii italieni să încerce, în Grecia, în Iugoslavia, în Rusia și nu numai.

Grecia

Masacrul de la Domenikon: forțele militare italiene au ucis 175 de civili greci, acesta fiind doar unul dintre efectiv sutele de astfel de masacre din timpul ocupației Greciei. 

Dar, ca și în Grecia, înfrângerea a fost doar catalizatorul unei uriașe mișcări de rezistență a partizanilor de orientare socialistă care în cele din urmă nu numai că va zdrobi ocupația, dar va stabili o ordine revoluționară postbelică prin Iosif Broz Tito.

Din partea Italiei, cel mai brutal agent al represiunii în Iugoslavia a fost Generalul Mario Roatta, care a preluat comanda Armatei a II-a italiene în ianuarie 1942. El a adoptat imediat o politică de "nu un dinte pentru un dinte, ci un cap pentru un dinte".

Mai mult, noul ordin a instruit soldații italieni să împuște partizanii capturați la fața locului. Circulara spunea că partizanii răniți, femeile și cei sub 18 ani urmau să fie cruțați, dar Roatta a ordonat ca acest lucru nu fie respectat și să fie lăsat doar ca și versiune tipărită.

Execuțiile ostaticilor au fost o tactică comună de represalii pentru forțele italiene și în Slovenia și în alte zone ocupate. Politica "3C" a primit aprobarea personală a lui Mussolini, care i-a spus lui Roatta că "Cea mai bună situație este atunci când inamicul este mort. Așa că trebuie să luăm numeroși ostatici și să-i împușcăm ori de câte ori este necesar!".

Forțele militare și de poliție italiene, adesea în cooperare cu aliații lor, cetnicii sârbi regaliști, fasciști care la rândul lor vânau partizanii socialiști sârbi, au ucis aproximativ cinci mii de iugoslavi până în 1943. În schimb, unitățile de cetnici fasciști au măcelărit încă aproape 70.000 de sârbi, adesea sub protecția armatei fasciste italiene. Amploarea deplină a violențelor și a pagubelor, nu va putea fi niciodată cunoscută.

Albania

Represiuni de aceeași natură cu cele din Iugoslavia și Grecia împotriva oricăriei rezistențe albaneze, mai cu seamă cea a partizanilor antifasciști, bineînțeles de orientare socialistă.

Albania este cea de a doua țară, după Iugoslavia care s-a eliberat  singură de blestemul fascisto-nazist, în 1944, fără ajutorul Rusiei sau al Aliaților, în lupte murind aproximativ 30.000 de partizani, ulterior Albania fiind condusă de Enver Hodja, lider absolut în lupta antifascistă albaneză.

Rusia

Acționând în cadrul regimului de ocupație german, Armata Regală Italiană a desfășurat misiuni ample împotriva partizanilor ruși în sectoarele repartizate, acțiuni care au inclus execuții sumare ale presupușilor partizani și ale civililor locali care se presupunea că ar fi colaborat cu aceștia. Torturile în cadrul interogatoriilor, jafurile, incendierile și violul erau norme absolut obișnuite.

Este de menționat și complicitatea la Holocaustul Evreiesc, autoritățile militare italiene de pe Frontul de Est participând la măsuri antievreiești, inclusiv la uciderea sau identificarea, arestarea și predarea rușilor evrei sau a unor indivizi suspecți că ar fi evrei către unitățile SS și militare germane, în vederea execuției.

Crimele Italiei fasciste din Rusia sunt trecute cu vederea mai cu seamă din cauza faptului că în final rușii i-au distrus complet, în Rusia fiind uciși spre 85.000 de mii de italieni, alți 60.000 fiind luați prizonieri și duși în lagăre de muncă.

Sistemul de lagăre de concentrare italiene

La începuturile sale în 1922, regimul fascist din Italia a folosit închisoarea ca un instrument de reducere la tăcere și de pedepsire.

Pe lângă închisorile normale, italienii au înființat lagăre de concentrare în Libia, Eritreea, Somalia, Muntenegru, Croația și Italia.

După adoptarea legilor rasiale italiene în 1938, victimele sistemului de lagăre de concentrare au inclus un număr tot mai mare de evrei italieni.

Aceste lagăre erau mai mici și mai puțin numeroase decât cele germane, dar nu mai puțin brutale.

Spre exemplu, lagărul de concentrare italian de pe insula Rab din Croația avea o rată a mortalității mai mare decât cea a infamului Buchenwald.

Aproape 5.000 de civili iugoslavi și-au pierdut viața la Rab, în cel mai barbar lagăr. Acolo, 10.000 de prizonieri erau înghesuiți în închisori în aer liber și ținuți în corturi, în noroi, murdărie și supraaglomerare.

Deținuții, inclusiv "femeile însărcinate și copiii mureau încet de foame". Dizenteria și păduchii făceau ravagii.  

Fotografiile făcute după eliberarea insulei au fost atât de șocante încât au fost adesea confundate cu imagini ale lagărelor naziste din Europa de Est. Aceleași imagini oribile si șocante au putut fi văzute și în celelate lagăre ale groazei ale fascismului italian. 

Abia în septembrie 1943, când regimul lui Mussolini s-a prăbușit, deținuții din lagăre au fost eliberați. Dar chiar și atunci, nu a fost acordată o atenție deosebită salvării acestora, mulți deținuți infirmi sau mai în vârstă fiind lăsați în urmă, aceștia căzând în mâinile naziștilor. Putem înțelege și de ce: în definitiv, cei care îi arestaseră inițial erau acum obligați să îi elibereze, întrucât schimbaseră tabăra, nu mai erau fasciști, acum erau "aliați". Aceștia în general doreau "ștergerea urmelor", nu repararea demnității celor abuzați.

EVREII DIN ITALIA "REPUBLICII SOCIALE"

Pe 24 iulie, regele Victor Emmanuel al III-lea l-a concediat pe Mussolini, înlocuindu-l cu mareșalul Badoglio. Dictatorul detronat a fost închis până când o unitate de comando Waffen-SS l-a extras dintr-un hotel din Munții Apenini pe 12 septembrie.

Până atunci, evreii din Italia suferiseră deja pierderea drepturilor lor civile, a proprietăților și erau discriminați în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și educația, nefiind încă deportați sau uciși în masă.

23 septembrie 1943 este data înființării de către Germania nazistă a Republicii Sociale Italiene în nordul ocupat de germani, cu Mussolini instalat conducător marionetă, dată după care italienii evrei își puteau lua adio de la orice le mai rămăsese.

După reclasificarea evreilor italieni ca fiind "străini", Ordinul de Poliție nr. 5 al Republicii Social Italiene, emis la 30 noiembrie 1943, a autorizat organele de poliție să aresteze evreii pentru a fi predați germanilor. În aceste fel mii de evrei își pierd viața, fie în Italia, fie la Auschwitz, în Germania.

FALSIFICAREA ISTORIEI, "ITALIENII SUNT OAMENI BUNI"

Odată cu prăbușirea regimului fascist, zeci de mii de foști soldați italieni care luptau pentru Axa Nazistă s-au trezit luptând pentru Aliați în etapele finale ale războiului. Odată cu semnarea armistițiului de la Cassibile cu forțele anglo-americane, Italia a fost transformată într-un aliat sub conducerea mareșalului Badoglio, fost adjunct al lui Mussolini, iar Armata, Marina și Forțele Aeriene Italiene au început lupta împotriva soldaților germani pentru restul celui de-al Doilea Război Mondial.

În Italia, după "întoarcerea armelor", foarte mulți soldați germani au fost capturați de către forțele armatei italiene și de către cele de partizani care, acestea din urmă, fiind de orientare socialistă fuseseră până acum paradoxal, exact ținta forțelor militare regulate fasciste. "Contribuția" Italiei la cauza Aliaților este una dintre temeliile mitului postbelic al "italiani, brava gente", anume "italienii, oameni buni". Din 1944, politica nescrisă a Guvernului Italian a fost de a evita sau de a amâna procesele pentru crime de război. Raționamentul era complex, iar pe unul dintre paliere speculându-se ideea că italienii care suferiseră din cauza criminalilor de război germani după întoarcerea armelor în 1943 ar avea dreptul să sesizeze ONU pentru reparații.

Dar liderii Italiei postbelice și-au dat seama că acest lucru ar risca să creeze un precedent care să permită Etiopiei, Iugoslaviei, Greciei, Albaniei și Libiei să depună propriile acuzații exact în raport cu crimele fără margini ale Italiei fasciste în respectivele arealuri. Noua Republică Italiană fragilă, înființată în iunie 1946, și noua Armată Italiană reconstituită, credeau ei, nu ar fi putut rezista unei asemenea situații.

La finalul războiului, bineînțeles că în special Uniunea Sovietică, și mai puțin Statele Unite și Regatul Unit au cerut Italiei să-i judece pe criminalii de război. Trei ani mai târziu, "Tratatul de la Paris" dintre Italia și Puterile Aliate a reafirmat această obligație, care se referea pe lângă atrocitățile și crimele împotriva umanității comise de Italia fascistă în teatrul celui de-al Doilea Război Mondial și la crimele de război comise în Etiopia.

Chiar dacă la Nürnberg și Tokyo au fost organizate procese penale majore ale criminalilor de război germani și japonezi în urma cărora s-a implementat o formă de justiție în raport cu uciderile pe scară largă, sub toate formele, întreprinse de aceștia, în Italia a fost înființată o comisie de anchetă și au fost făcute doar mandate de arestare și liste de suspecți. Apoi nu s-a întâmplat mai nimic.

Așa că acest pachet enorm de brutalitate și întuneric de care s-a făcut vinovată Italia a fost în linii mari ignorat. Chiar și în cazurile în care erau urmăriți criminali de război, liderii statului italian i-a protejat pe acuzați. "Încercați să câștigați timp, să evitați să răspundeți la cereri", a sunat un mesaj din 1948 al Prim-Ministrului Alcide De Gasperi către un funcționar public italian implicat într-un astfel caz.

Mareșalul Pietro Badoglio, care avea să-i succeadă lui Mussolini a murit ca o figură respectată la vârsta de 85 de ani, în 1956.

Foștii aliați au jucat și ei un rol. Marea Britanie și Statele Unite în special nu erau dornice să dea puternicului Partid Comunist Italian, care își avea rădăcinile în forțele de partizani antifasciste, muniție politică. În plus, dacă Etiopia ar fi putut urmări în justiție italieni pentru crime de război, cum ar fi putut puteri colonialiste ca Marea Britanie și Franța să-și protejeze liderii militari și politici coloniali de acuzații similare?

Alcide De Gasperi a scris în memoriile sale că Italia trebuie să încerce "să salveze tot ceea ce poate fi salvat". În loc de ispășire, de scuze, de reparații, a apărut mitul "italiani, brava gente" sau "italienii, oameni buni". În cele din urmă, pentru italieni a fost mai simplu să-și imagineze că au fost fundamental nevinovați și că au fost doar păcăliți de Mussolini.

Doar o mână de lideri fasciști italieni au fost executați imediat după război. Dar pentru majoritatea, inclusiv Mario Roatta și Pietro Badoglio, anii de după război au însemnat o pensionare confortabilă, murind liniștiți de bătrânețe și evitând justiția, unii dintre ei fiind omagiați prin monumente publice, pentru a nu fi cumva uitați.

SUMAR ȘI CONCLUZIE:

CRIMELE, JAFUL ȘI GENOCIDUL INSTRUMENTAT DE CĂTRE COLONIALISMUL ITALIAN, FIE SUB REGATUL LIBERAL, FIE SUB REGATUL FASCIST AU FOST ENORME. CRIMELE DE RĂZBOI ȘI CRIMELE ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII AU FOST DE NETĂGĂDUIT. OBSERVĂM CUM CASA REGALĂ ITALIANĂ, PENTRU A-ȘI CONSERVA PUTEREA, A RECURS LA ORICE TERTIP ÎN ACEST SENS. A ADOPTAT FASCISMUL ȘI ALIANȚA CU IMPERIUL GENOCIDAR HITLERIST, A AVUT ACEEAȘI MENTALITATE COLONIALISTĂ A SPAȚIULUI VITAL SIMILARĂ CU "LEBENSRAUM"-UL NAZIST, ÎN IDEEA CĂ DUPĂ CE VOR CUCERI LUMEA ISTORIA VA FI RESCRISĂ IAR CRIMELE ABOMINANTE VOR DEVENI CA PRIN FARMEC LEGENDE DE VITEJIE. ÎN MOMENTUL ÎN CARE A DEVENIT EVIDENT CĂ AXA NAZISTĂ VA PIERDE, CASA REGALĂ A SCHIMBAT IMEDIAT MACAZUL, MIMÂND O POZIȚIE MORALĂ CARE A FOST DOAR ÎN IDEEA CONSERVĂRII PRIVILEGIILOR. ÎN REALITATE SINGURA POZIȚIE MORALĂ CONSECVENTĂ A FOST A PARTIZANILOR DE INSPIRAȚIE COMUNISTĂ CARE AU AVUT PERMANENT ACELAȘI AZIMUT: ÎNFRÂNGEREA FASCISMULUI ȘI NAZISMULUI CARE ERA ÎN FAPT IMPERIALISM AXAT PE CAPITALISM, ADICĂ ORESIUNE PERMANENTĂ LA ADRESA MASELOR, A SIMPLILOR CETĂȚENI.

MAI VEDEM CUM NOII IMPERIALIȘTI, ÎN PRINCIPAL STATELE UNITE ALE AMERICII ȘI REGATUL UNIT PLUS FRANȚA AU PRELUAT TOT CE PUTEA FI PRELUAT DIN IMPERIUL COLONIAL ITALIAN, ASUPRIREA, JAFUL ȘI TEROAREA LA ADRESA POPOARELOR RESPECTIVE RĂMÂNÂND NESCHIMBAT. TOTODATĂ VEDEM CUM "OCCIDENTUL DEMOCRATIC" A SCUTIT DE VINĂ ITALIA ȘI I-A "SPĂLAT" ATROCITĂȚILE INIMAGINABILE ÎNTRUCÂT OBIECTIVUL ERA PROTEJAREA INTERESELOR NOULUI COLONIALIST OCCIDENTAL, STATELE UNITE ALE AMERICII.

DE ACUM ÎNCOLO, DUPĂ 1946, C.I.A. VA JUCA ÎN ITALIA UN ROL URIAȘ ÎN DENIGRAREA, CALOMNIEREA, INTIMIDAREA ȘI UCIDEREA CANDIDAȚILOR MEMBRILOR MASIVULUI PARTID COMUNIST ITALIAN ÎN DIVERSE CICLURI DE ALEGERI, ÎN DEFINITIV SINGURII CARE AU LUPTAT CU ADEVĂRAT CONTRA FASCISMULUI ȘI NAZISMULUI. PENTRU ACEST SCOP ABSOLUT ABJECT C.I.A. A FOLOSIT CHIAR ȘI MAFIA ITALIANĂ, SUPERVIZÂND EXISTENȚA SI DEZVOLTAREA ACESTEIA PENTRU ACEST DEZIDERAT, CU PRECĂDERE ASASINATE. ITALIA TREBUIA SĂ INTRE ÎN SFERA IDEOLOGICĂ A CAPITALULUI AMERICAN INDIFERENT DE MIJLOACE, CHIAR DACĂ ACESTEA SUNT ÎN FAPT SINGURELE METODE DINTOTDEAUNA ALE IMPERIULUI JEFUITOR AMERICAN PESTE TOT ÎN LUME.

TOTODATĂ C.I.A. A RECRUTAT MARE PARTE DIN UCIGAȘII FASCISMULUI ITALIAN CARE DE ACUM ÎNCOLO VOR SERVI UN ALT STĂPÂN, DAR VOR AVEA ACEEAȘI DIRECȚIE ȘI VOR COMITE ACELEAȘI CRIME: VOR SERVI LA STÂRPIREA "BOLȘEVISMULUI COMUNIST", ADICĂ A IDEOLOGIEI ÎN URMA CĂREIA APAR ENTITĂȚI IMPOSIBIL DE A FI JEFUITE, CONTROLATE ȘI DEZINTEGRATE DE CAPITALUL COLONIALIST OCCIDENTAL, DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL PREDOMINANT AMERICAN. PENTRU CĂ NICIODATĂ NU A FOST VORBA DESPRE NIMIC ALTCEVA, DECÂT DESPRE CAPITALISM, ADICĂ JEFUIREA NECĂJIȚILOR NAIVI PRIN MANIPULARE SAU PRIN TEROARE, LA ALEGERE, LA NIVEL GLOBAL.

Aceasta este imaginea reală a Italiei de la 1900 până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946.