Imperiul Colonial Britanic a atins apogeul teritorial la începutul secolului al XX-lea, acoperind un sfert din suprafața globului și având sub tutelă un sfert din populația lumii. În perioada dintre 1900 și 1946, Imperiul Britanic a trecut de la expansiunea maximă la un declin accelerat în urma creșterii mișcărilor naționaliste de emancipare și eliberare națională din respectivele colonii, mișcări îndreptate în special împotriva asupririi și jafului colonial fără precedent al Coroanei Britanice în respectivele teritorii.
Evenimente și transformări majore ale Imperiului Colonial Britanic între anii 1900 și 1946
• Apogeul Puterii, 1900-1914:
La începutul secolului, Marea Britanie deținea vaste teritorii pe toate continentele. Perioada respectivă a fost caracterizată de consolidarea controlului și de exploatarea nemiloasă a resurselor strategice din coloniile de pretutindeni. Imperiului Britanic i se spunea "Imperiul în care soarele nu apune niciodată", datorită vastității sale și a întinderii sale pe toate meridianele.
• Dominioanele, 1926:
În urma Conferinței Imperiale din 1926 și a Statutului de la Westminster din 1931, au apărut dominioanele (Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Statul Liber Irlandez), aceste teritorii ale Imperiului Britanic obținând independența legislativă, acest fapt ducând la formarea Commonwealth-ului, aceste entități fiind în fapt conduse tot de Imperiul Britanic prin interpuși, politica externă a acestora fiind convergentă si aliniată la cea a Marii Britanii.
• Impactul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, 1914-1945:
Eforturile militare masive pe plan financiar și uman ale Imperiului Britanic pentru conservarea posesiunilor sale în fața imperiului colonial germano-japonez emergent au fost realizate prin jefuirea de o brutalitate si la o scară fără precedent a coloniilor proprii, lucru care a dus la revolte fără precedent ale populațiilor asuprite. Acest fapt a slăbit inevitabil capacitatea de control a centrului în raport cu periferia.
• Începutul Decolonizării, 1945-1946:
Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, imperiul colonial al Marii Britanii a intrat într-un proces inevitabil de destrămare.
• Independența Indiei și a Pakistanului:
India și Pakistanul au inițiat în 1946 demersurile pentru independență, iar ieșirea de sub tutela britanică a reprezentat cea mai mare pierdere a Imperiului, dându-se totodată și tonul decolonizării globale. Sunt calcule care spun că jaful Coroanei Britanice doar în aceste două colonii ar totaliza o valoare spre 70 de trilioane de dolari ai zilelor noastre.
ZONE PRINCIPALE DE INFLUENȚĂ ALE IMPERIULUI COLONIAL BRITANIC ÎNTRE ANII 1900 ȘI 1946
• Asia: India (considerată "perla coroanei"), Ceylon (Sri Lanka), Malaezia și Birmania.
• Africa: Un lanț vast de colonii care se întindea de la Cairo până la Capul Bunei Speranțe, putând menționa aici Palestina, Egipt, Sudan, Kenya, Nigeria, Ghana, Africa de Sud.
• America: Canada, coloniile din Caraibe și Guyana Britanică.
• Oceania: Australia, Noua Zeelandă și alte numeroase insule din Pacific.
GENOCID, JAF ȘI CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII COMISE DE IMPERIUL COLONIAL BRITANIC ÎNTRE ANII 1900 ȘI 1946
Marea Foamete din Bengal, 1943:
Aproximativ 3-4 milioane de indieni au murit de foame în contextul în care Guvernul Britanic a rechiziționat toate resursele și a restricționat transporturile locale, decizii hotărâte de Premierul Winston Churchill. Acesta a hrănit cu aceste bunuri interesele Imperiului Britanic, anume ale Coroanei Britanice și interesele colonialiste ale acesteia într-un război care putea duce la pierderi coloniale în favoarea unui alt sistem colonialist în expansiune, axa germano-japoneză, nefiind luată în calcul drama "suboamenilor" din Bengal.
Lagărele de concentrare din Africa de Sud din timpul Războiului Burilor de la începutul anilor 1900:
În timpul conflictului din Africa de Sud, autoritățile Coroanei Britanice au internat populația civilă bură în lagăre de concentrare. Din cauza condițiilor precare, a bolilor și a subnutriției, au murit peste 26.000 de femei și copii buri și un număr neconfirmat, dar uriaș, de civili de culoare, încarcerați în lagăre de concentrare cu condiții mult mai severe decât cele în care erau încarcerați albii. Totodată Autoritățile Britanice au purtat "politica pământului pârjolit", incendiind suprafețe imense de teren pentru a depriva rezistența burilor de orice resursă, victimele colaterale fiind populația de culoare, băștinașii.
Masacrul de la Amritsar, India, 1919:
Trupele coloniale britanice au deschis focul asupra unei mulțimi neînarmate și pașnice în Punjab, India, ucigând aproape o mie de protestatari și rănind alte mii.
Politici represive generalizate în Kenya:
Acestea au avut loc prin "expediții punitive" împotriva comunităților locale care se opuneau acaparării terenurilor. Perioada de dinaintea lui 1946 a fost marcată de suprimarea rezistenței tribale și de munca forțată, odată cu trecerea timpului atrocitățile devenind din ce în ce mai masive. Evenimentele cheie și campaniile sângeroase din această perioadă includ zdrobirea rezistenței poporului Nandi la începutul secolului XX, populație care s-a opus construirii căilor ferate și confiscării pământurilor. Campania a fost condusă prin tactici de pârjolire, iar uciderea liderului spiritual Koitalel Arap Samoei de către trupele britanice, aceasta marcând un moment de vârf al represiunii din acea eră. Sunt menționate masacrele asupra Clanului Talai între anii 1900 și 1930 ca fiind definitorii în cruzime. Triburile Kipsigis și Nandi, dar în special clanul Talai au fost supuse unor pedepse colective severe. Trupele coloniale au organizat adevărate "vânători" pentru a le confisca vitele și hrana și pentru a reprima populația, mii de indigeni fiind strămutați forțat în rezervații și deposedați de bunuri, mulți dintre aceștia murind ulterior de foame și boli. Ce este șocant dar definitoriu la comportamentul britanicilor în raport cu "suboamenii" pe care îi au în sclavie este faptul că chiar dacă mii de kenyeni au luptat pentru Coroana Britanică în cel de-Al Doilea Război Mondial, la întoarcerea acestora în Kenya, au fost întâmpinați de colonialiști cu reguli noi prin care au fost înăsprite politicile rasiale, aceasta ducând la arestări în masă și la revolte împotriva muncii forțate urmate de persecuții nesfârșite, așa cum au fost revoltele femeilor din Murang'a.
Pe scurt, între anii 1900 și 1946, Imperiul Britanic a guvernat în teritoriile colonizate printr-un sistem de dominare și exploatare bazat pe sclavie, segregare rasială, utilizarea brutală a torturii și a pedepsei capitale, a muncii forțată, exproprierea terenurilor și represiunea militară sau legislativă a oricărei mișcări indigene de rezistență.
În această perioadă principalele pârghii represive aplicate de Imperiul Britanic pe tot cuprinsul coloniilor sale din întreaga lume au fost:
• Regimul Muncii Forțate și cel al Pașapoartelor Interne:
Pentru a-și asigura forță de muncă ieftină pe plantații și în mine, Administrația Colonială Britanică a introdus sisteme de impozitare în bani, ca de exemplu Hut Tax sau Poll Tax. Neputând plăti, africanii erau obligați să muncească pentru coloniști, fiind internați forțat în tabere de muncă. În plus, deplasarea populației era strict controlată prin legi de tip Pass Laws (permise de trecere).
• Exproprierea Terenurilor:
Prin legi specifice, cum ar fi spre exemplu Natives Act Land din 1913 în Africa de Sud, milioane de indigeni au fost evacuați de pe cele mai fertile terenuri, care au fost rezervate și predate coloniștilor britanici. Populația locală a fost înghesuită în rezervații, numite bantustane, locuri îngrădite, supraaglomerate și lipsite de resurse.
• Sistemul "Conducerii Indirecte":
Acest sistem care promova în mod clar o falsă autonomie a folosit liderii tradiționali, nativi, drept simpli agenți coloniali. Aceștia au fost corupți sau transformați în dictatori locali aserviți Coroanei Britanice, având rolul de a colecta taxe, de a recruta forță de muncă și de a suprima revoltele locale.
• Lagărele de Concentrare:
Încă din timpul Războiului Burilor (1899-1902), armata britanică a folosit tactica pământului pârjolit și a închis mii de buri și etnici africani în lagăre de concentrare, unde mulți au murit de foame și boli. Ulterior, tactici similare au fost aplicate și pentru a zdrobi revolte precum cele ale femeilor din Aba, Nigeria, în 1929 sau revoltele etnice din Kenya.
• Cenzura și Suprimarea Presei:
Activitățile sindicale, economice sau politice independente au fost interzise sau strict monitorizate peste tot în colonii. Orice formă de naționalism a fost văzută ca fiind o amenințare la adresa Coroanei Britanice și pedepsită prin lege, în cele mai multe dintre cazuri cu moartea.
ACTIVITATEA ODIOASĂ A IMPERIULUI BRITANIC ÎN PALESTINA ÎNTRE 1900 ȘI 1946
Guvernarea Coroanei Britanice în Palestina din perioada 1900–1946 poate fi calificată ca fiind genocid. Ocupația militară, politică si economică a Imperiului Britanic a fost marcată de o represiune continuă a sistemului colonial și a mandatului imperial britanic împotriva populației tradiționale palestiniene, anume populația semită a Palestinei. În această epocă, politicile britanice au facilitat strămutarea forțată a palestinienilor în scopul instituirii statului național evreiesc sionist. Marea Britanie este părtașă la toate crimele împotriva populației palestiniene tradiționale și poate fi acuzată cel puțin de favorizarea genocidului propriu-zis în acest interval, istoricii documentând pe larg implicarea britanică în toate etapele suferinței Palestinei.
Declarația de la Balfour:
Politică a Imperiului Britanic care începând din 1917 a susținut crearea unui stat național evreiesc în interiorul teritoriului Palestinei fără consimțământul populației arabe autohtone.
Înăbușirea Revoltei Arabe, 1936–1939:
Armata britanică a recurs la metode brutale pentru a zdrobi rezistența palestiniană, acestea incluzând demolări punitive de locuințe, arestări în masă, biciuiri publice și utilizarea civililor drept scuturi umane, execuții aleatorii prin împușcare și spânzurare.
Măsuri coercitive violente:
Până în anii 1940, autoritățile britanice au aplicat frecvent interdicții de circulație, deportări și legea marțială pentru a combate milițiile arabe, favorizând permanent milițiile sioniste, care erau atât de brutale încât chiar englezii, la un moment dat, le-au definit ca fiind organizații teroriste: Irgun, Haganah.
Procesul de deposedare sistemică de terenuri și de valori și alterarea demografică:
Aceste metode tipice agendei colonialiste la care au fost supuși palestinienii, care au favorizate si implementate programatic de Administrația Britanică în Palestina nu au făcut nimic altceva decât au pregătit terenul pentru Nakba, "Catastrofa", din 1948, eveniment de o brutalitate fără precedent în urma căruia aproximativ 750.000 de palestinieni au fost expulzați sau și-au părăsit locuințele și zeci de mii au fost uciși cu brutalitate de sioniștii evrei prin execuții colective absolut îngrozitoare.
SUMAR ȘI CONCLUZIE:
CRIMELE IMPERIULUI BRITANIC, LOCALIZATE MOMENTAN ÎNTRE ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX PÂNĂ LA FINALUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL SUNT IMPOSIBIL DE DESCRIS ÎNTR-UN ARTICOL, DAR PE SCURT ACESTEA ILUSTREAZĂ CONTINUITATEA UNOR FAPTE APOCALIPTICE CARE DEFINESC CLASA CONDUCĂTOARE A IMPERIULUI BRITANIC ȘI ÎN SPECIAL COROANA BRITANICĂ: EXPLOATAREA, JAFUL ȘI UCIDEREA PROGRAMATICĂ, RASISMUL STRUCTURAL, DEZUMANIZAREA APLICATĂ "SUBOAMENILOR" DIN COLONII, BRUTALITATEA EXERCITATĂ CA REGULĂ ȘI NU CA EXCEPȚIE. TOTODATĂ POATE FI ANALIZATĂ ȘI OBSERVATĂ O UNIFICARE A PROCEDURILOR DE EXPLOATARE, JAF, TORTURĂ ȘI UCIDERE LA NIVELUL ÎNTREGULUI IMPERIU BRITANIC PENTRU A SE AJUNGE LA O ADEVĂRATĂ EFICIENȚĂ ÎN DRENAREA RESURSELOR CĂTRE COROANĂ CU EFORT MINIM.
Aceasta este imaginea reală a Imperiului Britanic de la 1900 până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946.
No posts
Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.