Lucrurile care contează în viață

🎹 O coloană sonoră pentru newsletter: Max Richter, The Twins

Chiar inconștient, întreaga noastră viață este o aventură în căutarea lucrurilor care ne fac fericiți și care alcătuiesc ceea ce am putea numi „o viață bună”. Alegem continuu oameni, proiecte, produse, experiențe și căi în funcție de ceea ce credem că ne vor oferi. Adesea, le alegem pentru cum credem că ne vom simți.

• Credem că mai mult înseamnă mai bine, doar pentru a constata că nu putem schimba această condiție de design uman numită „incredibila încetineală a ființei”: viteza cu care putem procesa o realitate din ce în ce mai rapidă și mai complexă e aceeași ca acum sute de mii de ani.

• Petrecem o mare parte a timpului cultivând relații utile, în defavoarea celor mai adânci, mai puțin tranzacționale. Din primii ani de viață, investim cea mai mare parte a timpului învățând lucruri utile pentru a funcționa în economie, și mai puțin pentru a funcționa într-un teritoriu moral.

• La un moment dat în viață, întrebarea „ce vrea sufletul meu?” apare stăruitor, fără ca noi să fi fost vreodată echipați să îi și răspundem.

Vă ofer astăzi trei dintre cele mai iubite articole din biblioteca Vast&Curious, texte care în mod normal sunt accesibile doar cu un abonament. Le puteți citi și comenta, puteți reflecta la ele până la finalul lunii august, când vor intra din nou în arhiva plătită a Vast&Curious.

Nu sunt răspunsuri definitive la marile teme de care ne lovim, inevitabil cu toții mai devreme sau mai târziu. Sunt doar explorări a ceea ce au de spus științele, filozofii și scriitorii în această privință.

****

Trăim aceste vremuri extraordinare din interiorul unei „mașinării” antice, care n-a fost niciodată echipată să facă față unui asalt de informație de asemenea natură.

Idealul liberal pe care a stat în ultimii 80 de ani toată civilizația modernă e pe cale să se năruiască. Trecem printr-un război al energiei ale cărui consecințe sunt încă imposibil de anticipat, dar care va schimba probabil configurația economică și politică a lumii. Într-o întoarcere neașteptată de situație, Ucraina devine exportator de tehnologie militară. În Europa, economia e la limita recesiunii, iar inflația s-a reîntors ca subiect major. Inteligența artificială deschide o întreagă discuție despre ce e posibil și ce înseamnă să fim umani într-o lume în care vom deveni într-un fel inutili la un moment dat. Acestea sunt doar câteva dintre subiectele majore și nici n-am început să vorbim despre România.

Deși vin către noi peste 100 de gigabiți de informație zilnic (cam cât trei romane Hobbitul la un loc), nu suntem capabili să procesăm mai mult de 3 sau 4 cuvinte pe secundă. Restul e zgomot, confuzie, anxietate, stres și copleșeală.

Dar întrebarea fundamentală este cine consumă pe cine? Fundamental, noi suntem timp și suntem atenție. Dăm în fiecare moment câte o frântură de viață unor lucruri imposibil de procesat, imposibil de trăit cu adevărat.

Singurele noastre adevărate libertăți stau în arta de a alege și în cea de a ignora.

Ce merită timpul și atenția noastră?

****

Creierul nostru nu a fost proiectat să gândească, ci să ne țină în viață. Lenea intelectuală este, așadar, codată în natura umană.

Promisiunea esențială a tehnologiei este că reduce fricțiunea, că face lucrurile ușoare și că reduce efortul pentru a le avea.

E totuși paradoxal că lucrurile care contează cel mai mult în viață - relațiile cu alți oameni fiind pe primul loc - sunt și cea mai mare sursă de efort mental conștient, de disconfort, confuzie și consum de energie. E tentant să le includem pe toate în pachetul de „chestii de rezolvat de către AI” și să primim produsul final, frumos ambalat și cu fundă.

Ne grăbim însă prea tare să le evităm, cu consecințe pe care abia începem să le descoperim. Pierderea abilității de a interacționa cu oamenii, de a rezolva o problemă, de a ajunge la un punct de vedere, de a lua o decizie înțeleaptă de viață este pierderea puterii noastre de a interacționa cu lumea din jur și de a ne croi un drum în ea. Iar această putere e o variabilă indispensabilă din ecuația fericirii.

Jonathan Haidt spune că nevoia de a deveni competenți prin interacțiune cu mediul și prin controlul acestuia este o nevoie aproape la fel de vitală ca apa sau hrana.

Să nu delegăm ce ne face fericiți

****

Păstrez la vedere în biroul meu trei pătrățele de hârtie colorată. Pe primul dintre ele scrie „prieteni utili și prieteni adevărați”. Pe al doilea „virtuți de CV și virtuți de caracter”. Pe al treilea „ce vrea ego-ul meu și ce vrea sufletul meu”.

Acum două mii de ani, Aristotel clasifica prieteniile pe o scară. Pe primele trepte sunt prieteniile bazate pe utilitate, care ne ajută să obținem ce vrem, la fel ca într-o tranzacție. În mijloc, sunt prieteniile bazate pe plăcere. Sunt relații distractive, frumoase, deștepte, dar sunt instabile, pentru că plăcerea este ceva foarte schimbător. Pe cea mai de sus treaptă sunt prieteniile adevărate, bazate pe faptul că avem grijă unul de binele celuilalt și că împărtășim o iubire pentru ceva bun și virtuos care e mai mare decât fiecare dintre noi.

Fericirea depinde de câteva relații și prieteni adevărate. Dar, totuși, când reflectăm la oamenii din jur e posibil să constatăm că cel mai plin este coșul prieteniilor utile.

O altă eroare a lumii moderne este că ne îndeamnă să acumulăm realizări din categoria succes, statut, victorii. Dar există o altă parte din noi care dorește nu doar să acumuleze, ci să fie bună. Care vrea să trăiască în conformitate cu un țel mai înalt și să aibă un sentiment intern de coerență și echilibru. Să cultivăm și să hrănim ambele părți este o artă.

Și, apoi, avem tensiunea continuă între ego-ul nostru și sufletul nostru. Ego-ul este acea instanță a psihicului nostru care se ocupă cu navigarea lumii cotidiene și vrea lucruri previzibile: siguranță, aprobare, confort, confirmare.

Dar sufletul, sau sinele nostru adânc, are o agendă complet diferită. El nu este interesat de confort sau de aprobare.Este interesat de autenticitate și de creștere, chiar și când autenticitatea înseamnă risc și creșterea înseamnă disconfort.

Tensiunea dintre cele două nu e o problemă a existenței, ci chiar condiția fundamentală a vieții psihice mature: să înveți să distingi vocea ego-ului de vocea sufletului și să ai curajul să o urmezi pe cea din urmă, chiar și atunci când nu știi unde te duce.

Arta de a cultiva ce dă consistență vieții

Share

Dacă ați vrea pe viitor să citiți mai multe pe una dintre temele de mai sus, lăsați un comentariu cu o curiozitate sau un punct de vedere sau o experiență directă.

Leave a comment

Stay Curious,

Andreea