Vocea poporului - Apărarea dreptului la muncă, poveşti din viaţă, situaţii-limită despre care trebuie să afle autorităţile şi publicul, schimb de experienţă, implicarea experţilor naţionali şi internaţionali în dezbaterea subiectelor, analiza evenimentelor consumate şi sinteza planurilor de perspectivă – în fiecare zi pe portalul naţional www.vocea.md, în limba de stat şi în limba rusă.
Biroul Executiv al Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ), întrunit în ședință extraordinară la 10 august 2026, a analizat situația creată în urma informațiilor privind posibila amânare a aplicării majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 270 și planificate pentru 1 septembrie 2026. Membrii Biroului Executiv își exprimă profunda îngrijorare față de incertitudinea privind intrarea…
La 8 august 2026, Federația “SIBA” în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Agenția Daneză pentru Dezvoltarea Sindicatelor (DTDA) a organizat un seminar cu genericul: ,,Utilizarea inteligenței artificiale în activitatea sindicală: instrumente, riscuri și aplicații practice”. La seminar au participat circa 30 tineri, activiști sindicali din instituțiile bancare…
În perioada 7–8 august 2026, 24 tineri membri ai Federaţiei Sindicale „Sindenergo” a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova au participat la cea de-a V-a ediție a Forumului tinerilor – Tineri implicați – sindicate puternice! Membrii de sindicat din organizațiile sindicale primare ale Termoelectrica S.A., Moldelectrica, S.A. RED-Nord și SA „CET-Nord” au discutat despre managementul…
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a participat, la 6 august, în municipiul Comrat, la atelierul de consultare și validare participativă „Servicii alternative de îngrijire pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani în municipiul Comrat: rezultate și direcții de acțiune”, organizat cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii (OIM). În cadrul evenimentului au […]
În perioada 8–10 iulie 2026, în orașul Helsinki, Finlanda, EUROFEDOP a organizat un seminar internațional de instruire cu genericul „Impactul Inteligenței Artificiale în serviciul public”, un subiect de maximă actualitate, care redefinește modul în care instituțiile publice își desfășoară activitatea și răspund provocărilor societății moderne. Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a fost…
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și-a exprimă îngrijorarea, dar și indignarea față de modalitatea de promovare a unor proiecte de documente ce vizează drepturile de muncă și alte drepturi social-economice ale salariaților, elaborate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, evitând consultările cu partenerii sociali, consacrate de principiile…
La 15 iulie 2026, conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut o întrevedere cu Vasile Tofan, candidatul desemnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Întrevederea a avut loc în incinta Parlamentului Republicii Moldova. În cadrul discuțiilor, reprezentanții CNSM, liderii sindicali din cadrul centrelor…
În opinia Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), orice reformă în domeniul muncii trebuie să respecte angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova, să consolideze nivelul de protecție a salariaților și să fie rezultatul unui dialog social autentic, constructiv și responsabil. Totodată, aceasta trebuie să se bazeze pe analize obiective, să fie însoțită de o […]
Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut astăzi, 15 iulie, o întrevedere cu Cristina Miheș, expertă a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), responsabilă de elaborarea unui studiu privind starea dialogului social și a negocierilor colective în Republica Moldova. La discuții au participat Igor Zubcu, președintele CNSM, Sergiu Sainciuc, vicepreședintele CNSM,…
În perioada 8–11 iulie 2026, Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova a găzduit o delegație a Mykolaiv Healthcare Workers’ Union (MHWU) din Ucraina, în cadrul unei vizite de lucru și schimb de experiență organizate cu sprijinul Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor (Danish Trade Union Development Agency – DTDA). Delegația ucraineană, formată din șase reprezentanți ai instituțiilor […]