O propunere indecentă, o călătorie romantică și accesibilă și povestea negrilor cu măști indiene

În meniul de azi: Avem o invitație la masă care-ți stă în gât, o istorie a beneficiilor moralității, o călătorie cu trenul prin Germania, povestea Black Masking Indians din New Orleans și, de ce nu, motivele pentru care nu mai suportăm căldura.

Felul favorit: Incursiunea lui Voicu Bojan printre colțurile de rai din jungla de beton din Clujna-Poca.

Poftă bună,

Adrian Mihălțianu

Dacă ai chef de o dramă românească situată într-un sat din sudul României, acest film este pentru tine. De drămuit la cinema.

Sezonul 3 al celui mai așteptat film SF de pe Apple TV s-a lansat deja de ieri. Merită să-ți faci temele și să parcurgi recapitularea precedentelor sezoane, pentru că altfel vei avea mai multe întrebări decât răspunsuri, chiar din primul episod.

O cină cu vecinii care se transformă în cu totul altceva. Și pretext pentru o hârjoneală actoricească între Penelope Cruz, Olivia Wilde, Seth Rogen și Edward Norton. Tot la cinema.

Dacă încă nu te-ai abonat la Viața Bună, ai un buton mai jos. Iar dacă vrei să ne sprijini financiar, dar nu vrei să te abonezi aici, o poți face la acest link.

„Sacks expune, fără a se lăsa copleșit de pesimism sau inerție, complexitatea problemelor cu care ne confruntăm. Și vine cu soluții pragmatice, arătând că ne putem consolida comunitatea morală în câțiva pași ușor de făcut: fii prezent, fii bun cu semenii tăi, asumă-ți o parte din responsabilitate pentru cei mai vulnerabili membri ai societății. Iar pildele din experiența personală a autorului ne oferă speranță pentru viitor.“ — TLS

Din seria - ce autori români contemporani merită să descoperi, astăzi o descoperim pe Cristina Țane, care în viața de toate zilele este actriță și păpușar la Țăndărică, cu un master în Teatru de Animație, dar știe să și scrie brut, direct și fără compromisuri.

„O carte care descrie o lume în care inocența și cruzimea coexistă până la confuzie. Copilării care se termină nedrept de repede, tragicul feminin, relații disfuncționale, trupuri care au cunoscut prea bine durerea, singurătăți pe care prezența celuilalt nu face decât să le adâncească, toate recognoscibile, însă unice prin modul în care sunt transpuse în text.”

Ediția a XVII-a a festivalului este o celebrare și o continuare a unei reușite comune, o mână de oameni care a știut să transforme inițiativa în structură și visul în direcție.

Festivalul va fi marcat de evenimente speciale care se vor desfășura atât în Poiana Ascunsă (Poligonul de Tir Paiu), cât și în oraș. Notează-ți data, merită o tură până-n Vaslui pentru acest eveniment!

Sienna Ann Spiro are 20 de ani și o voce care aduce aminte de Amy Winehouse. Dar mai are și foarte mult talent, pe care l-a făcut cunoscut pe TikTok încă de acum 5 ani. Visitor e primul ei album și e foarte, foarte bun, mai ales când pleci în vacanță și vrei să asculți ceva care te binedispune. De descoperit pe YouTube Music, Apple Music sau Tidal.

Venite din suburbiile New York-ului dar mutate în Los Angeles, aceste trei fete au format o trupă indie-rock cu tentă pop și piese foarte fredonabile. Ceva ușurel, să meargă bine pe caniculă. Iar primul lor EP e bunuț și merită descoperit aici: YouTube Music, Apple Music sau Tidal.

Gifford Guerin e un hiphopper de culoare cu totul deosebit. Face parte dintr-o societate „secretă” din New Orleans, parte a culturii Black Masking Indians, cu o poveste absolut fascinantă: sclavii fugari din secolul XVIII și-au găsit refugiul în triburi nativ americane și apoi, întorși în New Orleans, și-au creat propriile măști pentru celebrul festival Mardi Gras, inspirate - ca formă de respect - din cele nativ americane. Povestea merită citită pe îndelete aici (sau văzută în documentarul aflat ceva mai jos), iar albumul lui Flagboy Giz merită asculat aici: YouTube Music, Apple Music sau Tidal.

Mardi Gras Indians - cum spuneam mai sus, dacă vrei să vezi în toată splendoarea lor măștile „indienilor” de culoare din New Orleans, iată un scurt și spectaculos documentar mai jos.

De ce cutremurele mari și foarte mari nu dau jos clădiri în Japonia și cum pot fi pregătite clădirile pentru evitarea de astfel de catastrofe.

Noul tip de căldură pe care oamenii nu sunt în stare să-l îndure. De ce umiditatea este atât de importantă și face diferența între un val de căldură pe care-l treci la umbră și unul în care fără aer condiționat sau dezumidificatoare nu vei rezista?

Cu trenul de-a lungul Rinului. Dacă te numeri printre cei care încă nu și-au făcut planurile de vacanță sau dacă aștepți toamna pentru a te relaxa, iată încă o destinație accesibilă din Germania. Doar un sfat: trenurile germane nu sunt recunoscute pentru punctualitatea lor. Deci nu te grăbi prea tare dacă te înhami la acest trip.

Cum se salvează, de fapt, animalele din România? Un documentar care-ți arată o realitate ignorată de cea mai mare parte dintre români. Iar dacă vrei să-i ajuți pe unii dintre cei care le salvează, o poți face chiar aici.

Aici la Clujna-Poca, conform grafiei unui elev certat cu limba română, majoritatea celor aproximativ 300.000 de locuitori stau la bloc. Marile cartiere înălțate cu zel socialist se cheamă Gheorgheni, Mărăști, Zorilor, Grigorescu și Mănăștur. Le-am bătut pe fiecare pe bicicletă în căutare de spații creativ amenajate, pe care îmi place să le numesc grădini ale deliciilor pământești, cu referire directă la tripticul absolut dement al marelui pictor Hieronymus Bosch. Am descoperit mai multe și mai mărunte, dar în topul meu se află cinci, cele mai expresive.

Cel din urmă cartier, respectiv Mănăștur, a fost poreclit Satele Unite, fiindcă cei mai mulți oameni au fost strămutați de la țară ca să construiască industria grea la oraș. Nu puțini și-au adus cu ei la venire găini pe care le creșteau pe balcoane, iar în anii ’90 nu era deloc neobișnuit să asiști pe fereastră la scene de coșmar: sacrificarea și tranșarea porcilor de Crăciun. Mănășturul este expresia supremă a locuirii pe verticală. Pe un spațiu relativ restrâns de aproximativ 200 de hectare, se înghesuie nu mai puțin de cam 120.000 de locuitori.

Cum arată colțurile de rai din jungla de beton a Clujului, într-o poveste foto-text de Voicu Bojan.