[Ediție extra] Lămuriri de la Colegiul Psihologilor

Salut!

După dezvăluirile recente din presă, conform cărora psihiatrul Cristian Andrei ar fi profesat 20 de ani ca psihoterapeut, fără să fi făcut o școală de formare, și ar fi avut relații sexuale cu mai multe dintre pacientele sale, au reapărut o serie de întrebări despre cine și în ce condiții poate profesa ca psiholog, respectiv psihoterapeut, care sunt responsabilitățile și limitele fiecăruia, cine are nevoie de o diplomă/un atestat și de unde îl obține.

La unele dintre aceste întrebări am răspuns într-un articol de anul acesta, iar pe altele i le-am adresat ieri, 13 noiembrie, președintelui Colegiului Psihologilor (CoPsi), instituția care reglementează profesia, Edmond Cracsner.

Răspunsurile lui au clarificat unele aspecte, dar au și ridicat altele, care mie îmi indică că CoPsi (și breasla, în general) nu își asumă responsabilitatea completă față de noi, pacienții (sau clienții – denumirile variază), iar asta, după cum vedem, lasă loc abuzurilor.

Și cât timp va exista neclaritate, vor exista și impostura și abuzul.

1. Ca să devină psiholog practicant, un absolvent de Psihologie trebuie să își ia un atestat de liberă practică de la Colegiul Psihologilor și minimum un an să lucreze sub supervizarea unui psiholog senior (acesta nu stă cu el în cabinet, dar îl mentorează, în ședințe individuale și de grup, analizează împreună cazuri mai grele etc.), plus 100 de ore de dezvoltare personală. De abia după aceea devine autonom și poate înainta în „grad”.

2. Psihologii se pot specializa într-una din specializările: psihologie clinică; consiliere psihologică; psihoterapie; psihologia muncii și organizațională; psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională; psihologia aplicată în servicii; psihologia transporturilor; psihologie aplicată în domeniul securității naționale sau psihologie judiciară. (Detalii – în aceste norme.)

3. Există mai multe trepte care îți indică cât de „senior” e psihologul: practicant sub supervizare sau autonom, specialist și principal, fiecare având competențe, responsabilități și limitări diferite. Descrierea detaliată a competențelor pentru fiecare specialitate și nivel e în aceste norme din 2019.

4. Psihoterapeut poate deveni nu doar un psiholog, ci și un psihiatru sau un absolvent de teologie, filozofie, asistență socială, psihopedagogie după ce face un program de formare de lungă durată (adică o școală de psihoterapie de minimum trei ani, de diferite tipuri: cognitiv comportamentală, integrativă, psihanalitică etc.) și o perioadă de supervizare de minimum doi ani, plus 250 de ore de dezvoltare personală.
   În România, psihoterapia nu se studiază la facultate.

5. Dacă ești asigurat la sănătate, ai dreptul și la unele servicii psihologice gratuite, dacă medicul tău specialist curant îți recomandă asta (și nu e valabil pentru toate afecțiunile, dar pentru destul de multe – aici, la pagina 137).
   Dar sistemul este incredibil de greoi, psihologii care fac asta sunt foarte puțini, și numărul de ședințe/client este limitat.

   Piedica cea mai mare e că psihologul nu poate încheia contract direct „cu Casa”, ci cu un medic care are, la rândul lui, contract cu Casa, pentru că serviciile psihologice nu sunt considerate servicii medicale, ci „conexe actului medical” (e formularea mea preferată din toată legaleza sistemului medical).

6. Ca să verifici dacă psihologul sau psihoterapeutul la care vrei să mergi chiar e ceea ce pretinde, du-te pe site-ul CoPsI / Registre / Registrul Unic al Psihologilor (R.U.P.) / R.U.P. Partea I – atestate de liberă practică și descarcă fișierul.

DOAR CĂ mulți medici care au făcut formare în psihoterapie și practică psihoterapia nu sunt în acest registru, pentru că nu le-a fost clar că trebuie să se înscrie în Colegiul Psihologilor, ei nefiind... psihologi.

Pe de altă parte, există Federația Națională a Psihoterapeuților (FRP), un ONG umbrelă, care reunește toate școlile de formare acreditate (de Colegiul Psihologilor), care are și ea un registru, al psihoterapeuților.

Numai că acesta nu e recunoscut „oficial”, FRP nefiind o autoritate națională cu atribuții de reglementare – doar Colegiul este. (O mențiune: nu înseamnă că toți din registrul ăsta și practică, ci doar că au absolvit o școală de formare în psihoterapie. Valabil și pentru cei de la CoPsi.)

De curiozitate, am suprapus cele două tabele – cel de la CoPsi și cel de la FRP –, ca să văd câți psihiatri-psihoterapeuți se regăsesc în ambele (zic psihiatri, dar pot fi și asistenți sociali etc., după cum am explicat mai sus), practic câți au știut/au vrut să se înscrie și la Colegiu.

🥁 Dacă AI nu a greșit, e vorba de 156.

156 din peste 61.000 în lista Colegiului, respectiv peste 1.200 în registrul FRP.

Un număr atât de mic mie îmi arată cât de multă neclaritate există în breaslă. Nu vreau să zic nepăsare sau condescendență, sigur sunt și acestea pe alocuri, dar confuzie – sigur.

dar merită să îl citești în întregime:

• Ca un medic psihiatru să practice psihoterapia, nu e suficient să facă o școală de formare, ci trebuie să facă și niște cursuri universitare și să se înscrie la Colegiul Psihologilor.

• Un psiholog, respectiv un medic psihiatru, se poate denumi psihoterapeut și poate profesa ca atare doar după ce a făcut primii doi ani din școala de formare în psihoterapie (care de obicei durează patru) și după ce și-a depus dosarul la CoPsi. Până atunci e ilegal să se prezinte ca psihoterapeut și să ofere servicii, chiar dacă a început formarea.

• CoPsi nu verifică calitatea serviciilor oferite de psihologi și psihoterapeuți, pentru că nu are nici metodologie, nici echipe în teren.

• Un psiholog poate profesa ca practicant sub supervizare, adică prima treaptă, pe viață, pentru că nu există o perioadă maximă – Colegiul a vrut să schimbe asta, dar n-a mers până la capăt. E ca și cum un absolvent de medicină ar rămâne pe viață rezident (comparația îmi aparține).

• Colegiul nu crede că e responsabilitatea lui să țină o evidență a psihologilor care „lucrează cu Casa”, adică unde putem merge gratis, în baza asigurării de sănătate.

➡️ Cum îi pot identifica oamenii pe psihoterapeuții care au altă formare la bază, decât psihologia? Ce trebuie să scrie în dreptul lor?

În Registrul Unic al psihologilor din România există psihologi care au atestat în psihoterapie, și sunt persoane cu alte specialități, în dreptul cărora se menționează „competență în...”. Competență în psihoterapie, în cazul ăsta (n.r. coloana J din tabel).

În psihoterapie pot obține competență și persoane care au alte specializări, specificate în HG 788/2005, care aprobă normele de aplicare a legii 213/2004 (n.r. cea care reglementează profesia), și anume: medici psihiatri (exclusiv psihiatri), teologi, asistenți sociali, filozofi, pedagogi.

Pentru asta, trebuie să îndeplinească niște criterii. Unul dintre criterii este că, dacă nu au – și de regulă nu au – toate disciplinele cerute pentru accesul în psihoterapie, să urmeze obligatoriu prin studii universitare un pachet de discipline, în general legate de psihologie, fundamentele psihologiei, psihodiagnoză, psihologia dezvoltării.

➡️ Deci pur și simplu se înscriu la facultate și iau doar cursurile acelea?

Da. Se pot înscrie la facultățile de psihologie, fie la un program de licență, fie la masterat, nu contează, dar să aibă absolvite disciplinele respective cu credite universitare.

➡️ Și asta înainte de a începe școala de formare în psihoterapie? Sau pot merge în paralel?

Pachetul de discipline le este necesar când vin să acceseze profesia, adică își depun la Colegiu dosarul pentru a obține competență în psihoterapie, în supervizare, care este prima treaptă pentru toate specializările. Pot să le studieze înainte sau în același timp cu formarea de bază.

Pot să depună dosarul după primii doi ani de formare inițială (în psihoterapie de regulă există două module de formare), dacă au pachetul de discipline absolvit și un certificat de la furnizorul de formare acreditat. Altfel nu au acces, chiar dacă au început formarea.

Al doilea modul este cel de supervizare, care durează un an, un an jumătate, doi ani sau chiar mai mult. Depinde de furnizorul de formare și de metodologia fiecărei metode practice de profesare a psihoterapiei.

➡️ Și odată ce psihoterapeutul cu altă formare la bază a depus la Colegiu dosarul, el va apărea în Registru ca având competență în psihoterapie, să zicem cognitiv-comportamentală, treapta sub supervizare?

Da. De atunci poate începe să profeseze. Doar din momentul acela poate să se considere psihoterapeut.

➡️ Cineva care nu a depus dosarul la Colegiu și automat nu apare în registru ca având competență în psihoterapie?

Nu poate practica profesia. E valabil pentru toate specialitățile.

➡️ Chiar dacă a făcut școala de formare în psihoterapie?

Chiar dacă a făcut școala de formare. Fără un atestat de la Colegiu, nu poate practica. Asta înseamnă practică nelegală a profesiei.

➡️ Care sunt sancțiunile?

Colegiul nu poate da sancțiuni pentru cei care nu sunt membri ai Colegiului.

Dar dacă ne autozesizăm sau cineva ne semnalează o astfel de situație, formulăm plângere penală pentru practica nelegală a profesiei. Și avem nenumărate cazuri în care am făcut-o.

➡️ Nici măcar un psiholog deja înregistrat la Colegiu, care a început școala de formare în psihoterapie, dar nu și-a depus dosarul după cei doi ani, nu se poate prezenta și vinde serviciile ca psihoterapeut?

Sub nicio formă nu poate oferi servicii.

➡️ Știți că sunt mulți care fac asta, care își fac publicitate ca fiind psihoterapeuți?

Nu.

Nu cunosc, dar cert este că nu au dreptul să facă acest lucru în perioada de formare. În perioada de supervizare, da. Supervizarea e și ea o activitate formativă, dar și de practică controlată, care durează un an pentru toate specialitățile și mai mult pentru consiliere și psihoterapie (n.r. indiferent ce ești la bază).

➡️ Sunt și psihologi care apar în registru ca practicant în diferite specialități, sub supervizare din 2010-2011. Au trecut 14 ani și ei sunt tot în supervizare. De ce se poate asta?

Pentru că nu a existat o interdicție a profesiei. Da, sunt unele situații de genul ăsta.

În norme se specifică foarte clar că trecerea de la o treaptă profesională la cealaltă, sau de la un grad profesional la altul (n.r. „grad” înseamnă sub supervizare sau autonom), se realizează după minim 5 ani, dar nu există o limită maximă. La un moment dat, Colegiul a intervenit și a spus că în 10 ani ar trebui să treci la următoarea treaptă, în caz contrar, va trebui să iei procesul de la capăt. Avem un proiect de lege în sensul ăsta, de modificare a legii 213.

➡️ Dar neavând această limită maximă, dacă legea nu se schimbă, pot profesa așa până la pensie?

Pot profesa sub supervizare în două condiții: 1. În permanență să aibă contract de supervizare. Dacă nu, practică nelegal profesia. Și 2. Trebuie să practice această profesie într-o formă legală de exercitare a profesiei.

Și noi avem stipulate în Hotărârea de Guvern trei modalități de practicare a profesiei: cabinet individual, cabinet asociat, societate civilă profesională de psihologie.

Iar pentru anumite structuri, pentru anumite entități, cum sunt entități ale statului, autorități, poliție, armată, CJRAE (n.r. Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională, care reunesc logopezii, consilierii școlari, profesorii de sprijin etc.), Direcțiile de asistență socială, spitale, Hotărârea 1/2006 vine cu o nouă formă de exercitare, și anume structura de psihologie. Pentru că autoritățile respective nu au structura în organigrama lor cabinet individual, cabinet asociat etc. Și atunci orice denumire de „birou”, „secție”, „laborator”, etc., a primit această denumire generică de „structură de psihologie”.

Da, poți rămâne în supervizare à la longue în momentul de față.

Dar ca să treci la următoarea treaptă, după 1-2 ani (n.r. din cei maximum cinci), ar trebui, în mod firesc, să vrei să-ți obții autonomia. Pentru că altfel vei fi obligat, dacă practici, să ai contract de supervizare cu un supervizor. Or contractul ăsta se plătește. Și să plătești ani de zile un supervizor, mi se pare absurd. Adică nu mai ai niciun beneficiu, muncești doar ca să plătești supervizorului.

Și, pe de altă parte, puțin probabil, ca fiind în supervizare à la longue, să te poți promova în relația cu clientul. Un client va fi destul de rezervat, atâta timp cât nu ai toate competențele, pentru că, pe trepte și grade profesionale, sunt și ele defalcate, nu poți face orice.

➡️ Cum verificați calitatea serviciilor oferite de membrii Colegiului, de psihologi?

Colegiul are standarde de calitate cu privire la modul în care se organizează și funcționează forma de exercitare a profesiei.

➡️ Concret, cum face asta?

Verificarea se face în baza dosarului prin care se deschide și se înregistrează forma de exercitare a profesiei la Colegiu.

➡️ Și ulterior se face în baza dosarului de trecere într-o treaptă superioră?

Permanent avem acest control. Bine, asta e o modalitate de a face controlul, pentru că avem și control profesional. Care, din păcate, nu a funcționat, e adevărat.

➡️ Ce înseamnă control profesional? În teren?

În teren. Ar trebui să avem echipe de control în teren, în conformitate cu normele Colegiului. Și, din nefericire, controlul ăsta profesional nu a fost executat.

➡️ De ce?

Din varii motive. În primul rând că nu există o metodologie de control, în momentul de față.

➡️ Cine trebuie să o elaboreze?

Avem alte modalități de control, dar nu, efectiv, echipe care să verifice pe teren, cum sunt, de exemplu, echipele de control de la Ministerul Transporturilor, pentru siguranța circulației, inclusiv în cabinetele de psihologie autorizate de Ministerul Transporturilor. Sau să vină DSP (n.r. Direcția de Sănătate Publică) la cabinetul care are contract cu Casa.

Da, din păcate lucrul ăsta nu s-a realizat. Este un minus al activității noastre. Problema asta a fost de numărată ori ridicată, dar nu s-a găsit o soluție.

Încercări de-a lungul timpului au fost. Chiar eu, când eram președintele filialei teritoriale București, am inițiat un astfel de control în 10 entității de psihologie: cinci din structurile de securitate, unde controlul a fost executat, și cinci din mediul privat, cabinete individuale. Unde nu s-a putut realiza pentru că nu s-a perfectat înțelegerea între cel controlat și cei care au controlat.

➡️ Ce înseamnă că „nu s-a perfectat înțelegerea”?

Nu s-au întâlnit, la data, ora și locul stabilite.

➡️ Da, dar cabinetul are un program de funcționare, nu?

Îmi pare rău, este trist lucrul ăsta, din păcate nu avem un control eficient, ca să nu spun altfel.

➡️ Dar dacă ne-am dori să avem, în ce ar costa metodologia aceasta din teren de verificare a calității, la cabinet?

De la aspectele de respectare a metodologiei, a normelor de etică și de deontologie profesională, până la faptul că există registre de evidență, intrări, ieșiri, eliberare de rapoarte. Deci, o evidență a tuturor actelor psihologice eliberate de psiholog.

Apoi, registrul de timbre, faptul că rapoartele au plecat către beneficiar timbrate pentru anumite zone: muncă, transporturi, securitate, psihologie clinică. În psihoterapie nu se aplică.

Apoi, faptul că se păstrează în condiții optime arhiva.

➡️ Deci un control mai degrabă administrativ.

Și administrativ, dar și profesional, efectiv. Modul în care își desfășoară activitatea.

➡️ Comisia de control ar asista la o ședință de consiliere?

Nu, nu este în atributul comisiei de control astfel de chestiuni. Până la urmă, relația directă între psiholog și beneficiar nu trebuie asistată, decât cu acordul celui care primește serviciile psihologice.

Share

➡️ Unde pot găsi oamenii o evidență a psihologilor care lucrează cu Casa?

Colegiul nu are o evidență.

➡️ De ce nu are? Ar putea să aibă?

Este o chestiune privată, personală, a psihologului dacă încheie contractul cu Casa. Nu avem o obligație legală în sensul acesta.

➡️ Dar ar fi un beneficiu pentru pacienți, clienți, cum vrem să-i numim.

Da, dar în condițiile date, nu este obligativitatea Colegiului.

Am putea face o evidență să zic, grosieră, pentru că atunci când încheie contractul cu Casa, pentru a declara la Direcția de Sănătate Publică acel cabinet și a-l înregistra, au nevoie de o adeverință de la Colegiu. Deci în baza acestei adeverințe, am putea face o evidență, dar nu avem certitudinea că cei cărora le-am eliberat adeverința vor și face contract.

➡️ Pe de altă parte, Casa spune „psihologii sunt furnizori de servicii conexe, nu medicale, nici treaba noastră nu este să facem evidența asta”.

Da, dar orice cabinet înregistrat la DSP, îl găsim la DSP. Și orice contract este înregistrat la Casă...

➡️ Numai că între Colegiu, care spune „nu e responsabilitatea noastră”, și Casă, care spune același lucru, omul rămâne la mijloc.

De ce? Îl direcționează medicul specialist. Dacă o persoană vrea să beneficieze de servicii psihologice decontate de casă, nu se poate duce direct la psiholog (n.r. are nevoie de un bilet de trimitere de la un medic de anume specialități, iar medicul respectiv are contract cu unul sau mai mulți psihologi).

➡️ Și medicul de unde știe ce psiholog ar vrea să lucreze cu Casa, unde-i găsește?

Este o chestiune de cerere și ofertă pe piața muncii. Dacă psihologul dorește să presteze servicii prin contract cu Casa, se adresează unui medic. Are lista cu specialitățile medicale (n.r. care pot da bilet de trimitere) și bate la ușa medicului. „Aveți nevoie de serviciile mele?” Medicul spune „da”, ok, facem contract în sensul ăsta. Este o piață liberă, de aceea suntem independenți, suntem profesie liberală.

Cu președintele CoPsi am vorbit și despre reglementarea psiho-oncologiei, un domeniu revenit în atenție astă-vară, care ar aduce beneficii pacienților cu cancer, dar pentru care, întâi, trebuie să stea la masă Colegiul și Ministerul Sănătății. Despre asta, într-o ediție viitoare.

Sper că am reușit să mai clarific din întrebările care circulă zilele astea. Dacă ceva nu a fost suficient de limpede (sau complet), vă rog să-mi scrieți. Și îmi pare rău pentru eventualele greșeli de exprimare sau ortografie, e ora 1:45 când trimit newsletter-ul ăsta.

Ne revedem la finalul lunii, cu ediția obișnuită. Poza e din ultima zi de toamnă-vară din 2025.

Sorana