Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite a facilitat organizarea unui eveniment colateral în cadrul celei de-a 19-a sesiuni a Conferinței Statelor Părți la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități
New York, 10 iunie 2026 - La invitația Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite a facilitat organizarea unui eveniment colateral intitulat „Promovarea participării politice: Parlamentele accesibile ca factori determinanți ai incluziunii persoanelor cu dizabilități”, organizat în marja celei de-a 19-a sesiuni a Conferinței Statelor Părți la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Evenimentul a fost deschis de către Ambasadorul Gheorghe Leucă, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă ONU, care a subliniat importanța consolidării participării politice a persoanelor cu dizabilități și rolul esențial al parlamentelor accesibile în promovarea incluziunii sociale.
În discursul său, Ambasadorul Leucă a exprimat aprecierea Republicii Moldova față de Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului pentru inițierea și susținerea acestui dialog, precum și față de partenerii co-organizatori, inclusiv Misiunile Permanente ale Muntenegrului, Armeniei și Ucrainei, Parlamentul European și organizația ucraineană „Fight for Right”.
Referindu-se la contextul național, oficialul moldovean a evidențiat faptul că, Republica Moldova a întreprins pași importanți în consolidarea cadrului legislativ și instituțional pentru asigurarea participării persoanelor cu dizabilități. Reactivarea, în 2022, a Consiliului Național pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, care funcționează pe platforma Parlamentului, reprezintă un exemplu concret de dialog structurat între autorități, societatea civilă și persoanele cu dizabilități. Totodată, Republica Moldova continuă să dezvolte măsuri concrete pentru sporirea accesibilității proceselor electorale, în cooperare cu organizațiile persoanelor cu dizabilități, inclusiv prin elaborarea materialelor informative adaptate și campanii de conștientizare.
Evenimentul a oferit o platformă de schimb de bune practici și experiențe între state, instituții și organizații internaționale, contribuind la identificarea unor soluții inovatoare pentru consolidarea accesibilității și incluziunii în procesele democratice.




Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.