Șefii curților de apel susțin că independența și imparțialitatea justiției înseamnă nu doar lipsa unor interferențe exterioare, ci și evitarea situațiilor care pot genera îndoieli privind corectitudinea actului de justiție și care pot afecta încrederea în sistemul judiciar.
Ei consideră că standardele de independență, imparțialitate și transparență aplicabile magistraților se aplică inclusiv judecătorilor CCR. Șefilor curților de apel li se alătură și grupul PACE care solicită comisie parlamentară de anchetă în Senat
Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM: „Știrea unei posibile întâlniri intre primul ministru demis si președinta Curții Constituționale este o non știre (…) Culmea, cei mai suspiciosi sunt cei care țin justitia in genunchi”
Indignare selectivă la vârful Justiției. Curțile de apel și tribunalele se revoltă de întâlnirea Tănăsescu-Bolojan, dar au tăcut solemn la întâlnirea Grindeanu-Savonea și la nunta cu inculpați a unui judecător CCR
Ce culoare are ambulanța de cealaltă parte a geamului invizibil?
S-a strigat „dezinformare”, s-a întors pe toate părțile problema, câțiva jurnaliști au ajuns la fața locului și au discutat cu localnicii și cu primarul.
Primarul aduce în discuție, de câte ori are ocazia, etnia oamenilor - sau, cel puțin, a unora dintre ei. În plus, mai văzuseră în viața lor ambulanțe, „că nu suntem în Nigeria”, unde, știm bine, nu prea circulă ambulanțe. În plus, el e vecin cu romii și își lasă mașina cu cheia în contact - romii lui nu fură. Spre deosebire, se-nțelege, de ceilalți romi. Ierarhia e limpede: românii, apoi „asistații sociali” (care muncesc, că doar e sat de gospodari și nimic nu vine pe gratis în lumea asta). „Asistații sociali”, la rândul lor, se autodescriu drept „romi românești” (și faptul că insistă să menționeze asta poate fi disecat în încă zece paragrafe, dar nu e locul aici).
Dar misterul se adâncește: comuna în care s-a petrecut nefericitul eveniment arată bine - drumuri asfaltate, camere de supraveghere, școală renovată și grădiniță făcute pe bani europeni. Adică fix pe dos față de așteptarea care leagă automat lipsa de educație și vulnerabilitatea la dezinformare de sărăcie.
Nicio săptămână fără drone rusești. O dronă care a intrat ieri dimineață în spaţiul aerian naţional, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galaţi, a fost doborâtă. Ministerul Apărării de la Chişinău spune că era de tip Shahed 138 (Geran 2)
Cel mai mare depozit Wildberries din Rusia, spulberat de forțele ucrainene. Ucraina loveşte în mod regulat infrastructura militară din Rusia şi din teritoriile ocupate, în efortul de a diminua capacitatea Moscovei de a continua războiul
Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic, explică semnificația ultimelor atacuri cu drone asupra Moscovei: rușii din mediul urban, neatinși până acum de război, au început să simtă pe pielea lor conflictul ai cărui beneficiari au fost pe alocuri, până de curând
Forţele armate iraniene afirmă că urmăresc „înfrângerea completă” a SUA. Declarația a fost făcută cu 24 de ore înainte de expirarea termenului limită de 60 de zile stabilit în iunie între Teheran şi Washington pentru negocierea unui acord final de pace. Mai mult, portalul de știri Avash relatează că Iranul ar oferi recompensă de 30.000 de dolari pentru fiecare militar american capturat sau ucis. Relatarea are loc pe fondul tensiunilor militare continue, ambele părţi încălcând în mod repetat un acord-cadru din 17 iunie
Donald Tusk anunță că Polonia va avea cea mai mare armată din Europa, de 500.000 de soldați. Tusk îi atacă pe politicienii care prezintă Europa și Ucraina drept dușmani și „uită de Rusia”: „Doar cei puternici vor putea evita războiul”
Bulgaria devine lider mondial în domeniul stocării energiei în baterii, devansând la mică distanţă Chile (76%) şi Australia (60%) - arată o analiză a think-tankului Ember
SUA își retrag ultimul portavion din Pacific, în timp ce China dă tot mai multe semne de agresivitate
Hackerii atacă tot mai țintit în România, potrivit Directoratului Național de Securitate Cibernetică, în mod special băncile, curierii și infrastructura financiară. Datele indică și o schimbare importantă de strategie: atacurile sunt țintite tot mai mult asupra utilizatorilor și organizațiilor
Studiu: Copacii bătrâni ar putea proteja sănătatea oamenilor mai mult decât cei nou plantați care au nevoie de timp pentru a dezvolta coroane suficient de mari pentru a produce aceleași beneficii
Atenție la extensiile de păr. Un studiu al American Chemical Society arată că extensiile de păr purtate de milioane de femei din întreaga lume pot conține substanțe chimice asociate cu cancerul de sân
Belgia se confruntă cu cel mai extins incendiu de vegetație din istoria țării. Sute de locuitori au fost evacuați, în timp ce zona distrusă de flăcări a depășit 3000 de hectare. Seceta prelungită din Europa a dus la mari incendii de pădure și vegetație inclusiv în zone cu climă în mod normal umedă, precum Țara Galilor sau Belgia.
„Francezii nu știu ce înseamnă o dictatură. Poate că, într-un fel, este un lucru bun, chiar dacă am avut și noi perioade întunecate în istorie – regimul de la Vichy, ocupația germană, colaborarea. Dar nu am trăit dictatura sub Assad, tată și fiu, precum Siria, sau dictatura sub Ceaușescu, precum România.”
Camille Neveux, jurnalistă franceză și autoarea romanului „Livada din Damasc”
No posts

Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.