🐻 Recent, am fost la Tușnad Eco Bear, o conferință la care am luat pulsul cercetărilor europene de carnivore mari – unde intră lupii, și râșii, dar mai ales urșii bruni. Se întâmplă la Băile Tușnad pentru că este unul dintre cele mai tranzitate coridoare ecologice pentru viața sălbatică și un loc binecunoscut, în trecutul recent, pentru conflictele om-urs.
🐻 În ultimii ani, administrația locală a pus la punct o echipă de intervenție care a reușit să scadă, în patru-cinci ani, de la 238 de Ro-Alerte pentru urși la 7. Asta s-a întâmplat și în colaborare cu WWF România, care a pus la dispoziție, printre altele, fonduri pentru intervenții.
🐻 Primarul independent Butyka Zsolt, venea, după alegerile locale din vara lui 2020, să înlocuiască în Tușnad, cel mai mic oraș din țară, vechea conducere a Alianței Maghiarilor din Transilvania. Până să scadă Ro-Alertele, a trecut prin proteste contra situației disperate în care ajunseseră – cu urșii adesea pe străzi și-n curți; a tăiat din pomii fructiferi ca să limiteze „poftele” urșilor și a invitat pe cei care-i acuzau de la oraș că au tăiat pădurea (și că de-aia vin urșii) să meargă acolo să locuiască o săptămână, ca să vadă că pădure este.
🐻 A urmat înlocuirea tomberoanelor deschise cu unele speciale, din fier, anti-urs. Mai toate gospodăriile și langoșeriile au garduri electrice, iar ATV-urile nu vuiesc în adâncul pădurilor, hrănirea deliberată din pădure a încetat, iar turismul pentru urșii gunoieri a dispărut, treptat, după o lungă campanie de conștientizare, cu afișe mari care avertizează că un urs hrănit e un urs mort și cu sfaturi de cum să te comporți în cazul în care te întâlnești cu un urs.
🐻 În cinci ani, vreo cinci urși care se perindau pe-acolo au fost extrași de echipa de intervenții. Este încercată și relocarea urșilor în alte masive, dar este o poveste binecunoscută că mulți urși mutați știu să se întoarcă de unde au fost luați.
🐻 Marea victorie a comunității, spune primarul, e că acum oamenii îi sună pe ei prima oară dacă văd vreun urs, adică nu mai e apelul la 112 prima opțiune. Alături de WWF și Asociația Project BAG au început apoi evenimentele care să aducă oamenii împreună în jurul subiectului coexistenței, precum conferința la care am fost și eu sau Tușnad Eco Bear Fest, care-și propune să adune copiii și elevii în jurul subiectului urșilor și coexistenței cu natura.
🏞️ În preajma Lacului Sfânta Ana (loc care a fost cu turism intens cu urși), spre care te duc și câteva ore de drumețit din Tușnad, au fost interzise, în ultimii ani picnicurile (și grătarele), dar și scăldatul. Regăsim și acolo pubelele grele, din fier, dublat de gard electric. Tinovul Mohoș, un traseu de legătură spre lac ce te duce, alături de un centru nou de vizitare, în istoria naturală a locului, poate fi vizitat în prezența unui ghid.
🏞️ Atât tinovul, cât și lacul pot fi explorate între 9 dimineața și 7 seara, aproximativ. Ziua e people time, cum ne spunea unul dintre rangerii de acolo, când ei asigură pază și intervenții în caz de orice, iar noaptea spre dimineață e bear time – când și urșii folosesc pontoanele de lemn ale tinovului drept culoare de tranzit. Iar asta, crede el, a adus niște liniște și echilibru în ecosistem.
Toate progresele din ultimii ani din Băile Tușnad contează în special pentru că zona este un mare coridor ecologic care leagă masivele Munților Ciucului și Harghitei, oferind atât urșilor, cât și altor mamifere mari un spațiu de migrație, hrănire și reproducere. Conexiunea asta între habitate previne izolarea populațiilor și degradarea genetică, sporind o bunăstare pe termen lung a faunei sălbatice din zonă; acum și cu mai puține conflicte om-urs.
Că doar multe țări din Europa de Vest nu mai au toți urșii noștri (fie ei câteva mii sau peste 10.000) și sunt bine mersi, își văd de viață.
🍂 E important, poate, să înțelegem cum carnivorele mari sunt cruciale pentru sănătatea ecosistemului, deoarece reglează populațiile speciilor de pradă, previn focarele de boli prin vânarea celor slabi și influențează viața plantelor prin modificarea comportamentului erbivorelor.
🌳 Vedem clar exemplul Ungariei, unde erbivorele, în lipsa carnivorelor, pun mare presiune pe păduri și pe alte peisaje. Practic, populațiile de ungulate (capre, cerbi etc.) care au crescut necontrolat îngreunează atât gestionarea pădurilor, cât și refacerea lor la scară regională. Regenerarea vegetației scade, iar solul e perturbat.
🐻 Unde există echilibrul ăsta în ecosistem, cu carnivore cu tot la pachet, beneficiile se transmit și oamenilor – fie că vorbim de un sol mai calitativ sau de o apă mai curată.
🚵 Cumva, toată lumea conservării europene se uită acum cu jind spre România și spre ce are (dar și cu îngrijorare spre scindarea pe care o specie o poate provoca în societate). Deși multe parcuri naționale, naturale sau păduri din Vest au o estetică numai bună de Instagram (mai ales zonele populate cu turiști), avem de-a face cu o natură mai antropizată, în care vom auzi mai puține foșnete prin păduri, mai puține triluri de păsări și în care ne vom simți, într-adevăr, mai în siguranță, pentru că lipsesc, preponderent, carnivorele mari – urșii, lupii, râșii.
👑 În același timp, România reușește, fără să-și propună neapărat — dacă ne uităm la cum nu am prioritizat neapărat conservarea ariilor protejate de-a lungul anilor, ba chiar suntem permisivi, recent, cu unele amenajări hidroenergetice neterminate —, să rămână premiantă la ceva „de bine” în UE, la biodiversitate, dom’le. Că ursul e doar o mică parte din poveste.
🌅 Țara noastră este printre cele mai bogate din Europa la capitolul ăsta — are de la pădurile vechi din Carpați și pajiștile alpine până la Delta Dunării și stepe dobrogene. România are peste 23% din teritoriu sub protecție naturală, dar cu multe specii la limita supraviețuirii.
⚰️ Dacă temperaturile vor mai crește, sau dacă fragmentăm și mai mult habitatele, multe specii vor dispărea, după cum subliniază și autorii capitolului despre biodiversitate din recent lansatul raport Starea Climei 2025: Mihai Adamescu, cercetător în ecologia râurilor mari și managementul biodiversității, Sorin Cheval, climatolog cu expertiză în adaptarea mediului urban la schimbările climatice și Alexandru Dumitrescu, specialist în dezvoltarea de servicii climatice operaționale pentru agricultură, urbanism și managementul riscurilor naturale.
În tot contextul complex, și-n faptul că România e un „premiant” ciudat fără mari modele în jur (de țări vecine care se confruntă cu aceleași populații de urși, spre exemplu, și care să facă un management de succes), dinamica urșilor ascunde multe necunoscute. Mai ales când schimbările climatice nu afectează doar temperaturile sau precipitațiile, ele influențează ritmurile biologice – plantele înfloresc mai devreme, păsările migrează mai repede, iar animalele își schimbă locurile în care trăiesc.
👱🏼 👧🏻 Nu doar că iernile sunt tot mai blânde, iar asta îi face pe urși să intre tot mai greu în hibernare, apoi vin primăveri capricioase și veri caniculare. Dar relația lor cu omul s-a schimbat mult în ultimii ani, iar cauzele sunt variate. Pe de o parte, habitatul natural al urșilor a fost restrâns și modificat de activitățile umane, ceea ce i-a împins să caute alternative de hrană mai aproape de locuințe.
🐜 🌽 În unele cazuri, urșii au ajuns chiar să depindă de hrana oferită de oameni sau de surse care apar și dispar imprevizibil, cum au fost, spre exemplu, carcasele de mistreți afectați de pesta porcină africană, aruncate în preajma pădurilor (sau alte cadavre de animale domestice abandonate tot pe-acolo). În același timp, o populație de urși aflată, într-adevăr, în creștere, înseamnă și o competiție tot mai mare pentru hrană, într-un context în care fructele, semințele sau alte surse de hrană pot varia mult de la un an la altul.
🚯 La toate astea se adaugă deranjul generat de exploatările forestiere și activitățile off-road, care îi pot alunga din zonele mai liniștite. În plus, în apropierea comunităților umane apar și tentații precum gunoaie negestionate sau livezi părăsite, care îi atrag pe urși tot mai mult. Toate astea ne-arată cât de greu e să găsim un echilibru între lumea lor și a noastră.
🌡️ Asta în timp ce anii caniculari au devenit o regulă în România, nu o excepție. 2023 a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor, iar numărul de zile caniculare din verile recente a crescut cu săptămâni întregi, arată cercetătorii în Starea Climei. Secetele au devenit tot mai frecvente, iar fenomenele extreme: furtuni violente, inundații rapide, incendii, se suprapun și ele cu o viteză îngrijorătoare. În ultimele decenii, temperatura medie anuală din România a crescut cu peste 2°C, mai mult decât media globală.
🏃♀️ 🏃🏼♂️ Astfel că, diversitate este pusă la încercare atât de un climat care se schimbă mai repede ca oricând, cât și de nevoile comunităților locale — atât de progres, cât și de siguranță. În nota asta, schimbările se combină cu alte presiuni: defrișări, agricultură intensivă, poluare, urbanizare necontrolată, care slăbesc capacitatea naturii de a se apăra. Dacă ne îndepărtăm un pic de urși, ne putem uita și la așa-numita „Sahara Olteniei”, unde defrișările și drenarea terenurilor umede au transformat un peisaj fertil într-o zonă aridă, cu nisipuri mișcătoare și vânturi fierbinți.
⛰️ Partea mai bună e că premiantul are, prin Carpați, cel puțin, o conectivitate relativ bună: lanțurile de parcuri naționale (Retezat, Domogled, Cozia, Piatra Craiului) formează un mozaic de habitate care permite mișcarea animalelor mari (urși, lupi, râși) pe distanțe mari. Ne permite și nouă, oamenilor, să mergem 50-60 kilometri sau chiar mai mult, uneori, prin natură neîntreruptă de așezări, pe lângă râuri și păduri virgine, un alt lucru extrem de rar în Europa noastră generică.
🌻 Dar în Câmpia Română sau în sudul Moldovei ariile protejate sunt rare și fragmentate. Acolo, o specie aflată sub presiune climatică nu are unde migra: în afara siturilor protejate, peisajul e dominat de agricultură intensivă și construcții.
🌲 Iar acum, că știm că suntem și cu premii și cu precaritate, ca ariile astea protejate ale noastre să rămână funcționale, ar trebui să devină parte dintr-o rețea de coridoare ecologice (cum este zona Tușnad, natural, dar făcute cu intenție), de benzi de vegetație și de perdele forestiere prin care să se poată deplasa animalele atunci când clima se schimbă, arată cercetările. Fără aceste legături, rămânem cu insule izolate și vulnerabile.
🛣️ Conectivitatea este și tema centrală a Strategiei UE pentru Biodiversitate 2030, care propune crearea unei Rețele Transeuropene pentru Natură, o infrastructură verde ce leagă siturile Natura 2000 și ariile naționale. România, prin coronița sa geografică și bogăția ecosistemelor, are (sau ar trebui să aibă) un rol strategic în acest proiect, spun specialiștii.
📍 Dar ca treaba asta să prindă viață, subliniază și cercetătorii Adamescu, Cheval și Dumitrescu, au repetat-o și alții la conferința din Tușnad, managementul ariilor protejate trebuie să devină adaptativ și climate-smart. Asta presupune monitorizare continuă, colaborare între parcuri și comunități locale, și o capacitate de a ajusta rapid deciziile în funcție de realitate. Am început și noi pe bucățele, dar e mult până departe.
📹 E mult loc de monitorizare sau intervenții cu drone, de camere smart prin păduri care să prindă, poate, braconajul și de multă, multă educație. Spre exemplu avem multe afișe prin țară care ne avertizează că intrăm pe domeniile urșilor, dar prea puține spre deloc afișe cu instrucțiuni în teren, despre ce să faci în cazul în care te întâlnești cu un urs brun, ca cele din Tușnad. Ca să repeți mereu lecția la baza pădurii, ca povestea cu centura și ieșirile de siguranță din avion, înainte de decolare. Avem nevoie de mai multe conexiuni și în materia predată la școală, cum a spus și o doamnă profesoară din Tușnad: undeva între biologie și geografie este tot acest lag, un mijloc complicat cu animale, plante și cum ne suprapunem prin păduri, pe care putem să-l explicăm mai bine și mai interconectat.
📌 În alte vorbe, avem coroniță, avem poate mai mulți urși, dar rămâne complicat. Nu mai putem privi natura nici doar cu frică, nici doar ca pe un rezervor de resurse, au arătat mai mulți cercetători, ci ca pe un sistem de sprijin fără de care societatea modernă va începe să behăie și să devină toată o mare insulă de căldură.
🐻 A întrebat asta un scenarist de teatru la Tușnad, în timpul unui exercițiu de imaginație despre starea actuală a conservării speciei. Ce să spună ursul, că n-are ce, m-am gândit, ca un adult obosit care refuză să-și imagineze. Noi, oamenii am creat o lume întreagă de dezbateri în jurul lor și tot noi avem puterea de decizie – dacă îi protejăm, mutăm sau împușcăm.
🐻 Dar exercițiul era menit tocmai să te forțeze să te gândești cum ar fi în papucii unei alte ființe cu care împarți lumea. După câteva clipuri de la un cercetător din Slovacia care mă dor și azi – cu urși care nu sunt împușcați mortal din prima, și care sunt lăsați minute în șir să se perpelească la vale într-o pădure, înainte să le fie curmată suferința – aș spune că urșii ar zice „mai ho, omorâți-ne, dar nu ne mai chinuiți”.
🐻 Tensiunile politice legate de conservarea naturii sunt puternice și într-o țară ca Slovacia. Guvernul condus de Robert Fico a înlocuit experți din instituțiile de mediu și a modificat legislația, astfel încât proprietarii de terenuri să aibă mai multă libertate în zone protejate, iar ONG-urile și societatea civilă să aibă un rol redus în procedurile administrative.
🐻 Schimbările astea includ măsuri mai agresive asupra faunei mari, cum ar fi ursul brun și lupul, și permit intervenții directe în cazuri de pătrundere a animalelor în zone locuite. ONG-urile de mediu acuză guvernul de eliminarea experților și reducerea participării publice, ceea ce poate submina protecția biodiversității. Cu alte cuvinte, îi acuză că se folosesc de incidente cu urşi pentru a permite vânarea acestora. O dezbatere nesfârșită pe care o cunoaștem și de pe la noi; well, nu e doar la noi.
➡️ Avem momentan niște rezultate preliminare de la stat care ne spun că avem undeva între 10.000-13.000 urși în România (rezultate ce au fost contestate de cercetători și de activiști de mediu, dar tot la noi sunt cei mai mulți de prin Europa).
➡️ Până pe final de 2025, Ministerul Mediului promite aprobarea, prin act normativ, a zonării naționale și a unui plan de monitorizare genetică. Asta ar împărți teritoriul în patru categorii distincte: zone cheie pentru conservare, zone de management al conflictelor (sau zonele de risc), zone de management durabil, zone marginale. Clasificarea vine după o analiză care integrează date genetice, zone agricole sau apeluri la 112, printre altele, sau istoricul pagubelor produse de urși. În funcție de zonele în care se află, urșii ar beneficia de un management diferențiat, arăta Ministerul: de la conservare strictă, la măsuri de prevenire și intervenție în zonele de conflict.
Că miroase sau nu a încă o amânare, vom vedea.
💩 Ultima conservă cu căcuț de urs dintr-un magazin cu suveniruri din Băile Tușnad. Pornisem în căutarea lor după ce se zvonea la conferință că excrementele de urs sunt de mult timp un suvenir local firesc. Adevărul e că au și de unde să-l culeagă pe acolo. Au încercat acum ceva ani comisarii de la Protecția Consumatorului să amendeze produsul, fabrica, că dacă se joacă un copil cu ele, că pericol, dar nu prea au găsit temei.
💩 Produsul e bio, materia naturală și chiar uscată (excrementele se auzeau ca o piatră zdrăngănită în pereții conservei). Acum, dacă vrei să crezi povestea, e bine pentru turism oricând; oricum mai nimeni nu desface cutia, că na, e suvenir.
🐻 Domnul vânzător ne-a spus, însă, că am prins ultima cutie la 45 lei, nu știe nici el de ce nu se mai „fabrică”. Într-un final, au fost amendați pentru că produsul părea comestibil, dacă citeai eticheta scrisă în maghiară: „fără gluten, fără conservanți, fără organisme modificate genetic, produs vegan, marfă proaspătă, original secuiesc, își păstrează calitatea la nesfârșit fără deschiderea conservei”.
🐻 Posibil ca asta să fi dus la închiderea afacerii și ca eu să fi pozat sfârșitul unei ere. Un cunoscut din Ungaria mi-a zis că ar fi fost un produs dezvoltat în special cu turiștii vecini în gând: pentru că nu au urși, rămân mereu fascinați de ei.
Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.