Structuralism Iterativ Conștient (C.I.S. - Conscious Iterative Structuralism) este un demers artistic și teoretic sub forma unui limbaj nou în artă propus și conceput de artistul structural-conceptual Marius V. Popescu.
Construirea imaginii se realizează ca proces conștient, iterativ, din care rezultă o structură formală controlată. Punctul de plecare al procesului artistic este o unică formă geometrică, spirala, folosită nu ca element decorativ, ci ca suport generativ structural capabil să producă variație prin transformare aplicată manual, în soft vectorial, printr-un algoritm procedural manual, inovație a artistului, fără AI, fără cod, doar cu intervenție umană. Proiectul este gestionat strategic de GAT Transilvania Films.
Acest limbaj artistic a fost prezentat în sesiunea plenară a celui de-al 47-lea Congres al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA-47), desfășurat pe 30 iunie și 1 iulie 2026 la Universitatea Transilvania din Brașov, un context de colaborare interculturală, cu participanți din România, Statele Unite, Canada, Italia și Turcia.
Congresul ARA-47 a fost deschis de prof. univ. Ruxandra Vidu, președinte al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA) și președinte de onoare al congresului, alături de prof. univ. Ioan Vasile Abrudan, rector al Universității Transilvania din Brașov (instituția gazdă) și președinte de onoare al congresului, prof. univ. Augustin Semenescu, director ARA-România (Universitatea Naționala de Știința și Tehnologie, POLITEHNICA București), și prof. univ. Gabriela Mustata Wilson, vicepreședinte ARA (Louisiana University, Lafayette, SUA), prezentă printr-un mesaj video.
Prezentarea, intitulată C.I.S. - Conscious Iterative Structuralism, a fost susținută de Mónika Karácsony, PR manager și curator al proiectului C.I.S., în cadrul primei discuții plenare, moderată de prof. univ. Iulian Antoniac (președintele Congresului ARA-47, director ARA-Europe, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie, POLITEHNICA București) și prof. univ. Daniel Munteanu (co-președinte al congresului, prorector al Universității Transilvania din Brașov).
Din partea echipei au fost prezenți la congres artistul Marius V. Popescu, autorul algoritmului C.I.S., și Ovidiu Radian Vasu, manager strategic al proiectului.
Cu ocazia acestui eveniment a debutat și producția filmului documentar de lung metraj Codul Spiralei (The Code of the Spiral), care va documenta procesul de cercetare și de creație din spatele C.I.S.
În aceeași sesiune plenară au mai susținut lucrări Mihnea Costoiu, rector al Universității Naționale de Știință și Tehnologie, POLITEHNICA București și vicepreședinte ARA pentru extindere globală, cu o prelegere despre reziliența macroeconomică prin infrastructuri deep-tech integrate, și dr. Gabriel Gruionu (DRG Innovation LLC și Indiana University School of Medicine, SUA), cu o prelegere despre formarea rețelelor științifice și un instrument bazat pe inteligență artificială pentru comunitatea științifică internațională.
O componentă centrală a primei zile a congresului a fost dialogul “70 years of Romania in UNESCO - Past Lessons, Future Horizons”, organizat de ARA împreună cu Comisia Națională a României pentru UNESCO. Prima parte, un dialog la nivel înalt cu rectori și membri ai comunității academice, a fost moderată de Ruxandra Vidu, cu participarea lui Mihnea Costoiu, Ioan Vasile Abrudan, Steve O. Michael (Rector, Universitatea Internaționala Danubius din Galați), Bogdan Istrate (Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iași) și Marius-Sorin Miclea (consul general, conferențiar la Universitatea Sherbrooke, Montreal, Canada, lector asociat la Universitatea Babeș-Bolyai). A doua parte, o masă rotundă dedicată diplomației culturale, a fost moderată de Gabriela Gabor și Codrin Tăut, cu participarea unor reprezentanți ai mediului diplomatic și cultural, printre care Andrei Luca, din partea Direcției de Diplomație Culturală a Ministerului Afacerilor Externe. La congres a fost prezent și Institutul Cultural Român.
Printre invitați, s-au numărat prof. univ. Marius-Sorin Miclea, cu o prelegere despre paradigma securității naționale a României într-o lume multipolară, și dr. Horațiu Miclea (psihiatru, profesor invitat la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, expert psihiatru pentru Ministerul Justiției din Franța), cu o prelegere despre teoria conectomului și terapia prin realitate virtuală. Congresul a reunit și cercetători din SUA, Canada, Italia și Turcia, printre care prof. univ. Julietta V. Rau (Consiglio Nazionale delle Ricerche, Roma, Italia), prof. univ. Gultekin Goller (Universitatea Tehnică din Istanbul, Turcia), prof. univ. Ruxandra Mihaela Botez (École de Technologie Supérieure, Montreal, Canada), prof. univ. Mircea Alexandru Mateescu (University of Quebec, Montreal, Canada) și prof. univ. Marc A. Ilieș (Temple University, Philadelphia, SUA).
C.I.S. se alătură unei direcții moderne a artei care și-a asumat, de-a lungul secolului trecut, construirea unui limbaj vizual nou, întemeiat pe reguli și structuri, iar nu pe reprezentare: de la Wassily Kandinsky, care a eliberat forma de obiect, și Piet Mondrian, care a raționalizat spațiul plastic, la Constantin Brâncuși, care a redus forma la esența ei structurală, până la Sol LeWitt, exponentul artei conceptuale bazate pe instrucțiuni, alături de Victor Vasarely, Vera Molnár și Manfred Mohr, pionierii artei geometrice, algoritmice și op-art-ului. Limbajul vizual dezvoltat de Marius V. Popescu nu derivă din creația acestora, ci completează un puzzle deschis de acești mari maeștri ai rigorii structurale. Fără a fi o artă derivată, C.I.S. traversează teritorii apropiate artei generative, op-art-ului și abstracției geometrice, dar se construiește pe o axiomă proprie - spirala - și pe un mecanism propriu de selecție conștientă.
C.I.S. redefinește actul de creație prin mutarea accentului de la execuție la decizie conștientă, parcurgând mai mulți pași, dintre care doi sunt esențiali, începutul și sfârșitul procesului artistic:
- deformarea inițială a spiralei, un act intenționat, determinat direct de starea interioară și de viziunea artistului din acel moment.
- selecția lucrării finale din Câmpul Iterativ de Posibilități are loc atunci când suprapunerea formelor atinge coerența vizuală recunoscută.
Această decizie finală nu este aleatorie, ci reprezintă punctul de întâlnire dintre starea de moment și întreaga experiență vizuală, culturală și de viață a artistului. Astfel, imaginea nu este pur și simplu generată, ci este recunoscută și asumată ca operă de artă.
Spre deosebire de abordările maeștrilor abstracției geometrice, elementele centrale ale C.I.S. aflate în cercetare și prezentate la ARA 47, sunt de o noutate radicală. Obținute dintr-o unică formă geometrică și un singur set de reguli, acestea sunt: rotația la 180° ce generează o lucrare complet nouă și un alt sens vizual, efect 3D emergent, nu construit clasic prin lumină și umbră sau prin folosirea perspectivei, polisemie infinită și polisemie simultană infinită în cazul spiralelor cu mai multe spire, elemente pe care, din cercetările noastre, nu le-am găsit documentate până acum în arta plastică.
Prin relevanța și impactul său interdisciplinar (matematici aplicate, psihopedagogie vizuală, psihologie, filosofie, biologie, inginerie și tehnologia informației), proiectul C.I.S. a atras atenția conducerii Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și nu numai. Această deschidere confirmă potențialul C.I.S. de a fi un proiect de interes național și un instrument cultural de promovare a României în lume.
„Nu am venit doar să expun niște lucrări, ci să prezint o inovație care provoacă deopotrivă domeniul artei și alte sfere de interes major. Am considerat că un congres al Academiei Româno-Americane este cadrul ideal pentru a supune această cercetare unui public capabil să o analizeze și să o testeze riguros, nu doar să o admire. M-am simțit onorat să știu că printre membrii ei s-au numărat, de-a lungul timpului, personalități precum Mircea Eliade sau George Emil Palade”, a declarat Marius V. Popescu.

C.I.S. - Marius V. Popescu
„Mi se pare esențial la C.I.S. exact acest lucru: plaja lui de aplicabilitate. O singură formă geometrică și un singur set de reguli generează - de la artă și cercetare vizuală până la animație, branding sau instalații imersive - un potențial practic nelimitat de direcții, fără să piardă unicitatea structurală. Aplicabilitatea lui în mai multe domenii demonstrează că nu e un stil, ci un principiu. Iar un principiu, spre deosebire de un stil, nu se epuizează”, a declarat Mónika Karácsony.
„Congresul ARA-47 a evidențiat din nou forța dialogului interdisciplinar dintre artă, știință și cercetare. Prezentarea C.I.S. – Conscious Iterative Structuralism - Marius V. Popescu, a adus în prim-plan o abordare originală, în care rigoarea structurală și decizia conștientă se întâlnesc într-un limbaj vizual nou. Academia Româno-Americană de Arte și Științe sprijină astfel de viziuni care unesc creativitatea cu spiritul de cercetare și contribuie la promovarea excelenței românești pe plan internațional”, a declarat prof. univ. Ruxandra Vidu, președinte al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA).
Participarea la Congresul ARA-47 face parte dintr-un demers de cercetare aflat în desfășurare. Rezultatele ulterioare vor fi comunicate public în etapele următoare.
Intro CIS
Video ARA

Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.