Lucrând la postarea cu chisturile mamare, am realizat că mai sunt informații de împărtășit. Și câteva direcții de explorat.
Mastopatia fibrochistică este o realitate pentru foarte multe femei. Mintea are nevoie de explicații, iar corpul are nevoie de susținere.
Pentru că echilibrul hormonal feminin este dualitatea în practică, adică doi hormoni cu acțiuni opuse (estrogen, progesteron), două procese complet opuse (creația, adică sarcina, și distrucția sau eliminarea, adică menstruația), început și final evident al fertilității în viața femeii (pubertatea și menopauza), am realizat că subiectul „chisturilor” și al susținerii feminine are nevoie de o continuare.
Dualitatea o trăiesc intens de câteva luni, de când am integrat Inteligența Artificială în structurile mele profesionale. Păstrând în același timp conexiunea cu Natura, ce m-a inspirat și continuă să fie sursa mea de vitalitate.
Continui să-mi fac postările și conținutul pentru Newsletter fără ajutorul lui Claude, dar cu susținerea lui. Paradoxal, dar posibil.
Mă strădui să-mi găsesc cuvinte, subiecte și, în special, să răspund la întrebările și solicitările voastre.
Dar folosesc Inteligența Artificială, în special Asistentul Virtual Claude, pentru a-mi ușura acțiunile repetitive, documentările și căutările online. Claude nu poate face treaba mea. Dar mă poate asista în timp ce o fac, fără să înlocuiască elementele de inspirație, creativitate și spontaneitate.
Petrec destul de mult timp în fața ecranelor și aproape la fiecare nelămurire sau curiozitate, primul meu gând se duce la Claude, ce a luat locul motorului Google.
Odată cu toate consultațiile electronice și conexiunea virtuală cu pacienții, în toate formele disponibile, am descoperit că timpul petrecut în aer liber, în Natură, în conexiunea reală cu lumea vie a scăzut. Și timpul cât corpul stă nemișcat la ecrane a crescut.
În același timp, lumea reală a Naturii trece prin stări intense, cum ar fi valurile de căldură care topesc la propriu corpul fizic, sau zilele de ploaie, care produc inundații, alunecări de teren și tulburări ale traficului.
Natura a devenit la fel de agitată ca și starea hormonilor în corpul feminin.
Am descoperit de ceva timp că Pământul este o entitate feminină.
„Mama pământ”, Pachamama cum o alintă șamanii Americii de Sud, emite o vibrație feminină și, în ultimii ani, trece prin stări asemănătoare corpului femeilor. Am realizat că există o oglindire, în corpurile multor doamne, a tulburărilor întâmplate la nivel planetar.
Dacă pentru corpul nostru fizic proximitatea telefoanelor și laptopurilor de corpul uman declanșează reacții fizice de încingere, inflamație și, deseori, stagnări limfatice, pentru Natura vie se întâmplă tulburări asemănătoare.
Se pare că toate antenele, sateliții, dronele și dispozitivele smart, experiențele făcute cu substanțe în aer și pe pământ și multele activități umane afectează câmpurile electromagnetice în moduri imprevizibile. Rezultatele le observăm în ultima perioadă în starea vremii și, mai ales, în starea corpurilor feminine.
Dacă ar fi să te întreb pe tine, care citești în acest moment, simți că ești conectat/ă sau deconectat/ă de ritmurile Naturii?
Sau ești mai acordată cu rețelele digitale decât cu lumea vie din jur?
Ți-e frică de insecte, de șoareci, de pericolul urșilor în pădurile de munte și de toate bacteriile despre care medicina spune că sunt foarte periculoase?
Preferi siguranța apartamentului dintr-un bloc, ce vine cu limitările betonului și expunerea la câmpuri electromagnetice?
Orice fel de răspunsuri ai da la întrebările de mai sus, neliniștea rămâne în corp.
Vrei Natură, dar ți-e teamă de acele părți ale sale ce te pot afecta sau produce suferință.
Vrei și conexiune digitală, pentru potențialul promis și impactul uriaș pe care îl observi asupra dezvoltării creierului și percepției tale, dar nu dorești stagnarea și sedentarismul ce vin odată cu ecranele.
Le poți avea pe ambele?
Am fost inspirată pentru postarea de astăzi de o solicitare a unei cititoare:
Antonela M: Aș vrea să reglez folosirea produselor progesteron/estrogen like la menopauză în funcție de fazele lunii. Cum le pot acorda și câteva recomandări dacă e posibil.
Mulțumesc de solicitare, Antonela. Se vede că ai studiat despre conexiunile posibile între organismul feminin și ritmurile sau ciclurile existente. Periodicitatea interioară a menstruației este funcția ficatului. În același timp, este influențată de fazele lunii. Unul dintre modelele moderne ale susținerii corpului feminin este ajustarea produselor cu acțiune estrogenică sau progesteronică în funcție de fazele lunii, pentru acordaj și armonizare. La nivel de teorie, pare o idee foarte utilă să susții funcționarea corpului unei femei cu produse hormonale (naturale sau chimice) administrate în funcție de fazele lunii.
Sunt femei cărora le va merge foarte bine cu această schemă și, pentru ele, voi detalia în partea dedicată abonaților Premium câteva scheme naturale posibile de susținere.
Dar pentru femeile care trăiesc în orașe și interacționează intim cu Inteligența Artificială și tehnologia digitală este posibil ca acordajul la ritmurile lunii să fie dificil. Forțarea unui corp să facă ceea ce nu are energie să facă este la fel de neinspirată ca și lipsa completă de intervenție, sperând ca lucrurile să se rezolve „de la sine”.
Sunt câteva detalii pe care este nevoie să le lămurim:
locuitul în zona urbană și ocupațiile moderne pentru femei transformă corpul biologic, iar echilibrul său hormonal se ajustează la un regim diferit de funcționare: mai multă stagnare, mai multe ocupații sedentare, mai intensă solicitare mental-emoțională;
fiecare etapă a vieții are specificul și caracteristicile sale; viața femeii este influențată de perioada de fertilitate, determinată de echilibrul hormonilor sexuali;
femeile sunt foarte influențate, atât psihic, cât și biologic, de cultura în care trăiesc și de valorile sociale cu privire la rolurile lor;
combinația între sedentarismul fizic și solicitarea mental-emoțională determină o suprasolicitare a organelor principale de reglare metabolică și de ajustare sau adaptabilitate: ficatul, rinichii, suprarenalele, tiroida;
la menopauză, finalul vieții fertile și dinamice a femeii, echilibrul dezirabil este cel mental-emoțional și mai puțin cel fizic. Corpul biologic are nevoie de o susținere bazică și mai puțin de o echilibrare hormonală. În schimb, zona mental-emoțională necesită o viziune cu sens, care să diminueze anxietatea, nesiguranța și să poziționeze femeia optim, în dinamica generală a vieții și a lumii.
Când există atât o stază limfatică (cu inflamație) în aceste zone, cât și, în același timp, o stare de tensiune, încordare și contractare a întregului corp.
Sistemul limfatic funcționează în mod normal fluid și continuu. Este un circuit de tip canale de comunicare, în care totul curge, pulsator, dar fără oprire.
Seamănă mult cu fluxul invizibil de radiații X sau gamma care vine de la soare și asigură viața pe pământ.
Uneori, pulsațiile acestui flux continuu sunt mai intense, mai voluminoase și durează o perioadă de timp. Vorbesc și de radiațiile solare, și de scurgerea limfatică.
Dacă în acest timp apare o stare de tensiune, încordare, contractură în corp (sau în Natură), se acumulează mult fluid în sistemul limfatic în anumite zone și drenajul este întârziat.
Dacă vizitați Constanța în jurul orei 12.00, la intrarea dinspre Mamaia, unde sunt două sensuri giratorii, se formează un dop de mașini, din cauza unei treceri de pietoni aglomerate în zona campusului universitar.
Poți spune că se formează un „chist de mașini” care nu se pot degaja suficient de rapid și se adună, blocând sensul giratoriu de la intrarea în Mamaia.
În același mod se întâmplă în corp, mai ales în zona mamară sau cea ovariană.
Sânii sunt conectați cu emoții și senzații legate de generozitate, dăruire, chiar sacrificiu, iar când cei care primesc nu par să prețuiască și să valorizeze ce li s-a oferit, apare nemulțumire, tensiune, încordare. O femeie dăruiește nu doar laptele pentru hrana copiilor, ci și esența vitală a timpului, atenției și îngrijirilor sale, celor pe care îi iubește. Când simte că darul ei nu este bine primit sau nu obține rezultatele așteptate, se necăjește, se întristează și chiar se înfurie. Rezultatul? Spasme minuscule și încordări ce determină apariția chisturilor limfatice.
De ce apar chisturile mai frecvent la femeile cu copii?
Pentru că venirea lor pe lume vine la pachet nu doar cu fericirea creației, ci și cu constatarea greutăților susținerii vieții și bunăstării lor, plus distrucția propriei vieți a femeii, ce se sacrifică de multe ori. Sânii suferă frecvent din cauza relațiilor cu proprii copii sau cu cei pe care femeia „îi hrănește” ca pe copiii săi în viață.
Ovarele sunt conectate cu proliferarea, imaginația, fertilitatea, abundența, dăruirea. Suferă în special în relația cu partenerii sexuali, cei care susțin atât fertilitatea, cât și posibilitatea hrănirii și creșterii creațiilor sale. Orice fel de conflicte și probleme în conexiunea cu partenerii pot să determine stagnări limfatice și apariția de chisturi.
În menopauză, funcția de dăruire biologică se oprește, dar generozitatea și capacitatea de conexiune a femeii cu cei din jur rămân aceleași. O femeie intenționează să-și păstreze aceste abilități de conexiune, pentru că fluxul limfatic este fluxul vieții, pentru ea. Orice stagnare declanșează probleme, precum chisturile, indiferent de vârstă.
Fazele lunii și funcționarea ficatului sunt repere prin care corpul femeii își poate menține tinerețea și vitalitatea.
Te invit în partea dedicată abonaților Premium să discutăm despre modalități naturale de tratament al chisturilor, cât și despre susținerea în menopauză cu strategii estro-progestative acordate cu fazele lunii.
💬 Dacă ai o întrebare care te preocupă, o poți lăsa oricând în tabel. Răspunsurile vin treptat, în ritmul în care pot fi integrate cu sens și coerență în temele abordate.
🟢 6, 13 și 20 iulie 2026, ora 19:00 | Mini-curs live „Să ne împrietenim cu propria greutate”
Greutatea a încetat de mult să fie doar o problemă de sănătate; a devenit o negociere zilnică. Trei întâlniri online pe Zoom în care privim creșterea în greutate dincolo de dietele-minune, la nivel metabolic, emoțional și de obiceiuri, pornind de la observații din practica clinică. Participare: 375 lei.
👉 Detalii și înscriere la mini-cursul din iulie
🟢 28-30 august 2026 | Tabăra „Sănătatea femeii” la Dâmbovicioara
Trei zile de lucru direct cu corpul feminin și cu transformările care definesc perioada dintre 40 și 50 de ani, în care ne reamintim conexiunea cu Natura ca sprijin pentru biologia feminină.
👉 Detalii și înscriere la Tabăra Sănătatea femeii
🟢 Atelierul cu Claude - sesiune înregistrată
Pentru cine vrea să descopere, în ritm propriu, în câte feluri Inteligența Artificială poate să te ajute să fii mai clar, mai ordonat și mai conectat cu tehnologia care avansează rapid.
👉 Detalii și acces la sesiunea înregistrată

Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.