Împăratul Unității

Nu avem cum să cunoaștem niciodată, de partea asta a cerului, bogăția pe care Hristos ne-a câștigat-o la Cruce. Ne dăm cu părerea, ne străduim să mai scoatem la lumină câte o bucățică din comoara pe care o avem în El, Mielul nostru Prețios, însă nu vom ajunge niciodată să Îl înțelegem pe deplin. Există totuși o cale pentru a Îl vedea mai clar pe Împăratul nostru. Dar este o cale anevoioasă pentru că solicită efort. Ne cere să urcăm un pic mai sus. Să fim dispuși să ne străduim să obținem, cumva, ceea ce a dorit Sufletul Lui cel mai mult când a fost pe pământ. A dorit să Îi urmăm poruncile? Categoric. Însă știm cu toții că nu aceasta a fost cerința Lui în rugăciunea consemnată în Ioan. Nu a cerut ca ucenicii să fie umpluți de putere, nu a cerut Tatălui se le dea platforme influente. Nu. A cerut un singur lucru: Unitate. Pentru că doar acolo unde este unitate în Trupul Lui, Împăratul promite că va da năvală în mijlocul lor. Și nu mă refer doar la unitatea bisericii locale. Ci la o unitate a Bisericii globale, la nivel de țară, măcar... O Mireasă întreagă, nu ciopârțită. Pentru că nu avem nevoie de Prezența Lui doar în cămăruțele noastre și în comunitățile noastre. Hristos are trebuință de o Mireasă întreagă, plină de vlagă care să câștige suflete. Nu o Biserică rănită, concentrată să își lege rănile.

Știu că tot vorbim despre unitate. Și parcă este o utopie să crezi că se mai poate realiza cumva. Doar că Dumnezeu este un Dumnezeu al imposibilului. Și pentru că chiar cred asta, mă încumet să I-o cer. Îi cer Lui să ne deschidă tuturor ochii și mintea să vedem clar că Unitatea este printre cele mai puternice arme împotriva dușmanului.

Este o aroganță luciferică să avem atitudinea că am cam înțeles cum stă treaba cu Dumnezeu. Bine. Nimeni nu o spune direct, dar așa ne comportăm mulți dintre noi. Cunoaștem în parte aici. De aceea avem teribil nevoie și de fratele nostru ca să ne mai descopere o părticică în plus din El. Am câștiga enorm dacă nu am mai rămâne înțepeniți în credințele noastre, la înțelegerea noastră, la mândria noastră... Avem urgentă nevoie de smerenie ca să ne putem auzim unii pe alții pentru că doar așa Îl vom înțelege și cunoaște pe Păstorul nostru un pic mai mult. Nu e doar al meu. Nu e doar al tău. Este al nostru. Vreau să învăț de la ortodocși, vreau să învăț de la frații baptiști și vreau să iau tot ce e bun de la carismatici. Vreau să rămân cu ochii și urechile deschise pentru a Îl recunoaște pe El în fiecare frate al Său. Iar dacă detectez Duhul Lui în orice om, indiferent de preferințele mele teologice ori temperamentale, acel om va deveni pe loc fratele meu!

Hristos a murit pentru toată lumea. A iubit pe toți oamenii și i-a iubit până la capăt. Pe fiecare în parte, cu nume și prenume. Nu a suferit doar pentru câțiva. Nu. Hristos a fost Mielul Perfect al lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. Pe când fiecare dintre noi ne vedeam de viața noastră, în păcatele și în drumul nostru vesel către distrugere, El a venit și a dat totul pentru a ne răscumpăra pe toți, fără excepții. Nu a dorit Raiul fără mine. Dar nu l-a dorit nici fără cel care merge la biserica aia ciudată pe care eu o ponegresc de fiecare dată când am ocazia.

Paștele este o sărbătoare a familiei. Este o chemare sfântă ca să ne adunăm cu toții în jurul Mielului pentru a Îl onora cum merită pentru Dragostea Lui ciudată care nu a putut accepta Raiul fără noi. Toți și în Unitate.

PS…Nu vorbesc despre un ecumenism eretic.)