…si, surpriză, iată-mă cum, după 9 luni fără ciclu menstrual, hop, pe neașteptate, doamna Sânge Roșu decide să mă viziteze din nou, fix în ziua în care Saturn intră în Berbec (whatever that means, că astrologia nu este unul dintre punctele mele forte).
Nu, nu, nu eram deloc pregătită pentru așa ceva.
Ba chiar cu vreo 3 zile înainte îmi vizitasem cutia cu absorbantele de bumbac, așa, cu sentimentul acela de “am zis să trec pe aici să îmi iau rămas bun de la voi, oare să vă îngrop, să vă ard, ce să fac, că nu îmi vine să vă arunc pur și simplu la coș, după relația lungă și devotată de iubire pe care am împărtășit-o atâția ani”.
Să ne înțelegem:
Am lunat conștient timp de 13 ani.
13 ani de folosit absorbante de bumbac, lavabile, refolosibile.
13 ani de plantat luna, ciclu de ciclu, un proces care pentru mine a fost unul de devoțiune profundă, de auto-cunoaștere adâncă, de imensă, uriașă creștere și conectare cu Mama Pământ până în străfunduri, un proces pe care l-aș parcurge exact la fel din nou și din nou, cu aceeași completă dăruire.
Am iubit să lunez conștient.
Însă, de asemenea și în același timp:
Sunt 3 ani de când am intrat în perimenopauză și, în același fel în care mi-am parcurs ciclul lunar conștientă și conectată cu mine, prezentă cu sângele meu, cu pământul, cu luna de pe cer și cu toată binecuvântata învățătură a ciclului menstrual feminin, la fel am decis că îmi voi trăi și procesul de intrare și instalare a fazei de Înțelepciune (așa cum o numim noi în tradiția ancestrală a Bunicilor din Anzi, liniaj pe care l-am studiat și îl urmez și aplic din 2016). Ca pe o nouă și prețioasă Inițiere.
Și pe măsură ce mă predau schimbărilor uriașe din corp și din tot sistemul meu emoțional și nervos, pe măsură ce accept și învăț ce îmi spune despre mine însămi fiecare simptom, am început să iubesc să… NU MAI lunez.
Am început să iubesc viața mea FĂRĂ ciclu menstrual.
Am început să iubesc ritmul ăsta mult încetinit, și senzual și unduitor pe care mi-l predă premenopauza, cu toate modificările ei in corpul meu.
Am început să iubesc să NU mai fiu multi-tasking, salvatoarea omenirii si rezolvatoarea tuturor problemelor celor din jurul meu.
Am început sa iubesc să apăs butonul ăla de I don’t really give a fuck și de lasă că vă descurcați voi și fără mine, eu am treabă să stau acum în hamac și să citesc o carte, știi?
Ah, am început să iubesc să mă prioritizez, să îmi simt furia și să învăț să pun limite, să descopăr că pot să spun NU și Nu Acum.
Am început să iubesc să simt că MĂ iubesc și că sunt o PRIORITATE pentru mine însămi. Wow, e fantastic de mișto sentimentul ăsta, după o viață în care mereu, mereu au fost ceilalți mai importanți, în tot, de la bărbat, copii, câine și pisici și până la toată munca mea și până la toată aprobarea familiei, vecinilor și a prietenelor!
Am început să iubesc dispariția tot mai constantă a Fetiței Bune și Cuminți din sistemul meu familiar intern, si înlocuirea ei cu Fetița Vie și Sălbatică si Curajoasă si Neîmblânzită, iubită și acompaniată de Femeia asta adultă cu riduri, păr alb, corp în curs de modelare cu Pilates și plină de curajul și de puterea de a spune DA, VIAȚĂ!
Așa că în ziua în care, după 9 luni fără sânge (care, între noi fie vorba, au fost și lunile cu cea mai intensă destructurare de vechi paradigme patriarhale din interiorul meu, înlocuite pas cu pas de tot mai prezenta structură vie și pulsând de Sens a Copacului meu Interior), mă trezesc că revin peste noapte și colicile menstruale, și durerea de lombar, și nevoia acută de a fugi de acasă într-o peșteră super confortabilă, cu o cadă cu apă fierbinte și cu zero copii, zero soț, zero cuvinte rostite în direcția mea, zero alte ființe umane în afară de eventual o bunică înțeleaptă, care să îmi facă supă de pui, papanași cu dulceață de vișine și mămăligă cu brânză și smântână (nu neaparat în ordinea asta) și în rest să mă lase și ea în pace, doar cu niște filme bune de tot și un stoc de crănțănele pe măsuță. Și cafea cu lapte de cocos. Bine? Sărumâna mult! Da, e bun și un ceai.
Bun.
Iată-mă plantându-mi iarăși luna, la plantele din grădină, acestea plantate și îngrijite de mâna mea, una câte una. Le știu pe de rost, știu căreia i-ar prinde bine să primească apa asta roșie, și le-o ofer cu dragoste și cu speranța să fie poate ultima mea ofrandă de felul acesta.
Îmi scriu în caiet intențiile, și gândurile, și trăirile.
Conștientă că poate chiar este ultima mea lunație. Că poate este oportunitatea mea de a mă despărți așa, oficial, de miracolul ciclului menstrual feminin.
Nu știu încă. O să știu, încetișor, pe măsură ce vin și trec lunile ce urmează.
Deocamdată, descopăr ce mai aventură este intrarea asta în faza de Înțelepciune a Femeii… și din nou și din nou mă deschid ca să pot învăța lecțiile și darurile Menopauzei.
Laura Maria Yara
15 februarie 2026
No posts
Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.