România are toate ingredientele. Îi lipsește rețeta.

România are între câteva mii de absolvenți IT anual, centre universitare puternice la Cluj, București, Iași, Timișoara, și o infrastructură de internet printre cele mai rapide din Europa. Costul de trai rămâne suficient de mic încât salariile din industrie să fie competitive față de Europa de Vest, chiar și după convergența din ultimii ani. Da, India e mai ieftină, dar românii care scriu cod pentru export bat la calitate (pentru că pur și simplu livrează).

Din ecosistemul ăsta au ieșit două companii cu tracțiune globală reală: UiPath și Bitdefender. Amândouă au reușit în ciuda mediului, nu datorită lui. UiPath a trebuit să mute centrul de greutate la New York ca să ridice finanțare serioasă. Bitdefender a crescut organic, fără un ecosistem de venture capital local care să accelereze. Nici nu cred că și-au dorit însă așa ceva. Altă școală.

În rest, industria s-a construit în jurul unui model diferit: outsourcing și servicii pentru companii din afară. Modelul e… rațional pentru o țară obișnuită să producă marfă de lux în lohn. Funcționează pentru că un programator român care lucrează remote pentru o firmă din Germania sau SUA câștigă în euro sau dolari și cheltuie în lei. Viața pe lei e mai ieftină și treaba merge. Nu mai merge cum mergea, dar încă merge.

Problema e că outsourcingul nu acumulează IP (proprietate intelectuală), nu construiește produse care rămân după ce contractul expiră și nu creează infrastructura de cunoștințe din care ies companiile următoare. Croim Moncler, Chanel, Amazon sau Ferrari, dar nu avem un astfel de brand românesc care să ia și dividendul pe produsul final.

Prin comparație, Estonia, cu o populație de 1,3 milioane de oameni (de 12 ori mai mică), a produs Skype, cofondat de ingineri estonieni în 2003, Wise, Pipedrive și Bolt. Nu pentru că are mai mult talent tehnic. Ci pentru că a construit devreme un mediu în care finanțarea timpurie există, statul a digitalizat tot ce putea digitaliza și riscul antreprenorial a fost normalizat ca opțiune de carieră. E OK să dai fail și să te ridici. La noi nu.

România nu e în urmă din lipsă de oameni capabili. E în urmă pentru că sistemul a optimizat constant pentru exportul de servicii, nu pentru construirea de produse. Risc mini, profit mic.

România are toate ingredientele. Ce îi lipsește nu e tehnologie și nu e talent. Îi lipsește un model de finanțare timpurie care să facă din construirea unui produs o opțiune reală, nu un pariu personal pedepsit de eșec cu falimentul individului. Cine ar trebui să rezolve asta: statul, sectorul privat sau ambele? Răspunsurile le știm, dar bogații noștri au alte priorități decât să crească ceva la umbra lor.

Umbra comunismului e lungă, iar speranța mea este că poate copiii bogaților de azi vor recunoaște valoarea semenilor lor și vor investi în ea. Părinții lor doar angajează acum și plătesc salarii decente, dar cam atât.

Sau poate greșesc. De la tine cum se vede? Ești fericit la muncă? Dar ideile tale?

Referințe

UiPath — al treilea cel mai mare IPO software la New York

Bitdefender — pregătiri pentru listare în SUA

Estonia — lista completă a unicornilor (Skype, Wise, Bolt, Pipedrive)

România, în top 3 în Europa la viteza internetului fix