Nu sunt programator. Însă săptămâna asta, doar conversațional cu un AI, am făcut două lucruri pe care acum un an nu le credeam posibile fără un dezvoltator:
— Mi-am automatizat casa pe Home Assistant: apă caldă la un buton (sau pe comandă vocală), ventilație care crește singură pe durata dușului, lumini, irigație, monitorizare. AI-ul a identificat chiar un întrerupător „ascultând” rețeaua în timp ce apăsam.
— Am lansat un produs online (un shortlink românesc, îi spune QRT.ro), cu login, dashboard, chiar pen-testing adversarial rulat de AI pe propriul cod. Mythos sau Fable, cum îi spune versiunea publică, este genial.
Lecția nu e „uite ce tare sunt”. Nu sunt. Așa cum nici profesorii de universitate nu știu cu unelte de mână sau meșterii cu diagrame GANTT. Ce e tare e că instrumentele au ajuns la un punct în care oamenii productivi, din fabrici, din businessuri mici, din orice industrie, pot aduce online sisteme care zăceau înțepenite de ani de zile.
Dacă e legat la curent și la net, va fi automatizat. Am „vibecodat”, adică am programat cu AI pe o mașină veche de 10 ani, cu un procesor și o memorie care habar nu aveau că pot rula panouri de comandă, scenarii și scripturi atât de avansate. Funcțiile erau acolo, dar nimeni nu a avut timpul și resursele să le scoată la lumină. Estimez că sunt miliarde de astfel de sisteme care pot enorm, dar acum doar închid și deschid o valvă, spre exemplu, ori aprind și sting un bec (mai mult sau mai puțin metaforic).
Avertismentul, ca să fim cinstiți: dă-i să facă, dar uită-te la ce face. Înveți suficient cât să înțelegi, nu tot, și exact atât îți trebuie ca să nu fii dependent orbește. Agenții aceștia vorbesc — cere-le să o facă și să explice. Așa am învățat cum se publică o aplicație în App Store, cum se conectează un Modbus virtual, cum se leagă o vană la HomeKit.
Sigur ai un calculator leneș pe acasă. Un Linux pe el și o cheie ssh, iar AI-ul ți-l poate aduce în 2026. Tu ce ai automatiza primul dacă „nu trebuie să știi să programezi” n-ar mai fi o scuză?
Dacă vrei să vezi cum am făcut, hai pe YouTube să vezi în CuriosITy 330.
Referințe
CuriosITy — playlist (episodul 330 despre automatizare)
Home Assistant — platforma de automatizare open-source
No posts

Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.