Se poartă orice. Aproape...

Poate că mixajul vestimentar al străzii și peisajul actual al modei este unul care ridică semne serioase de întrebare.

Nu se mai înțelegea foarte clar, încă din vremea tinereților mele unde se situa moda iar bunicii cei respectabili catalogau ceea ce vedeau ca circ.

Moda ca proces social și, deopotrivă, estetic, esențial devenirii ființei umane, avea de-a face cu noțiunea de frumos, dezirabil, poate chiar nepermisiv, așa cum istoria costumului ne-a demonstrat-o cu prisosință.

Legi somptuare crude determinau și reglementau cu exactitate ceea ce putea fi purtat de anumite clase sociale, iar dacă pășeai în afara pătrățelului te puteai trezi amendat, închis si-n situații mai puțin fericite.

Moda nu mai pare elitistă acum și dacă te ține punga poți purta, liniștită, orice creație sofisticată, a indiferent cărei casă de modă.

Nici n-o să-ți interzică nimeni să porți Chanel dacă statutul financiar ți-o permite. Revistele de modă, cu ton didactic și-au pierdut demult și ele tonul sfătos prin care-ți impuneau mai mult sau mai puțin ce să faci.

La ora actuală revistele mai crează, nu se știe pentru cât timp, imagini ce funcționează ca portaluri magice prin care la simpla răsfoire te simți deja avută, cu dulapul plin și bineînțeles foarte dezirabilă, căci asta este treaba lor- să creeze magie în mintea femeilor în scopul vânzării hainelor și revistelor deopotrivă.

Nu mai există reguli clare ca pe vremea bunicilor noastre care asortau geanta cu pantofii și purtau mănuși sau pălării cochete.

Nimeni nu se mai schimbă de patru, cinci ori pe zi iar mersul la evenimente culturale nu mai presupune ținute formale.

Pare că moda s-a dezbărat de orice regulă care ar fi nefericit în alte dăți segmentul feminin. Dacă deschidem o revistă de modă cu colecțiile sezonului putem deveni extrem de derutați pentru că pare că se poartă absolut orice.

De altfel este și destul de greu să mai spui: Nu purta chestia aia că-i demodată! Cu dificultate mai poți găsi astăzi ceva care să pară demodat când goana și apetitul pentru piese vintage este la cote ridicate.

Cu toată această aparentă lipsă de reglementare care oferă o permisivitate enormă indivizilor lucrurile nu par să se desfășoare ideal, când accentul cade pe identitate și stil personal.

Iar aici intervine anxietatea unor consumatori care, exact ca-n povestea ucenicului vrăjitor ce avea la dispoziție magia nu a putut-o controla corespunzător.

Piața nu mai este verticală ci fragmentată iar consumul este împărțit pe comunități, nișe și estetici diferite.

Coexistă și sunt vizibile, esteticile de tip quiet luxury, cu materiale scumpe, cut-uri minimale, rafinate, dar și altele hiper vizibile în culori tari și branding ostentativ. Paradoxul face ca aceeași persoană să poată fi îmbrăcată în cursul dimineții într-un outfit minimalist aproape anonim, iar seara în ceva mult mai teatral, strident, glamorous, fără o identitate fixă ci, mai degrabă contextuală.

Ființa contemporană navighează astfel între mai multe opțiuni stilistice ce se acordă cu momente existențiale, ale zilei, anotimpului sau mood-ului personal.

De aceea oferirea de rețete fixe pentru cei prinși în labirintul actual al modei nu mai are relevanță. Bun versus rău, stylish versus kitsch, elegant versus cool, toate aceste categorii estetice, altă dată glorificate, au căzut astăzi într-o perfectă desuetudine.

E bine însă, să nu ne lăsăm păcăliți…în interiorul unui sistem ce pare perfect nereglementat există o sumedenie de reguli interioare codificate strict la nivel personal. Cu alte cuvinte- cu cât individul este mai educat, sofisticat, informat, aparența sa va fi în conformitate cu toate acestea.