Sirat

Am văzut destul de multe filme anul ăsta și nu credeam că o să fiu surprinsă (șocată?) spre finalul anului de o producție pe care mi-am dorit mult să o văd, dar la care am ajuns din întâmplare (hai că asta nu cred, dar o lăsăm așa).

Ieri mă uitam pe site la Elvira Popesco să văd programul. Vorbisem cu Marius să mergem la un film că nu mai fusesem de mult. El nu e neapărat fan sala de la Elvira și pot înțelege de ce. E cam înghesuită și te claustrează. Îi trimit totuși link cu Sirat. Zice că nu îl interesează neapărat subiectul. Zic bine hai că mă uit la Cineplexx. Nimic interesant la ăsta de lângă noi și în Băneasa nu aveam chef să ne deplasăm. Hai cu Cinema City. Văd că a intrat Eternity. Mergem.

Ajungem la casa de bilete și Surpriză!!! Am văzut fix prost. Premiera e pe 3 decembrie. Păi și ce filme încep de la 19? Sirat îmi zice tipa de la casă. Zic nu se poate. N-am făcut asta cu premeditare. Acceptă Marius și intrăm în sală.

Și așa a început filmul preferat din 2025. Nu vreau să zic multe despre el pentru că așa ne sfătuiește Oliver Laxe (regizorul). E un film care tratează suferința și, după cum zice și numele, granița dintre iad și paradis. Vă las sinopsis:

Luis și fiul său, Esteban, pornesc într-o călătorie în deșertul din sudul Marocului, în căutarea fiicei sale, Mar, dispărută cu luni în urmă în timpul unei petreceri rave. Călătoria lor de la un rave la altul prin peisajele aride, muzică electronică și ritmul petrecerilor se transformă subtil într-o incursiune în lumea interioară a personajelor, o meditație asupra pierderii și a durerii. - Cinema City

Pentru cineva care a traversat o perioada de trei an de doliu, Sirat este o meditație asupra durerii profunde, a șocului și a tot ce înseamnă dispariția unei persoane atât de apropiate. Pentru cei care se simt excluși de societate, Sirat pune în lumină familia pe care ți-o construiești, nu cea în care te naști.

Ce m-a suprins a fost puterea imaginii. Experiențele protagoniștilor puse pe fundalul deșertului devin punctul central. Este o discrepanță foarte bună între aparență și esență. Câțiva oameni care rup raveurile și trăiesc precar în mașini au o viață interioară cât se poate de colorată și expansivă. Și da, durerea este colorată, nu întunecată.

Mergeți să vedeți Sirat. Laxe face o treabă superbă cu doar un actor; restul sunt oameni din comunitatea pe care o reprezintă. Cum a funcționat atât de bine? Laxe i-a ținut în comunitate până să filmeze. Relațiile sunt cât se poate de autentice și fluide. Pentru mine intră în top 3 filme preferate all over the time.