Gaze cât mai inflamabile

O luăm iar pe aici, pe la Ploiești, înainte de a ajunge în miezul miezului nostru.

E un studiu american care arată că vorbim din ce în ce mai puțin. El se termină în perioada pre-pandemică, ceea ce înseamnă că acum ne mai ținem în trei emoticoane și un pic de ură algoritmică.

Vom reveni.

Mema asta nu e DG Meme, ci Parlamentul European, care amintește normele adoptate, ce stabilesc unde trebuie amplasate stațiile de încărcare și cele de alimentare cu hidrogen pentru autoturisme, camioane și autobuze de-a lungul principalelor drumuri din UE, astfel încât șoferii să știe întotdeauna unde pot realimenta. O stație de reîncărcare la 60 de kilometri.

Eheheee, dragii Moșului. Cum noi nu facem nimic la timp, mai bine subvenționăm produsele petroliere la grămadă și așteptăm până când nu s-o mai putea.

Bine. O virgulă drăguță mai întâi, înainte a ne înfunda în PNRR și urletele cu miliardele.

Mircea Șerdin pusese ieri în PressOne Harta vulnerabilităților cibernetice ale instituțiilor românești. Și astăzi scrie așa.

I-aș îmbrățișa pe toți oamenii aceștia. Ok, n-au făcut până acum, le-a mâncat pisica tema, cine știe. Dar acum au tras un pic de ei. De rușine, de presiune publică. Se face.

Până aici.

E marea bătălie a jaloanelor. Am început să văd politicienii români ca pe niște jucători de curling fără echipament adecvat. Împing un pietroi cu o mătură și zic că fac performanță.

Salarizarea, salarizarea. Biodiversitatea, biodiversitatea, dar ia că a mai găsit Context un jalon de care nu vorbește nimeni. Care e mai mare ca salarizarea. Cu câteva sute de milioane.

Epopeea nefăcutului de nimic continuă în link. Hidrogenul verde e o chestie greu de explicat, n-are sindicaliști, are doar puțină dezinfo și 200 de milioane în plus.

Diana Buzoianu a admis indirect că se forțase cu trecutul biodiversității și s-a făcut lege în Parlament, n-a trecut așa, de dragul trecerii, ca să bifăm zdrențuind tot. A zis și ceva cu PSD, fanii au aplaudat-o, totul bun. Și legal.

Grupul de comunicare al Guvernului, cu anonimizarea datelor. Se ceruseră astăzi detalii, punctual sau în glumă, acces la întâlnirea de mâine cu noul premier moldovean, nimic. Apoi o ședință extraordinară, nu se știe de ce.

Știu, vă plac amândoi, luptă ca eroii, numai-numai. Lupta nu poate fi în afara limitelor legii și ale democrației.

Știu că sunt oameni de bună credință care merg în zona aceea, a dușmanilor simpli.

Pantazi e unul dintre ei. Chiar cred că e un om bun, dar foarte unidirecționat din rulaj. Când lucrezi la minut, la volum, e mai simplu așa.

Cristi croiește aici la basmul bolojenist. Bolojan e acest erou salvator care vrea miliardele pentru țară și pe partea cealaltă avem amestecați un PSD cu care a guvernat până în mai și înainte de asta, o Savonea care nu se luptă cu Bolojan, ci reprezintă o categorie de magistrați care se vrea castă și calcă orice în picioare pentru asta, iar Sindicatele sunt un bau-bau și pentru că au lideri vechi și delăsători, dedulciți la România TV și scaune de lemn masiv pe lângă dulapuri pe care sunt lipite abțibilduri cu fonduri europene. Dar ele sunt necesare. Ar trebui reformare, da, dar sunt necesare. Asistentelor, medicilor, profesorilor, oricărei categorii sociale. De ce ar sta un sindicat să se uite cum scad salariile în spitalele de monospecialitate, fără să zică nimic. De ce ar sta să se uite cum mor de alergătură în spitale cu prea puțin personal? Ca să nu pară PSD-Savonea?

Am rantuit destul, am pierdut vreo 20-30 de cititori supărați că au citit una ca asta, așa că să mai dansăm și cu alții.

Cu Acemoglu, care-și lansează o nouă carte, numită What Happened to Liberal Democracy?: Remaking a Politics of Shared Prosperity, care zice așa.

A stronger labor movement would help too. Rather than resist AI, unions should become advocates of a pro-worker AI agenda. Merely bargaining for higher wages won’t be enough: Most companies will respond to demands for higher wages by simply choosing more automation. Instead, unions will have to build the case that corporate investments in pro-worker AI can benefit both labor and management, making the former more productive and the latter more profitable.

Americanii au acest nou și bun război cu mâncarea ultraprocesată. Sigur, au alte standarde, mai mici ca cele europene, dar e o luptă care ne privește și pe noi. Și am găsit un text despre un fel de a lupta cu asta, nu doar prin încercările noastre personale, ci și prin drept. Așa cum s-a făcut împotriva tutunului.

E un paragraf lung din The New York Times, dar vă las cadou și linkul, poate vreți puțină speranță.

• În timp ce eu mă chinui să pun bulletul ăsta, Trump se vede cu Zelensky și Netanyahu, așa că mâine va fi festival, aici, la noi, pe scară. Războiul din Ucraina și cel din Iran sunt mai aproape ca niciodată.

• Patru lucruri pentru calmare rapidă. Cu unul nu sunt de acord.

Încep cu o mare bucurie. Vineri începe la Alexandria Ideo Ideis. Marea bucurie e că există, că crește, că deschide o nouă etapă din existența sa și propune un program extins, construit în jurul nevoii de apropiere, dialog și cooperare.

Anul acesta a fost greu și foarte greu pentru toate inițiativele culturale și educaționale și tot ce nu e prosecco și instagram. Întârzierea bugetului național a însemnat că banii de la stat au venit foarte târziu, toate companiile își păzesc banii, nu e ușor pentru nimeni.

Când am deschis mailul care anunța festivalul, am chițăit de bucurie. E o trupă din Panciu, locul în care am crescut eu, locul în care acum mă opresc pentru o masă și o îmbrățișare la ai mei. Credeam că e mort și prăfuit și mă întrebam ce naiba fac niște copii acolo. Prima data mi-a răspuns Ionuț Sociu, când i-a găsit în tabăra de astronomie, curățind cartofi. Și acum teatru, teatru. Trupa e veche, dar nu știam eu să o văd, iar acum revine. În festival sunt multe evenimente interesante. Le pune aici Andreea Archip, care e o bijuterie de neratat, dar și mulți actori, regizori, jurnaliști, eu și colega mea Cristina Jamschek. Nu e despre noi, că puneam poză de maimuțeală, e despre ceva care se încăpățânează să trăiască și să crească noi generații.

Avem imediat cărți, dar trebuie să vă mai povestesc ceva de pus la inimă, la calendar, la drum. La începutul lui iunie, am avut treabă de învățare la Râșnov, chiar înainte ca orașul să intre în atenție pentru tot motivul Veștea. Era cumva o tristețe. Festivalul de rock se mutase și a rămas mare și de folos comunității doar Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR). Oamenii și micile afaceri au nevoie de ceilalți, iar Festivalurile sunt un fel de a le atrage. Nu merge doar cu Dino Park și cu un Noua la munte. Ai nevoie să se întâmple lucruri.

Se întâmplă între 7 și 23 august 2026, Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) aduce la Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea peste 100 de evenimente: proiecții de film, dezbateri, concerte, spectacole de teatru, prelegeri și o școală de vară. Tema ediției din acest an este “Proiect: România”.

Știu discuția, sunteți pe ici, pe colo, mult pe dincolo, nu vă interesează Alexandria și Râșnov. Lista nominalizaților la Booker Prize 2026.

Wendy Cope. Mulțumesc, pe curând.