Poți fi absolut sigur că e adevărat?

🚙 Ne continuăm călătoria în a treia săptămână, însoțiți de întrebări care ne arată soluții proaspete și lucruri valoroase despre noi înșine.

• În prima săptămână ne-am întrebat „La ce sunt dispus(ă) să renunț ca să obțin ce îmi doresc?”. În a doua săptămână ne-am întrebat „Care e contribuția mea la situația în care spun că nu doresc să fiu?”.

• Găsiți descrierea întregului parcurs aici și instrucțiunile pentru primele două săptămâni aici și aici, în cazul în care vreți să descoperiți ce am făcut până acum și să parcurgeți drumul de la început. Dar sunteți bineveniți în oricare etapă.

Scriitoarea Anaïs Nin a spus undeva că „nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem noi”.

E un fel poetic de a spune ceva ce știința a demonstrat în ultimul timp. Neurocercetătorul Daniel Yon descrie în cartea A Trick of the Mind: How the Brain Invents Your Reality felul în care creierul nostru construiește continuu realitatea pe baza a ceea ce știe deja in trecut.

Percepem lumea din jur în funcție de ceea ce știm, de experiențele noastre anterioare, de credințele noastre. Și, adesea, ne înșelăm foarte tare.

De exemplu, pentru mine, întrebările au fost mereu o formă de interes și prețuire pentru un om: dacă cineva mă interesează, îi pun multe întrebări. În schimb, mama mea nu pune prea multe întrebări și am descifrat asta întotdeauna ca pe o lipsă de interes. Am construit o realitate bazată pe propria mea percepție despre lume și am întărit-o cu noi și noi dovezi de-a lungul anilor.

Până într-o zi, când mi-a vorbit despre cât de periculos era în trecut să vorbești cu străinii.

Am descoperit că, în timpul în care a crescut ea, întrebările nu erau doar o formă gravă de indiscreție, dar erau și periculoase. M-am înșelat și am trăit cu o percepție greșită o bună parte din viață.