Întâlnirile Vast&Curious sunt evenimente de comunitate, cu un invitat special și teme importante în viața fiecăruia dintre noi. Au fost până acum împreună cu noi:
Adrian Stanciu într-o conversație despre Încredere și întrebările esențiale legate de ea.
Mircea Miclea pentru a descâlci relația între Om și inteligență artificială.
Cu Radu Atanasiu am explorat cum arată Curajul în incertitudine.
Cosmin Alexandru a explicat conceptul „antifragil” și Cum să trăim și să ne fie bine într-o lume haotică.
Cu Aneta Bogdan am intrat în secretele brandului personal. Care nu este ce credem că este.
Mihai Zânt am vorbit despre un Sens în muncă și despre un model care să ne ghideze viața profesională într-un viitor incert.
Cu Aura Tătar am explorat ce este optimismul și de ce oamenii optimiști au un avantaj strategic într-o lume incertă.
Întâlnirile live sunt deschise, dar pentru acces la înregistrări și pentru a susține edițiile noastre viitoare, puteți oricând opta pentru un abonament plătit la The Vast&The Curious.
E important să ne amintim că schimbarea se întâmplă oricum în jurul nostru în fiecare moment, fie că noi avem sau nu un cuvânt de spus. Și faptul că nu avem o teorie a schimbării este tot o teorie a schimbării. Paula Beudean
Există multe feluri în care ne putem gândi la viitor și există multe feluri în care putem evita să o facem. Una dintre întrebările interesante este ce anume „vedem” atunci când ne gândim la noi peste cinci ani, sau peste zece ani. Și cât de dezirabilă este acea realitate? Într-o lume care se schimbă atât de rapid e posibil ca uneori să nu vedem nimic. Dar ne putem imagina o versiune a noastră viitoare, care trăiește într-o viață care să ne placă?
Oamenii care se ocupă de schimbare socială lucrează cu teorii ale schimbării. Creează viitoruri în care un loc, o comunitate sau o organizație arată și funcționează bine și se întorc pe firul schimbării din viitor până la deciziile și acțiunile din prezent.
Am discutat cu Paula Beudean despre cum putem folosi acest instrument eficient pentru a aduce schimbarea pe care o dorim în viața noastră personală.
Idei esențiale:
Schimbarea funcționează cel mai bin când este descrisă în termeni de stare, nu în termeni de rezultat.
Contextul este adesea cel mai important, dar și cel mai ignorat element și zădărnicește multe eforturi de schimbare.
De ce nu toate căile sunt optime și cum să alegi acțiunile potrivite pentru a ajunge unde dorești.
Operăm de multe ori cu ipoteze neverificate pe care le luăm de bune, iar acest lucru ne conduce pe drumuri greșite. Cum poate fi testată o ipoteză?
Într-o lume incertă, nu destinația trebuie abandonată sau schimbată, ci căile de a ajunge acolo se rescriu.
Deși funcționează împreună, există o diferență esențială între acțiuni, rezultat și impact, iar ținta noastră nu este „să facem”, ci să creăm o nouă realitate.
Multe procese de schimbare eșuează pentru că nu este clar care sunt ariile unde putem schimba ceva și care sunt cele unde nu putem decât influența.
Cum funcționează întreagă teorie a schimbării la nivel personal.
Paula Beudean are o experiență de 20 de ani ca facilitator și consultant în inovare socială, fundraising, design thinking, systems thinking și storytelling. Lucrează în programe de educație antreprenorială și schimbare cu profesioniști din România și alte 15 țări europene.
Este fondator al C.School for Creative Acts, un start-up care sprijină tinerii și organizațiile să își descopere încrederea creativă și să o folosească pentru a schimba vieți, organizații și comunități. Predă, de asemenea, la Universitatea „Babeș-Bolyai” cursuri de fundraising, managementul ONG-urilor, antreprenoriat social și inovare socială.

Comments
Nothing yet. Say the first thing.
Sign in to join the conversation.