RSS Amplifier

AI Parte · Feb 25, 2025

De ce cred că AI-ul trebuie să ajungă la toată lumea - 3 povești

0
Sign in to vote or save

ANDREEA LEONTE · AI Parte

Dintotdeauna mi-a plăcut să simplific lucrurile care par complicate, pentru a le face mai ușor de înțeles și de folosit de către ceilalți. Asta vreau să fac și aici, la AiParte.

Fac asta din cel puțin două motive. Primul: când înțelegi un lucru, nu-l mai mistifici și nici nu te mai sperie.

Al doilea: tehnologia nu e nici bună, nici rea. E doar o unealtă, care reflectă valorile și intențiile celor care o folosesc. Așa că hai să o folosim pentru a face bine!

Și trei (da, știu că am zis doar două motive, dar mai e unul): lumea se schimbă rapid. Peste 5-10 ani vom avea joburi noi, provocări noi, nevoi noi. De data asta, chiar cred că trebuie să facem un efort să ne familiarizăm cu noile tehnologii – nu doar ca să nu rămânem în urmă sau să fim relevanți pe piața muncii, ci și ca să influențăm modul în care aceste tehnologii extrem de puternice vor fi folosite. Iar primul pas pentru asta este să le înțelegem.

Despre asta este acest newsletter.

În 2017, pe fondul crizei refugiaților din Siria, Atif Javed, pe atunci tânăr student la MIT, și-a dorit să facă ceva concret pentru a-i ajuta pe cei nevoiți să-și înceapă viața de la zero în alte țări. La fel ca el, mulți ați voluntari din întreaga lume erau dornici să ajute, însă barierele lingvistice erau un obstacol uriaș de ambele părți.

Așa că Atif a cofondat Tarjimly („Tradu pentru mine” în arabă) – o aplicație care conectează refugiații cu voluntari din lumea întreagă, în timp real. Astfel, milioane de oameni au dobândit acces mai ușor la servicii precum asistență medicală, consiliere juridică și educație, esențiale pentru integrarea într-o societate nouă. În total, peste 60.000 de voluntari s-au înscris în aplicație, oferindu-și ajutorul.

În fotografie: Atif Javed, cofondatorul Tarjimly. Credit foto: Tarjimly.

Tarjimly a fost atât de util pentru comunitate, încât i-a adus lui Atif recunoaștere internațională. Iar din 2024, Atif a anunțat că plănuiește să integreze inteligența artificială în aplicație, pentru a face totul mult mai rapid și eficient.

Deși acest proiect nu a încorporat de la început inteligența artificială, am ales să vi-l prezint ca să înțelegeți care a fost firul gândirii lui Atif, de la ce a pornit. Asta este cel mai important. De multe ori, și pe noi ne preocupă chestiuni similare și ne imaginăm soluții, însă nu credem că avem la dispoziție uneltele necesare pentru a dezvolta noi înșine soluția. Ne înșelăm, de cele mai multe ori.

🧩 Așadar, ai putea face și tu ceva asemănător?

Desigur! Dacă observi în comunitatea ta grupuri de oameni care au nevoie de informații clare, dar nu se descurcă să le obțină (ex: vârstnici care nu știu cum să folosească internetul, elevi care au nevoie de ajutor la teme etc.), ai putea să-i ajuți creând un chatbot gratuit, folosind instrumente precum ChatGPT, Google Dialogflow sau chiar aplicații mai simple precum ManyChat.

Share

În 2011, Shivani Siroya, antreprenoare americano-indiană, a fondat Tala, o companie fintech care își propunea să schimbe modul în care oamenii fără istoric bancar pot accesa împrumuturi.

Problema pe care o observase Shivani era una foarte simplă: băncile refuzau să ofere împrumuturi celor fără un scor de credit tradițional. Oamenii din comunități vulnerabile, care aveau nevoie de fonduri pentru afaceri mici sau cheltuieli esențiale, nu puteau obține ajutor pentru că nu îndeplineau criteriile rigide ale instituțiilor financiare. Aproape jumătate din populația lumii se afla în această situație!

Așa că Shivani a vrut să găsească o soluție. Ca să înțeleagă mai bine problema, a intervievat peste 4.500 de persoane în Kenya, Filipine și alte țări din Africa și Asia de Sud, încercând să înțeleagă cum își gestionează banii și ce nevoi financiare au. Pe baza acestor informații, a ajuns la o concluzie simplă, dar revoluționară: telefoanele mobile conțin suficiente date pentru a evalua bonitatea unei persoane.

În fotografie: Shivani Siroya, cofondatorea Tala. Credit foto: Fintech Association Of Kenya

Astfel s-a născut Tala, această aplicație care oferă un scor de credit alternativ, prin simpla analiză a tiparelor de utilizare a telefonului – facturi plătite, comportament digital, rețele de contacte. Dacă analiza indică un profil de risc scăzut, utilizatorul poate primi un împrumut rapid, fără birocrație. În timp, AI-ul a îmbunătățit procesul, făcând deciziile mai rapide și mai precise.

Astăzi, Tala a acordat credite de miliarde de dolari către milioane de oameni care, altfel, nu ar fi avut nicio șansă în sistemul bancar clasic.

🧩 Ai putea face și tu ceva asemănător?

Absolut! Dacă ești interesată/t de fintech și vrei să găsești o soluție pentru comunități vulnerabile din România / Europa (sau oriunde altundeva), poți începe prin a te familiariza cu platformele de scoring alternativ, cum ar fi Zest AI, care folosesc Inteligența artificială pentru a evalua bonitatea în mod diferit față de băncile tradiționale. Ajută să ai cunoștințe în finanțe-bănci, dar dacă nu ai și totuși ți-ar plăcea ideea unui astfel de proiect, te poți înscrie oricând la un curs gratuit pe Edx, Coursera sau Udemy.

Share

În multe țări, bullying-ul și hărțuirea (inclusiv cea sexuală) reprezintă o problemă serioasă în mediul școlar. România nu este o excepție. Multe cazuri rămân ascunse pentru că tinerii se tem să vorbească, nu conștientizează că sunt victime sau nu au cum să dovedească abuzurile.

Din aceste motive, tot mai multe persoane au început să privească către soluții alternative de detectare a bullying-ului și hărțuirii în școli, folosind inteligența artificială.

Cum? Ei bine, AI poate fi folosit pentru a monitoriza mesajele digitale – de pe platformele școlare, e-mail-uri sau grupuri de chat – ale copiilor pentru a căuta cuvinte sau expresii asociate hărțuirii și violenței.

Un exemplu este Bark, un program fondat în 2015 de către Brian Bason, care este astăzi implementat în peste 2.500 de districte școlare din SUA. Aplicația monitorizează conversațiile copiilor pentru a detecta bullying-ul cibernetic, amenințările sau chiar riscurile de auto-vătămare.

Practic, acest sistem funcționează ca un instrument de alertă timpurie pentru părinți și profesori, oferindu-le acestora posibilitatea de a interveni înainte ca situațiile să escaladeze. Astfel, pot fi prevenite incidente grave și chiar salva vieți, reducând totodată cazurile de violență din mediul online.

Credit foto: Bark.us

🧩 Ai putea face și tu ceva asemănător?

Da, chiar și fără cunoștințe avansate de tehnologie. Dacă te preocupă siguranța copiilor în mediul online, poți începe prin explorarea unor instrumente de monitorizare și raportare, cum ar fi Google Forms pentru colectarea anonimă a mărturiilor despre bullying sau no-code AI tools (precum Teachable Machine de la Google) pentru a antrena modele simple care să identifice mesaje cu conținut sensibil.

Dacă simți că este a bridge too far, dar totuși ai vrea să faci ceva pentru a educa tinerii cu privire la riscurile din mediul online, poți începe prin a promova informații despre cum să raporteze cazurile de hărțuire. Uneori, chiar și o platformă simplă unde copiii și tinerii pot cere ajutor, cu sau fără utilizarea AI, poate face o diferență uriașă!

No posts

Read the original on aiparte.substack.com

Comments

Nothing yet. Say the first thing.

    Sign in to join the conversation.